Indecizie

Deja mă gândesc serios că ignoranţa nu e chiar atât de gravă. Adică, atunci când am citit tâmpenia aia de carte "Cum m-am lăsat de gândit" mi s-a părut chiar stupid. Adică... precis e uşor să fi o vacă şi să paşti pe câmp cu singura grijă să nu cumva să rămâi fără iarbă sau să faci o indigestie... totuşi, e oare mai bine aşa? Gândindu-mă cât de slabi de înger sunt oamenii pe care îi cunosc eu [mare parte] cred că le-ar fi mult mai uşor aşa. Şi dacă ar fi nişte vaci de pe-un câmp nici n-ar face rău nimănui. Dar oare chiar e ideal să fi redus mintal?
Ceva îmi arde pieptul şi mă intreb care e de fapt cauza? Şampania e de vină sau oare starea asta tâmpită? Şi oare ce generează această stare? Probabil răceala.
Deja am renunţat la gândul de a scrie vre-un text zdravăn. Nici măcar nu m-ar caracteriza.
Am constat că am stupidul dar de a gândi prea mult aiurea. Asta e trist. Cred că am să mai citesc odată "Cum m-am lăsat de gândit". It might come in helpful.
Pff... mai sunt şi răcită... lipsă de chef... aş dormi întruna...
sau... mi-am descărcat "M-am hotărât să devin prost" de Martin Page si sună interesant [mulţumesc Ioanei de recomandare], aşa că probabil îmi voi petrece ceva timp citind şi chinuindu-mi în continuare ochii...
Living is hard, maan.

Song of the day: Drowning Pool - This Life
Lyrics of the day: None of this will matter/Cause none of this will save you from yourself


later edit:

M-am apucat de cartea asta "M-am hotărât să devin prost" de Martin Page şi este de-a dreptul hilară... personajul principal, considerat, pare-se, inteligent, caută o cale de a fi, zic eu, normal, să înţeleagă care este cauza suferinţei lui, nu să sufere aiurea, fără motiv... şi vrea să devină alcoolic. Eşuează intrând în comă etilică [după ce bea juma' de halbă....*jalnic*]. Decide să se sinucidă, numai că la spital cunoaşte femeia asta care a tot încercat să îşi ia viaţa. Ceea ce mi se pare de-a dreptul comic intr-un mod destul de idiot [apropo de a fi ignorant] este "discursul" acesteia:

" -Când am încercat să mă înec, un imbecil curajos m-a salvat. De altfel, a murit după cîte­va zile de o pneumonie. E oribil, nu-i aşa? Când m-am spânzurat, s-a rupt funia. Când mi-am tras un glonţ în tîmplă, glonţul a traversat craniul fără să-mi atingă creierul, fără să producă vreo daună serioasă. Am înghiţit două cutii de som­nifere, dar laboratorul greşise dozele, aşa că n-am avut dreptul decît la o siestă de trei zile. Acum trei luni am angajat chiar un ucigaş plătit ca să mă împuşte, dar imbecilul s-a înşelat şi a omorât-o pe vecina mea! Pur şi simplu nu am no­roc, înainte, voiam să mă sinucid din disperare, acum, principala cauză a disperării mele este că nu reuşesc să mă sinucid."

... that's what I call madness...

şi cartea asta e cu atât mai şocantă, ca să nu zic aiurea, cu cât mai citesc cate un rând... geez... măcar am ocupaţie.

x_x