?

zumzetul lumii ăsteia
care ştie doar să
lipească foi mânjite
pe pereţi deterioraţi
îmi astupa urechile

oare cine mai consumă
atâta sunet?!
şi unde-l depozitează?


blackmore's night - self portrait

pielea nu mai este un ţesut conjunctiv epitelial

m-am săturat să-nghit atâta plastic
în curând şi pielea mea va fi
din cauciuc sintetic
iar organele din plastifiant
şi mi se vor plimba prin trup
până când anatomia nu va mai avea
niciun sens pentru mine

medicamentele mă vor transforma
într-un roboţel de jucărie
cu ochi din nasturi
şi nasul - un şurub


Snow patrol - Signal fire

sonerie ciudată

nu vreau
să încetez
să simt
aşa cum simt eu
nu vreau
să devin altceva
din cauza tăcerii voastre
după ce strig după voi şi la voi
nu vreau să tac
aşa ca voi
şi am să vă scot
dopurile din urechi
cu unghiile mele lungi
şi albe

te tot sun şi nu răspunzi
telefonul îl ai în geantă
dar auzul
nu înţeleg unde ţi-l ţii


Catherine Deneuve - Toi jamais

încheiere

Şi am aflat. Sunt un om defect. Mă zbat, mă cred născută cu un scop, dar nu, mi-am ratat existenţa. Şi credeam că e d-abea la început. Mai sunt şanse. Mai sunt? Mai îmi daţi? Mai merit? Uneori cred că mă zbat pentru un ideal care nu e al meu. Probabil nu mi-l permit. Poate şi aerul pe care-l inhalez nu e cel care trebuie. Cred că-l fur cuiva. (e o chestie ciudată cu aerul zilele astea) Poate că sunt cineva care nu sunt şi trebuie să îmi dau seama cui i-am furat şi eşuat viaţa. Şi să-mi cer scuze, apoi să-mi dau seama cine sunt eu. Sau poate doar faptul că nu sunt îndeajuns de bună pentru mine mă face să mă gândesc aşa, când de fapt ăsta-i modul în care totul trebuie aranjat. S-a stabilit dinainte. N-am dreptul să comentez. Şi-aş vrea să ştiu unde greşesc. E oare când păşesc? Sau când gesticulez? E oare în modul cum mă spăl pe cap? În faptul că nu ma pieptăn? În modul cum îmi freamătă celulele şi-mi urlă coloana vertebrală: O să mă frâng dacă mai stai în poziţia aia la calculator! Ce este de fapt?! Neajuns. Vibrează cerul de calomnii şi se scurge ploaie. Ce sincron! Între vreme şi stare. Adevărul individual se transformă într-o minciună universală. Sunt departe, departe de cineva care-aş putea fi eu.


Dalida - Pour ne pas vivre seul

cronic

eram bolnave rău
ţineam lighene lângă pat
şi deja nu mai ştiam
care-i cu voma mea
şi care-i cu a mamei

iar eu mă întrebam
dacă sănătatea e o boală bună
şi dacă miroase a un spital gol

eram copil
nu-nţelegeam
de ce mama scuipă sânge
şi de ce burta mea era umedă şi caldă

sau de ce tata ne aducea ceaiuri fierbinţi
şi se uita cu mine la desene animate

deşi este şi mai confuz faptul că azi se uită
fără mine


Morcheeba - Fear And Love

urâţilor

de ce mereu celor urâţi le găsim scuze?
că dacă n-ar avea nasul aşa mare
doar de era părul ceva mai des
de-ar slăbi puţin la picioare
un tratament facial
şi n-ar mai fi aşa urât/ă

în schimb când vine vorba de cei frumoşi
dacă nu şi-ar coafa astfel părul n-ar mai avea şarm
dacă n-ar purta ochelari
(parcă are ochii prea mici)
e prea slab/ă
vocea-i este groaznică, dar ea e perfectă când tace

de ce facem asta?
combatem nedreptatea?
sau e doar frica de-a nu fi judecaţi prea dur
acum c-am realizat
că suntem urâţi?


Jay-Jay Johanson - Far away