Exist, dar trăiesc oare?

Rămâi trist şi fără cuvinte în faţa unei noi provocări, eşti nervos si agitat. Iar nu şti ce să faci. De ce ţi-ar păsa ţie? Dintre atâţia oameni de ce tocmai ţie? Fiindcă tu ai fost acolo de fiecare dată. Aşa te simţi tu, aşa se simte cel de lângă tine, aşa se simt toţi. Nu face nimeni nimic şi totuşi fiecare se simte implicat până peste cap şi victimă, de fiecare dată când ceva merge prost. Şi-atunci e vina tuturor, doar a sa nu.
Aşa suntem toţi. Poate că de fapt suntem fiecare cate o bucată dintr-un suflet măreţ, care se va reconstitui odată cu moartea tuturor sau poate... niciodată. Sortiţi pieirii, sortit pieirii. Poate că fiecare din noi este o mică bucată de zeu. Adică... un nimic. Nimic individual, dar luaţi împreună suntem totul. Dar asta nu ne face să ne simţim mai bine.
Toţi vrem să fim cineva, dar şi tu şti foarte bine că vrei să fi cineva pentru tine, prin tine. Nu-i aşa?
Nu poţi concepe să fi la fel ca mulţi din jurul tău, nimic special prin tine.
E trist, dar poate fi adevărat.
Alte supoziţii, alte idei...
Oare câţi şi câte s-au mai gândit la asta până acum? Oare...
Schiţezi un zâmbet chinuit. Poate că-i bun şi ăla. Decât să rămâi pe veci inexpresiv şi trist, în ochii şi ai tăi şi-ai lumii.
Zici că eşti un simplu obiect. Poate că exişti, dar trăieşti cu-adevărat? Simţi viaţa pulsând prin venele tale? Sau simţi doar agonia existenţei?
A trăi înseamnă a simţi, a exista înseamnă doar a fi.
Tu simţi? Eu da şi de multe ori cred că simt totul mai intens ca oricine altcineva. Poate că-s doar existenţă mai semnificativă decât a ta. Sau poate... doar mi se pare.

Song of the day:
Joe Anderson - Hey Jude
Lyric of the day:
Take a sad song and make it better