Simt lacrimi mari

Simt lacrimi mari, fierbinţi

Cum se preling prin carne.

Şi tare-as vrea să urlu,

S-agonizez uimirea ce-o resimt.

Carnea obrazului mi-o sfâşie,

Fără resentimente, lacrima arzândă.

De ce nu ştiu?

De ce toate raspunsurile-s vagi?

Fiindcă doar unul e răspuns

şi nimeni nu îl ştie.

De ce? Fiindcă-i prea simplu

ca să-ţi dai seama că de fapt

acest imens înseamnă

doar atât...

Viaţă plină de afirmaţii inutile,

Viaţă înecată în clipe fără rost.

Şi urme mari în carne

Au imprimat în ele suferinţa

Lacrimii cazute prin obrazul

Unui străin anost.

Tu nu şti cine sunt

Şi nici nu-ţi pasă.

Cât de frumos e chipul

Brăzdat de suferinţe!

Atâta vezi. Nu-ţi pasă.

La urma urmei

Şi ochii-aceia vii

tot văd prin tine.

Song of the day:

Epica - Cry for the moon

Lyrics of the day:

Follow your common sense
You cannot hide yourself
behind a fairytale forever and ever

Chip în oglindă

Stă şi mă priveşte din spatele oglinzii
Un chip mutilat de furtunile vieţii.
Stă şi aşteaptă nimicul din lume,
Stă şi aşteaptă ca sensul vieţii
Să dea nimicului din ochii ei un nume.
Întorc spatele figurii împietrite,
Zâmbesc, de parcă nimic nu ar conta.
Mă pierd in rime... şi pierd rime.
Caut un ritm... o muzicalitate
Şi tot ce găsesc e ceea ce lipseşte
Din toate vorbele,
Din toate dorinţele,
Din tot ceea ce tu...
Nimic din ceea ce eu...

Cuvinte lipsă din versurile mele,
Golurile ce nu le va umple nimeni.
O istorie în acest an,
O istorie ce nici nu există.
Luni pierdute, noua luni pierdute,
Căutând în ochii mei privirea sa.
Mă izbesc din nou de chipul din oglindă
Şi zăresc pe obrazul fetei
Ce mă priveşte din spatele sticlei
Un zambet şters, fără expresie,
Afişat doar de impresie artistică,
Fără un rost, precum există tot.
Pentru a pieri. Trăim pentru a muri.
Murim pentru c-am trăit.
Trăim pentru a greşi.
Greşim pentru a trăi.
Paradox, ne scufundăm în paradox.
Şi nu ne pasă. Ne prefacem...
Totul e bine! Dar nici măcar nu ştim,
Nici măcar nu trăim îndeajuns
Pentru a descoperi adevărtul sens
Al simplului, infirm cuvânt: fericire.
Nici măcar nu ştim ce înseamnă...
Un simplu, inocent cuvânt: iubire.
Am pierdut o rimă...
Am mai pierdut un sens.
Am pierdut o lacrimă,
Am ratacit un oftat,
Un cântec fără nume,
Ce viaţă în nonsens!
Ca un vis... pierdut departe...
Ca o chemare în şoaptă,
Te-aştept şi tu... şi tu...
Nici nu cred că ai de gând
Să te arăţi vreodată...
Hazard, surâde-mi măcar de-această dată.



Song of the day:
Bach - Toccata And Fugue

Melancolie

Şi trăiesc o viaţă ce nu-i a mea,

Şi visez un vis ce nu-i al meu

Şi întind mâna spre tine,

Idealul meu pierdut,

Dar nu găsesc decat un hău necunoscut.

M-am pierdut din nou

Într-o melancolie ce nu este a mea.

Song of the day:
Chopin-´´Winter wind´´,Etude,Op.25,no.11

senzaţii.gânduri.sau doar o părere.

Nu ştiu dacă vouă vi s-a întâmplat aşa ceva, însă mie da, şi nu de puţine ori.
Mă trezesc având senzaţii noi, pe care, deşi le recunosc, nu le înţeleg. M-am trezit de multe ori căutând în dicţionar sensul unor cuvinte pe care le ştiu deja, dar pe care atribuite direct persoanei mele nu le prea pot percepe, asta fiindcă mă indoiesc de autenticitatea lor, autenticitatea senzaţiilor acelora. Poate fiindcă sunt noi, poate fiindca e prima oară când le întâlnesc. Dar nu e general valabil. Ţi se întâmplă de mai multe ori în viaţă să te îndrăgosteşti - fie de o persoană, de o melodie, de un obiect sau de orice altceva, tu şti mai bine. Dar senzaţia e diferită de fiecare dată. Uneori, atât de diferită că te întrebi dacă nu cumva confunzi senzaţiile şi te apuci şi cauţi ca prostul prin dicţionare, sperând să înţelegi ce ţi se întâmplă de fapt. Deşi şti, tu şti sigur ce se întâmplă, dar tot ţi-e frică, o frică de neînţeles că te-ai putea înşela, că senzaţia asta nu e a ta, sau dacă e a ta nu înseamnă ceea ce tu crezi iniţial că înseamnă - e altceva!
Atâtea lucruri rămân de neînţeles, atâtea senzaţii ne vor juca pe veci pe degete, atâtea gânduri vor apărea subit şi ne vom întreba dacă sunt chiar ale noastre.
Nu de multe ori m-am simţit ca un pion, un pion nesemnificativ pe imensa tabla de şah a vieţii, aşteptând ca cineva să-mi îndrume următoarea mişcare. Şi oare, dacă e chiar aşa, şi nu sunt decât o piesă a unui joc, oare cum vom şti când cineva a câştigat? Şi oare o vom lua de la capăt sau totul se va termina şi vom fi aruncaţi cu toţii într-o cutie împânzită de senzaţii în alb şi negru...

Song of the day:
Cedry2k-Capcanele timpului
Lyrics of the day:
Nu mai vorbesc, nu mai fac nici un gest, nu mai zâmbesc
Noapte de noapte, rupt de realitate

Exist, dar trăiesc oare?

Rămâi trist şi fără cuvinte în faţa unei noi provocări, eşti nervos si agitat. Iar nu şti ce să faci. De ce ţi-ar păsa ţie? Dintre atâţia oameni de ce tocmai ţie? Fiindcă tu ai fost acolo de fiecare dată. Aşa te simţi tu, aşa se simte cel de lângă tine, aşa se simt toţi. Nu face nimeni nimic şi totuşi fiecare se simte implicat până peste cap şi victimă, de fiecare dată când ceva merge prost. Şi-atunci e vina tuturor, doar a sa nu.
Aşa suntem toţi. Poate că de fapt suntem fiecare cate o bucată dintr-un suflet măreţ, care se va reconstitui odată cu moartea tuturor sau poate... niciodată. Sortiţi pieirii, sortit pieirii. Poate că fiecare din noi este o mică bucată de zeu. Adică... un nimic. Nimic individual, dar luaţi împreună suntem totul. Dar asta nu ne face să ne simţim mai bine.
Toţi vrem să fim cineva, dar şi tu şti foarte bine că vrei să fi cineva pentru tine, prin tine. Nu-i aşa?
Nu poţi concepe să fi la fel ca mulţi din jurul tău, nimic special prin tine.
E trist, dar poate fi adevărat.
Alte supoziţii, alte idei...
Oare câţi şi câte s-au mai gândit la asta până acum? Oare...
Schiţezi un zâmbet chinuit. Poate că-i bun şi ăla. Decât să rămâi pe veci inexpresiv şi trist, în ochii şi ai tăi şi-ai lumii.
Zici că eşti un simplu obiect. Poate că exişti, dar trăieşti cu-adevărat? Simţi viaţa pulsând prin venele tale? Sau simţi doar agonia existenţei?
A trăi înseamnă a simţi, a exista înseamnă doar a fi.
Tu simţi? Eu da şi de multe ori cred că simt totul mai intens ca oricine altcineva. Poate că-s doar existenţă mai semnificativă decât a ta. Sau poate... doar mi se pare.

Song of the day:
Joe Anderson - Hey Jude
Lyric of the day:
Take a sad song and make it better

Alte întrebări fără de răspuns.

Nesomn şi-o altă hârtie mânjită de creion.
Oră târzie şi aşteptare. Aşteptarea cui? Sfârşitului. Cărui sfârşit?
Ambiguu. Trăim într-un univers ambiguu o viaţă ambiguă printre temeiuri ambigue. Mă simt pierdută într-o visare de vise inutile.
Şi iar îmi zgârie luna, cu razele ei, obrazul. În ochii mei se răsfrânge lumina, umezindu-mi ochii. Parcă aud cum se izbeşte lumina de totul dimprejur. Îmi astup urechile şi închid ochii. Aud venele pulsând. Ce sunet trist! Aş zice că urlă de durere. Cine poate şti ce mistere ne curg prin vene?
E limpede că prea curând nu vom afla.
Si mâzgălesc încă o filă a vieţii numai cu întrebări intile. Nu mă miră. E tipic.
Mulţi ne punem întrebări şi ne stresăm asupra răspunsurilor care probabil că nici nu există. Ne complicăm degeaba. Nefiind mulţumiţi cu binele cu care-am fost cuvântaţi ne căutăm de lucru cu norocul.
Alte poveşti despre hazard.
Am să rup foaia asta, am s-o mototolesc şi-am s-o arunc. Sper să nu o prinzi tocmai tu.

Song of the day:
The Servant - Cells
Lyrics of the day:
I watch them watch me I watch them too
Across the street across the room
I dress myself like a charcoal sketch
My eyes are brown and my hair's a mess