Când totul pare imposibil...

Toată noaptea m-am jucat cu fulgerele şi cu picăturile de ploaie. La început aveam o senzaţie de plutire... Mă simţeam deosebit. Ultima doză fusese mai puternică decât oricare alta. Senzaţiile ce mă pătrundeau erau de nedescris, eram in al nouălea cer. Dansam cu fulgerele, iar fiecare picur de ploaie îl simţeam ca şi cum mi-ar pătrunde în trup. Probabil căuta şi el o fărâmă din fericirea mea. Dar brusc, o durere cumplită... am încercat să deschid ochii, dar pleoapele purtau o greutate de neclintit. Încercam să mă ridic. Am reuşit să mă clintesc. Eram rezemată în mâini, dar nu mai reuşeam să fac vreo mişcare. Simţeam oasele sfărâmându-mi-se sub puterea corpului. Parcă o săgeată mi-a străpuns ceafa. Am căzut. La impactul feţei mele cu pământul, ochii mi s-au deschis brusc, iar greutatea a dispărut. Plângeam. Revedeam clipele acelea infernale ce m-au împins să mă droghez. Acea lovitură ce mă aruncase la pămant, incercând să îmi despart părinţii în timp ce se certau. Tata era nervos. Cred că era beat. Durerea ce-o simţeam acum in ceafa echivala cu aceea din clipa când tata mă lovise. Însa acum, ceva mă durea mai tare. Sufletul.
A fulgerat. Brusc, m-am ridicat în picioare. Nu mai eram in pat?! Asta era... ceea ce mă intrerupsese din plutire... căzusem din pat. Însa acum eram în picioare. Tremuram. M-am rezemat de birou. Se auzea un ticăit îngrozitor, iar o lumină se vedea într-un colţ. M-am apropiat încă tremurând. Am căzut în genunchi şi am întins mâna. Am luat repede ceea ce sclipea de jos. Era ceasul. Ora cinci şi jumătate. M-am agăţat de clanţă şi am reuşit să mă ridic. Am aprins lumina. Am apăsat incet pe clanţă, s-a auzit un mic zgomot, dar nu mi-am dat seama dacă uşa s-a deschis sau nu. S-a auzit încă un zgomot, dar mult mai puternic. În clipa următoare, nu ştiu cum, dar eram în baie, rezemată de peretele rece.
Am privit spre peretele opus şi am zărit rezemându-se de el o făptura cu ochi mari şi verzi, roşii pe la colţuri, păr ciufulit şi negru ce-i aluneca in valuri pe umeri. Avea o faţă palidă, cearcăne kilometrice şi nişte buze vinete şi aspre. Îmi era milă de ea. M-am apropiat şi ea a făcut la fel. Am întins o mână spre ea şi eram gata să-i iau mâna într-a mea. Braţul ei era plin de cicatrice şi înţepături. Pielea avea o culoare vineţie, palmele îi sângerau. I-am atins degetele. Atunci, m-am trezit la realitate. Eu eram fata aceea! M-a pufnit plânsul.
Drogul, cel mai bun prieten al meu... mă trădase. Pusese stăpânire pe judecata mea... devenisem un monstru. Am dat drumul la apa rece. Ce zgomot placut! Numai de aş putea să mă spăl şi să mă curăţ de toate acele chinuri! Dar nu se putea. Apa şi lacrimile mi se scurgeau şiroaie pe obraji. Am luat un prosop şi mi-am şters faţa.
M-am întors în cameră. Ploaia se oprise, iar lumina pătrunse în geam. Am zărit o poză pe birou. Eram eu şi părinţii mei pe vremea când încă eram fericiţi. Ce zâmbitori eram toţi! Dar toate se sfârşiseră. Toate certurile, bătăile primite de la părinţi, toate certurile şi bătăile între părinţi veneau în goana în capul meu. Dureri groaznice veneau şi treceau. Simţeam nevoia de o doză mai puternică decât oricare alta. Numai de aş fi putut să alung toate clipele nefericite, dureroase, întrun colţ şi să rămână acolo... Trebuia să capăt acea doză! M-am grăbit, împleticindu-mă spre birou. Ştiam sigur... numai drogul mă putea face să uit... Am căutat în sertar şi am găsit ceea ce căutam! Am scos seringa, prafurile şi serurile. Am preparat doza, am luat acul şi l-am ataşat la seringă. Eram pe punctul de a face cea mai mare greşeală...
Un scârţâit m-a făcut să scap seringa. Am zărit-o în prag pe sora mea mai mică. Mă privea cu nişte ochi mari, albaştrii şi inocenţi. Atunci mi-am dat seama că nu eram singura care suferea, mai era şi ea. Privirea ei m-a făcut să inţeleg că ea suferea chiar mai mult.
M-a întrebat speriata ce aveam de gând să fac. Am zdrobit seringa cu piciorul şi am luat acul de jos. L-am pus pe birou. M-am apropiat de sora mea şi am strâns-o în braţe. I-am zis să nu-şi facă griji. Totul avea să fie bine. I-am promis.
Au trecut trei ani de-atunci. N-am mai simţit nicicând nevoia de drog. Sora mea mi-a transformat lumea atât de incolora întrun paradis. Îi voi fi mereu profund îndatorată.

Compunere facută împreună cu o fostă colegă de-a mea, Denisa