joi, 26 mai 2011

întrebându-mă ce fac gândacii pentru univers
mi-am dat seama că oamenii sunt singurii
care fac ceva ce universului îi strică


Bella Notte

sâmbătă, 7 mai 2011

către apartenență

Sunt toată numai flori de gheață și stele căzătoare
Sunt toată numai ambalaj de carne și de piei
Sunt toată numai material crestat în marmura pământului
o profitoare, colecționară de filme de ieri, de azi și pentru mâine
continuu
Sunt Eminescu și sunt Iorga
Sunt Maiorescu și Heliade
sunt sticla de Cola plină cu lapte proaspăt
sunt visul aprig și-mplinit al istoriei
o bolnavă mintal învelită-n steaguri roșii
îmi sunt egală numai eu mie
trup și suflet închegat perfect
și-un bulevard plin de parfumuri franțuzești
de minciuni ce nu ne aparțin de drept
sclavi în propria țară
captivi în propriul trup
păcătuim
iar e nevoie să vorbesc despre voi
să înțelegeți, domnilor
zăbrele ridicate cu ale voastre mâini
ținute drepte de ale voastre brațe
înălțate cu al vostru trup înalt
vă condamnați singuri
maimuțărindu-vă în limbi spoite de-occident
dependență
hipnotizați de imagini, idealizăm
sunt numai foaie și cerneală
curaj și imposibil
numai nume mari și nume necunoscute
înlănțuită de propriile credințe mă-nstrăinez de libertate
cine mai înțelege?
trăind într-un pahar de iaurt
zâmbesc sec
un tango de adio am rămas
tot ce îndrăzniți să-i spuneți țării
sunt înjurături ranchiunoase
și la revedere

Flight Facilities - Crave You ft Giselle

vineri, 8 aprilie 2011

23/25

23 - A movie that you wish you had seen in theaters




Marion Cotillard - Take It All

joi, 31 martie 2011

22/25

22 - Favorite animation
cu foarte mici excepții.

The Tallest Man On Earth - Troubles Will Be Gone

miercuri, 16 martie 2011

21/25

21 - Favorite documentary

Pentru că aparent îmi plac lucrurile plictisitoare și-mi place tema, importanța obiectelor (suntem cu toții depenendenți de cele ce ne înconjoară, în sensul de scaune, telefoane, mese, calculatoare, cutii, periuțe de dinți - avem nevoie de ele, fac parte din viața noastră zilnică și trebuie să ne asigure confortul). E interesant să știi cum au fost gândite și de ce au fost gândite așa. Și ador posterul!

Și la fel de mult îmi place Through the wormhole. E un pic paradoxală alăturarea. Față de Objectified care e foarte sec, acesta e mult mai complex și captivant. Cuprinde teorii privind existența lui Dumnezeu (într-o formă sau alta), găuri negre, călătoria-n timp, nașterea universului, proveniența vieții pe Terra, posibila existență a extratereștrilor, compoziția lumii și despre materia întunecată. E împărțit în 8 episoade, având ca narator pe Morgan Freeman, și tratând câte una din temele pe care le-am menționat. Preferatele mele sunt cel ce tratează conceptul existenței lui Dumnezeu și cel despre viața pe Pământ. Îmi pare rău că nu are un poster pe măsura sa (am o obsesie cu posterele). De altfel, multe idei se regăsesc și în documentarul de 3 episoade: Into the Universe with Stephen Hawking, dar eu îl prefer pe acesta.

Sting - Shape of my heart

marți, 15 martie 2011

20/25

20 - Favorite action movie


Local cop: We got a problem here with a corpse.
Larkin: Uh-huh.
Local cop: Yeah, it fell outta the sky. I don't think he's an astronaut.
Larkin: What's this got to do with me?
Local cop: It's got your name written all over it.

Duncan Malloy: Beautiful? Sunsets are beautiful, newborn babies are beautiful. This... this is fucking spectacular!

Vince Larkin: You with me, or do you need me to draw it in crayon, like usual?

William 'Billy Bedlam' Bedford: You lost your mind?
Cyrus Grissom: According to my last psych evaluation, yes.

Johnny 23: Do you know what I am?
Cameron Poe: Ugly all day?

Cameron Poe: They somehow managed to get every creep and freak in the universe onto this one plane. And then somehow managed to let them take it over. And then somehow managed to stick us right smack in the middle.

["Sweet Home Alabama" plays in background]
Garland Greene: Define irony. Bunch of idiots dancing on a plane to a song made famous by a band that died in a plane crash.

Cyrus Grissom: Thanks Poe. You've proven to be a most useful mammal.
Cameron Poe: Many hands make light work. My daddy taught me that.
Cyrus Grissom: You know what my daddy taught me?
Cameron Poe: What's that?
Cyrus Grissom: Nothing.
Cameron Poe: Self-educated man.

Pinball: The last Mohican is burning, man!

Cameron Poe: [after killing Bedlam in self-defense, looking disappointed at Bedlam's corpse] Why couldn't you put the bunny back in the box?

Baby O: Hey, lady!
Guard Sally Bishop: Lady's a dog in a Walt Disney movie. My name is Bishop. Guard Bishop to you.

R.E.M. - She just wants to be