luni, 26 aprilie 2010

teoria subiectivităţii

nu există oameni buni sau răi
toţi oamenii sunt buni şi toţi oamenii sunt răi
în funcţie de principiile pe care le are fiecare
altfel decât ale tale

joi, 15 aprilie 2010

mersi, Iulia



Trebuie să scriu despre acest premiu, să scriu de la cine l-am primit, să-l ofer altor bloggeri din lista mea, pe care trebuie să-i anunţ printr-un comentariu, apoi să scriu 10 lucruri care îmi plac şi care mă fac fericită in momentul de faţă. Am primit acest premiu de la Iulia şi va merge mai departe către: 

Luca: pentru că e creţ şi merită. 

draga de Ana: pentru că simte minunat. 

Anda: pentru că împreună am putea găsi toate cuvintele pentru prietenie şi inventa unele noi şi pentru că are idei deosebite şi scrie ce simte. 

Wanna: pentru sinceritatea cu care scrie. mă impresionează. 


(Iulia eu te mai premiez o dată deoarece copilăreşti continuu şi eşti superbă.) 

şi cele 10 lucruri care cică mă fac fericită în momentul de faţă (isterică treabă): 

unu

doi

trei

patru

cinci

şase

şapte

opt

nouă

10 pot să număr până la 9 şi să calculez + 1





miercuri, 14 aprilie 2010

phoenix sau doar pompieri întârziaţi

nu vreau să cred că ni se vor stinge ochii
aşa ca focul supus unei furtuni

dar să ştii că ai ars
de sus până jos
de jos până sus
o stare aşa completă

nicicând cu adevărat trist
odată vei mai fi oare
la fel de fericit ca niciodată?

duminică, 21 martie 2010

iubirea e un act cu aripile sparte

mă doboară fluturii
care-şi scutură aripile-n pieptul meu
ca nebunii

vor ori să caute calea spre stomac
ori să-mi iasă pe urechi,
dar s-au pierdut
prin trupul meu înghesuit
de oase

joi, 18 martie 2010

inaptitudini

orbii nu cred în culoare
cum surzii nu cred în sunet
cum oamenii nu cred în oameni
cum minciunile sunt voma verbală
la consum

şi toţi închidem ochii
şi ne-astupăm urechile
la credinţele altora


luni, 8 martie 2010

absurditatea timpului

simpaticule,
te privesc prin gaura cheii
căci altfel nu mă laşi

nu mai suport jocul tău
regulile tale
e incorect
vreau să deschizi uşa acum
şi să mă laşi
să te privesc!

te caut de ieri
şi-am obosit...