iubirea e un act cu aripile sparte

mă doboară fluturii
care-şi scutură aripile-n pieptul meu
ca nebunii

vor ori să caute calea spre stomac
ori să-mi iasă pe urechi,
dar s-au pierdut
prin trupul meu înghesuit
de oase

inaptitudini

orbii nu cred în culoare
cum surzii nu cred în sunet
cum oamenii nu cred în oameni
cum minciunile sunt voma verbală
la consum

şi toţi închidem ochii
şi ne-astupăm urechile
la credinţele altora

absurditatea timpului

simpaticule,
te privesc prin gaura cheii
căci altfel nu mă laşi

nu mai suport jocul tău
regulile tale
e incorect
vreau să deschizi uşa acum
şi să mă laşi
să te privesc!

te caut de ieri
şi-am obosit...

umanitate apusă

sunt bulgări de foc
care se rup în mine

pentru că am fost informaţi greşit
când ni s-a spus că un singur om nu poate schimba lumea
toţi ne-am crezut singuri
şi am rămas pe loc
lăsând soarele să explodeze în noi