1) Ia cartea cea mai la îndemână, deschide-o la pagina 18 şi scrie al patrulea rând.
"...rostite sub o lampă străină, care îl urmăresc încă" (Swann-Proust)
2) Fara să verifici, cât e ceasul?
19:21
3) Verifică.
19:19
4) Cum eşti imbrăcat?
Pantalonii scurţi de la Anda şi tricoul negru cu Love is the movement. (drace!)
5) Înainte să răspunzi la chestionaru' ăsta, la ce te uitai?
La pişcoturile de pe masă.
6) Ce zgomote auzi în afara celor produse de calculator?
Melodia Roper - In Excelsis Deo.
7) Când ai ieşit ultima dată şi ce ai făcut atunci?
Azi dimineaţşă am fost pe deal să o găsesc pe nebuna de Fetiţa evadată.
8) Ce-ai visat azi-noapte?
Că mă sculasem la 5 dimineaţa şi mă plimbam cu Mara prin nişte locuri dubioase în căutare de vampiri şi Mara se dusese să se tundă şi eu stăteam în faţa unei oglinzi aşteptând-o şi-mi tot udam părul.
9) Când ai râs ultima oara?
Azi.
10) Ce ai pe pereţii camerei în care te afli?
Întrerupătoare.
11) Daca ai deveni multimilionar peste noapte, ce ai cumpăra prima dată?
Alexandria. (librăria)
12) Care-i ultimu' film pe care l-ai vazut?
Breakfast Club. <3
13) Ai vazut ceva neobisnuit azi?
Fetiţa evadată!!!!
14) Ce părere ai despre chestionaru' ăsta?
Simpatic.
15) Spune-ne ceva ce nu ştim incă.
I have feelings sometimes.
16) Ce nume i-ai da fetei tale?
Marta
17) Dar băiatului tău?
Tudor Victor
18) Te-ai gândit deja să locuieşti în străinătate?
Da şi nu.
19) Ce ai dori să-ţi spună Dumnezeu când intri pe Porţile Raiului?
Iar ai făcut alegerea greşită?
20) Dacă ai putea schimba ceva în lume, în afară de politică, ce ai schimba?
Can't decide.
21) Îţi place să dansezi?
Nu tocmai.
22) George Bush?
Unde?
23) Care a fost ultima chestie care pe care ai vazut-o la teveu?
Ăăăă. O bucată din Aristocats.
24) Care-s cei patru oameni ce ar trebui sa preia chestionaru' asta?
Anda, Mări, Ana şiiii... Edi.
Catalina-Gandacul de pe deget
joi, 2 iulie 2009
miercuri, 1 iulie 2009
22 ore
De multe ori mă gândesc că sunt atâtea de spus, dar vocabularul atât de redus pentru a exprima atâtea. Clocoteşte în mine dorinţa de a scrie, a scrie orice, dar nu pot, parcă se lovesc ideile de pereţi şi rămân infipte acolo, de nerecuperat, parcă zboară gândurile afară pe geamul deschis pentru a se întinde la soarele ăsta jucăuş, care ne păcăleşte cu absenţele sale nesuferite. E miercuri şi nu pot să cred. 1 iulie. E deja iulie. E ziua lui Mitch Hewer. Happy birthday to him! Mi se pare dubios cum oamenii sărbătoresc trecerea timpului. Poate-s imatură şi gândesc prea îngust. Nu iau în considerare evoluţia. A trecut un an. Am citit de anul trecut un număr nu tocmai fabulos de cărţi, 80 sau cam aşa (da, sunt obsedată, ţin socoteala), am văzut vro 6 seriale şi în jur de 100 de filme. Am uitat multe, am învăţat chestii noi şi m-am pierdut în detalii. Am învăţat să împletesc brăţări, am făcut cunoştinţă cu o gamă largă de medicamente, am cunoscut oameni noi, m-am certat cu vechi, m-am răcit şi m-am încălzit în funcţie de temperatura spirituală a celor de lângă mine, am început să aberez chiar mai dubios decât înainte, mă simt ca un copil, mă simt din contră - mai mică, mai agitată şi mai moody than ever. Am slăbit spiritual. Şi am ajuns altfel decât m-am aşteptat. Mulţi dintre noi ne temem să nu cumva să ajungem ca diverşi oameni pe care-i dispreţuim sau vedem într-o lumină proastă, însă de multe ori ne este dat să ajungem exact aşa sau în fuga noastră disperată de acest ceva, pierdem calea aleasă, ne rătăcim şi ne trezim în faţa unei oglinzi care ne arată exact aşa cum nu vrem să fim. N-am model în viaţă, dar am multe exemple de AŞA NU! M-am avântat în aiureli şi am greşit, am uitat să gândesc, am făcut alegeri care acum nu le mai consider greşite, dar drept corecte nu le voi categoriza niciodată, au fost căile de mijloc în care nimeni nu crede. Lumea nu e împărţită aparent în variante a sau b, oameni şi subdiviziuni de oameni (asta este discutabil, dar e mai plăcut să crezi că nu). De multe ori aş vrea să nu se mai oprească ploaia. Azi ar fi o zi minunată dacă aş avea ploaia prin care să alerg. Am avut un vis ciudat. Fumam. Cică o să acţionez necugetat, o să mă avânt iar şi dup-aia o să revizuiesc şi de teama regretului o să încep să cuget la chestii ipotetice fără valoare. Şi acum mă tot întreb: Ce o să fac? Când? În ce context? Legat de ce? M-am trezit cu gura amară şi-mi dansa în minte fumul ţigării din vis. Ţigara neagră. Senzaţie de instabilitate. Ieri... am mâncat clătite. Aveau gust de copilărie.
Whitesnake-Love ain't no stranger
fav quote at the moment: Fuck it! I'll do it my way! And the people who love me will understand why I'm doing it because they love me. (Skins)
joi, 25 iunie 2009
7 dimineaţa
Aş zice că m-am trezit cu un chef de jogging, dar cred că s-ar înţelege greşit, căci de dormit, nu am dormit, însă şi-a făcut loc din senin acest chef. Aşa că m-am îmbrăcat eu fain frumos şi la 5 jumate sau cam aşa am plecat la "jogging" vezi doamne, plan care a fost dat peste cap de probabil lipsa mea de calciu, fiindcă am aceeaşi slăbiciune ca întotdeauna, aceeaşi senzaţie ca un cârcel sub şoldul meu drept. A căzut ideea de alergat, dar o plimbare mi-am permis.
Învia oraşul în jurul meu, m-am minunat de lumina care poate fi la 6 dimineaţa, gândindu-mă că anul trecut - tot pe vremea asta - parcă nu se lumina aşa de devreme şi aşa de frumos. Am hoinărit aiurea tot privind în jur şi simţindu-mă destul de ciudat. Mă bat diverse idei care mai de care mai dubioase şi am diverse dorinţe şi păreri absurde - să le zic, dar nu ştiu dacă acesta e cuvântul perfect. În orice caz, mă gândeam că aş vrea să nu se mai uite toţi holbaţii aşa dubios la mine şi mă întrebam care era neregula de-şi întorceau aşa capetele. Nu eram îmbrăcată ciudat şi cugetam la diversele opţiuni-explicaţii ale uităturilor mai mult sau mai puţin urâcioase. Să fi fost oare de la faptul că mi-am epilat neglijent piciorul drept iarăşi? Sau poate că se vedeau deasupra capului meu răsărind ideile ca floricelele de porumb în microunde? Sau nu! Ştiu! E fiindcă azi este prima oară după o săptămână când nu port bocanci şi asta m-a mai desprins de pământul ăsta inert? O fi oare de la faptul că părul meu era despletit şi aparent nu e nici creţ, nici drept, doar electrizat? Mă simt întristată de această realizare. Părul meu e o corcire. Sau poate de vină e faptul că rucsacul din spatele meu era micuţ şi neasortat. Am vrut să-l iau şi pe Gigel cu mine, prietenul meu de nădejde, dar unde înainte erau patru găuri, acum este doar una şi orice fermuar ai deschide ajungi în acelaşi loc. Nu vreau să-l înlocuiesc pe Gigel. O să găsesc eu o cale pentru el. În orice caz, treceam prin diverse locuri şi-mi aduceam aminte diverse, gen: prin gangul ăsta mic dintre una dintre Aleile Doinei (nu înţeleg sistemul ăsta de alei care sunt toate ale Doinei) şi Matei Basarab treceam odată în fugă cu nişte prieteni şi în smuciturile mele de copil bezmetic nu ştiu ce făcând m-am ales c-un ghimpe-n deget, dar intrase pe undeva şi era ieşit în afară pe alt undeva. Îmi amintesc că am dormit cu mâna suspendată în aer pentru că nu voiam să merg la doctor şi cu atât mai puţin să las vreun membru al familiei să îl scoată cu penseta. Zâmbeam amintindu-mi încăpăţânarea. Unele lucruri rămân la fel. Apoi am trecut prin staţia de unde lua mama autobuzul când eram mică. Era mai aglomerată decât am văzut-o vreodată. Trec printre oamenii adunaţi şi tot mergând drept am sesizat cu tristeţe cum se urâţesc femeile. Era tanti asta păstrând nişte trăsături simpatice, dar cocârjată, obosită şi tristă. Cum să fii trist în prag de zi?! O priveam şi mă gândeam că trebuia să-mi iau cu mine un carneţel şi un pix şi să scriu în timp ce merg aşa prin oraş de nebună, ar fi atâtea de zis.
La un moment dat îmi tot învârteam agenda telefonică, dorindu-mi să am cu cine vorbi căci doar d-aia nici n-am putut să dorm, prea multe idei se aglomeraseră în mine, prea multe noutăţi, curiozităţi, nesiguranţe. Aş fi vrut să îl sun pe cap-de-pătlăgea să râd niţel de el în telefon: "Haha! Te-am trezit la 6 dimineaţa!", dar nu ştiu de ce n-am făcut-o. Treceam apoi pe lângă blocul lui Mări şi mi-am amintit seara în care m-am simţit atât de rău încât atunci când am ajuns acasă, în loc să intru am simţit nevoia să fug spre centru sperând să ajung înaintea lu' Mări la ea la bloc. Şi am ajuns.
Apoi am mai trecut prin Mircea pe lângă nişte băncuţe şi-mi aminteam figuri şi râsete şi mă minunam de câte s-au putut schimba, de cine sunt eu azi, de cine am fost eu ieri, de cine eram atunci şi-n esenţă - aceeaşi.
Apoi m-am gândit la Mândrie şi prejudecată din rucsacul din spatele meu şi apoi la Nu toată iarba e la fel şi la faptul că m-am răzgândit, nemaivrând să o citesc, probabil şi din cauza commentului de la o postare de mai jos cum că citesc "prostioare" şi la faptul că m-am simţit mediocră observând care sunt cărţile mele preferate. Citesc mult, dar... ce?! Prostioare. Aş fi vrut să găsesc un loc unde să mă aşez şi să lecturez, dar peste tot era ud. De vorbit n-aveam cu cine. Tot nu am găsit pe nimeni să sun, ceea ce s-a dovedit trist fiindcă mereu mi-am dorit să existe persoana asta pe care să o pot trezi la orice oră din zi sau din noapte pentru un moft d-al meu fără să se supere şi mereu mi-am dorit să fiu persoana asta pentru cineva. Am văzut când am fost plecată la Cupa Izvoarelor 4 sau 5 stele căzătoare. N-am fost capabilă să-mi pun o dorinţă nici prima, nici a doua... nici măcar ultima oară. Prostesc, da. Însă aş fi vrut să-mi doresc ceva. Şi nici nu e vorba că nu aş vrea nimic, ci doar că nu vreau să intervin în dorinţele altora punându-mi-o p-a mea. Prostesc din nou. Acum însă îmi doresc cam aşa: să nu mai întoarcă niciun boschetos capul după mine dacă nu vrea sincer să mă cunoască, să dispară sentimentul ăsta cretinel de singurătate, mai ales că ştiu atât de bine că am prieteni pe care pot conta, să nu las o ameţeală de moment să distrugă entuziasmul adunat, să zâmbesc şi să zic: Îmi place aşa!
Învia oraşul în jurul meu, m-am minunat de lumina care poate fi la 6 dimineaţa, gândindu-mă că anul trecut - tot pe vremea asta - parcă nu se lumina aşa de devreme şi aşa de frumos. Am hoinărit aiurea tot privind în jur şi simţindu-mă destul de ciudat. Mă bat diverse idei care mai de care mai dubioase şi am diverse dorinţe şi păreri absurde - să le zic, dar nu ştiu dacă acesta e cuvântul perfect. În orice caz, mă gândeam că aş vrea să nu se mai uite toţi holbaţii aşa dubios la mine şi mă întrebam care era neregula de-şi întorceau aşa capetele. Nu eram îmbrăcată ciudat şi cugetam la diversele opţiuni-explicaţii ale uităturilor mai mult sau mai puţin urâcioase. Să fi fost oare de la faptul că mi-am epilat neglijent piciorul drept iarăşi? Sau poate că se vedeau deasupra capului meu răsărind ideile ca floricelele de porumb în microunde? Sau nu! Ştiu! E fiindcă azi este prima oară după o săptămână când nu port bocanci şi asta m-a mai desprins de pământul ăsta inert? O fi oare de la faptul că părul meu era despletit şi aparent nu e nici creţ, nici drept, doar electrizat? Mă simt întristată de această realizare. Părul meu e o corcire. Sau poate de vină e faptul că rucsacul din spatele meu era micuţ şi neasortat. Am vrut să-l iau şi pe Gigel cu mine, prietenul meu de nădejde, dar unde înainte erau patru găuri, acum este doar una şi orice fermuar ai deschide ajungi în acelaşi loc. Nu vreau să-l înlocuiesc pe Gigel. O să găsesc eu o cale pentru el. În orice caz, treceam prin diverse locuri şi-mi aduceam aminte diverse, gen: prin gangul ăsta mic dintre una dintre Aleile Doinei (nu înţeleg sistemul ăsta de alei care sunt toate ale Doinei) şi Matei Basarab treceam odată în fugă cu nişte prieteni şi în smuciturile mele de copil bezmetic nu ştiu ce făcând m-am ales c-un ghimpe-n deget, dar intrase pe undeva şi era ieşit în afară pe alt undeva. Îmi amintesc că am dormit cu mâna suspendată în aer pentru că nu voiam să merg la doctor şi cu atât mai puţin să las vreun membru al familiei să îl scoată cu penseta. Zâmbeam amintindu-mi încăpăţânarea. Unele lucruri rămân la fel. Apoi am trecut prin staţia de unde lua mama autobuzul când eram mică. Era mai aglomerată decât am văzut-o vreodată. Trec printre oamenii adunaţi şi tot mergând drept am sesizat cu tristeţe cum se urâţesc femeile. Era tanti asta păstrând nişte trăsături simpatice, dar cocârjată, obosită şi tristă. Cum să fii trist în prag de zi?! O priveam şi mă gândeam că trebuia să-mi iau cu mine un carneţel şi un pix şi să scriu în timp ce merg aşa prin oraş de nebună, ar fi atâtea de zis.
La un moment dat îmi tot învârteam agenda telefonică, dorindu-mi să am cu cine vorbi căci doar d-aia nici n-am putut să dorm, prea multe idei se aglomeraseră în mine, prea multe noutăţi, curiozităţi, nesiguranţe. Aş fi vrut să îl sun pe cap-de-pătlăgea să râd niţel de el în telefon: "Haha! Te-am trezit la 6 dimineaţa!", dar nu ştiu de ce n-am făcut-o. Treceam apoi pe lângă blocul lui Mări şi mi-am amintit seara în care m-am simţit atât de rău încât atunci când am ajuns acasă, în loc să intru am simţit nevoia să fug spre centru sperând să ajung înaintea lu' Mări la ea la bloc. Şi am ajuns.
Apoi am mai trecut prin Mircea pe lângă nişte băncuţe şi-mi aminteam figuri şi râsete şi mă minunam de câte s-au putut schimba, de cine sunt eu azi, de cine am fost eu ieri, de cine eram atunci şi-n esenţă - aceeaşi.
Apoi m-am gândit la Mândrie şi prejudecată din rucsacul din spatele meu şi apoi la Nu toată iarba e la fel şi la faptul că m-am răzgândit, nemaivrând să o citesc, probabil şi din cauza commentului de la o postare de mai jos cum că citesc "prostioare" şi la faptul că m-am simţit mediocră observând care sunt cărţile mele preferate. Citesc mult, dar... ce?! Prostioare. Aş fi vrut să găsesc un loc unde să mă aşez şi să lecturez, dar peste tot era ud. De vorbit n-aveam cu cine. Tot nu am găsit pe nimeni să sun, ceea ce s-a dovedit trist fiindcă mereu mi-am dorit să existe persoana asta pe care să o pot trezi la orice oră din zi sau din noapte pentru un moft d-al meu fără să se supere şi mereu mi-am dorit să fiu persoana asta pentru cineva. Am văzut când am fost plecată la Cupa Izvoarelor 4 sau 5 stele căzătoare. N-am fost capabilă să-mi pun o dorinţă nici prima, nici a doua... nici măcar ultima oară. Prostesc, da. Însă aş fi vrut să-mi doresc ceva. Şi nici nu e vorba că nu aş vrea nimic, ci doar că nu vreau să intervin în dorinţele altora punându-mi-o p-a mea. Prostesc din nou. Acum însă îmi doresc cam aşa: să nu mai întoarcă niciun boschetos capul după mine dacă nu vrea sincer să mă cunoască, să dispară sentimentul ăsta cretinel de singurătate, mai ales că ştiu atât de bine că am prieteni pe care pot conta, să nu las o ameţeală de moment să distrugă entuziasmul adunat, să zâmbesc şi să zic: Îmi place aşa!
Trepidant
Am trântit bocancii în falduri albe,
Zâmbeam. Nu-mi păsa de mizerul lor.
Cautam în zarva asta ideea
de fericire.
Cantece de munte - Visul
Zâmbeam. Nu-mi păsa de mizerul lor.
Cautam în zarva asta ideea
de fericire.
Cantece de munte - Visul
marți, 16 iunie 2009
leapşa
iata leapsa :
Emeric Imre-Bună variantă rea
Kooks-You don't love me
Emeric Imre-Condamnare
Coheed And Cambria-Welcome home
leapşaaa să se ducăăă laaaaaaa Getonel.
- 5 carti preferate : Franny şi Zoey - Salinger, Moulin Rouge - Pierre la Mure, Pânza de paianjen - Cella Serghi, Gemenii - Cărtărescu, Cazul Magheru - Mihail Drumeş
- 5 melodii de suflet :
Emeric Imre-Bună variantă rea
Kooks-You don't love me
Emeric Imre-Condamnare
Coheed And Cambria-Welcome home
- 5 persoane dragi [exceptand familia]: Anda, Mări, Corinel, Mary, Flori
- 5 filme pe care le-as vedea de n ori: Charlie Bartlett, 21, The man who sued God, Nick and Norah's Infinite Playlist, P.S. I love you
- 5 persoane publice pe care le admir: zero barat.
- 5 locuri in care as vrea sa merg: Praga, Londra, Viena, Budapesta, Japonia <3
leapşaaa să se ducăăă laaaaaaa Getonel.
luni, 15 iunie 2009
Imnul drogtului cu iubire
Tocam ganja mărunt şi o savuram
cu nespusă lăcomie
ca o oaie pe un câmp oarecare
descoperind o tufă mai deosebită.
îmi picuram THC în suflet
îmi strecuram în organism
M6G
să fiu sigură că voi trăi
iluzia perfectă.
căutam în craniul meu
ochii tăi
ca să cresc nivelul de dopamină
si să-mi apară aripi
în loc de braţe.
şi-o să mă ridic
cu un trip bizar
în pomul din curtea vecinului
şi-o să rămân atârnată în creanga aia din vârf.
zona striată din creierul meu îşi va închide uşile
pentru a mă ţine departe de stări favorabile
când voi cădea.
doar dopamina o va lăsa să stălucească -
în faţa uşii.
nenorocita!
o gură de etanol
pentru amnezie.
Noroc! (ciocnim pahare pline ochi cu ser)
şi se-ncreţeşte lumea
deformându-se încet
în ochii mei.
Vezi? vezi ce se întâmpla dacă nu ai vrut
să mi-i dai pe-ai tăi?
acum e fals şi trăiesc impresii
de întâmplări.
mă cuibăresc
în petala ofilită de trandafir
şi-i inhalez moartea
să mă-nec cu hidoşenia ei
brută.
îmi şterg cicatricile de pe braţe
înfig spini în suflete rătăcite
de noi,
de tripuri mincinoase.
îi sar lui în braţe
crezând/sperând că el eşti tu.
mă frec la ochi şi urlu:
-Morfina o să te scoată din mine!
Tu râzi nebuneşte şi zici:
-Morfina minte.
Eu replic:
-Tu minţi! Morfina spune adevărul...
Râzi. îmi arunci pe geam extraveralul.
-Nici somnul fără vise n-o să-ţi facă mai bine.
eu plâng. Ţi-e milă. îmi săruţi pleoapele arzânde:
-Hai... că glumeam.
-Taci! Pleacă!
-Eşti nebună. Nu ştii ce spui.
simt ace de otrăvuri
înfigându-se în mine
Nebunii iubesc! Nebunii iubesc...
Nebuna asta te iubeşte pe tine.
-Pisi, e timpul să ne luăm la revedere.
Hai s-aruncăm seringile
punguţele de praf
ne scoatem cele patru zone ale iubirii din creier (ş-aşa sunt micuţe)
o să punctez cu hârtia pe creion
momentul când vei pleca
şi promit, iubite,
curând chiar tu vei alege calea asta.
o să laşi uşa întredeschisă în urma ta,
iar eu fiindcă nu îndrăznesc să o închid
o să pun un paravan în faţa sa
şi nu va mai trebui să-ţi văd spatele întors
nicicând.
în visul ăsta
vei rămâne veşnic cu faţa
către mine.
şi va fi vina ta.
Tu mi-ai aruncat
extraveralul!
Natalie Imbruglia - Smoke
cu nespusă lăcomie
ca o oaie pe un câmp oarecare
descoperind o tufă mai deosebită.
îmi picuram THC în suflet
îmi strecuram în organism
M6G
să fiu sigură că voi trăi
iluzia perfectă.
căutam în craniul meu
ochii tăi
ca să cresc nivelul de dopamină
si să-mi apară aripi
în loc de braţe.
şi-o să mă ridic
cu un trip bizar
în pomul din curtea vecinului
şi-o să rămân atârnată în creanga aia din vârf.
zona striată din creierul meu îşi va închide uşile
pentru a mă ţine departe de stări favorabile
când voi cădea.
doar dopamina o va lăsa să stălucească -
în faţa uşii.
nenorocita!
o gură de etanol
pentru amnezie.
Noroc! (ciocnim pahare pline ochi cu ser)
şi se-ncreţeşte lumea
deformându-se încet
în ochii mei.
Vezi? vezi ce se întâmpla dacă nu ai vrut
să mi-i dai pe-ai tăi?
acum e fals şi trăiesc impresii
de întâmplări.
mă cuibăresc
în petala ofilită de trandafir
şi-i inhalez moartea
să mă-nec cu hidoşenia ei
brută.
îmi şterg cicatricile de pe braţe
înfig spini în suflete rătăcite
de noi,
de tripuri mincinoase.
îi sar lui în braţe
crezând/sperând că el eşti tu.
mă frec la ochi şi urlu:
-Morfina o să te scoată din mine!
Tu râzi nebuneşte şi zici:
-Morfina minte.
Eu replic:
-Tu minţi! Morfina spune adevărul...
Râzi. îmi arunci pe geam extraveralul.
-Nici somnul fără vise n-o să-ţi facă mai bine.
eu plâng. Ţi-e milă. îmi săruţi pleoapele arzânde:
-Hai... că glumeam.
-Taci! Pleacă!
-Eşti nebună. Nu ştii ce spui.
simt ace de otrăvuri
înfigându-se în mine
Nebunii iubesc! Nebunii iubesc...
Nebuna asta te iubeşte pe tine.
-Pisi, e timpul să ne luăm la revedere.
Hai s-aruncăm seringile
punguţele de praf
ne scoatem cele patru zone ale iubirii din creier (ş-aşa sunt micuţe)
o să punctez cu hârtia pe creion
momentul când vei pleca
şi promit, iubite,
curând chiar tu vei alege calea asta.
o să laşi uşa întredeschisă în urma ta,
iar eu fiindcă nu îndrăznesc să o închid
o să pun un paravan în faţa sa
şi nu va mai trebui să-ţi văd spatele întors
nicicând.
în visul ăsta
vei rămâne veşnic cu faţa
către mine.
şi va fi vina ta.
Tu mi-ai aruncat
extraveralul!
Natalie Imbruglia - Smoke
Abonați-vă la:
Postări (Atom)