miercuri, 10 septembrie 2008

The end of the world as we know it.

Şi acum entuziasmată să vă spun cum a fost sfârşitul lumii vă anunţ cu o imensă durere în suflet că s-a amânat. Da, îndtradevăr, n-am murit încă. Ţineţi bine minte - încă.
Vai, dar nu mă aşteptam la un asemenea deznodământ, adică inexistent. Ne continuăm viaţa liniştiţi. Liniştiţi? Am vrea noi. Mă rog, unii. Majoritatea ne pricepem să ne complicăm existenţa şi asta de obicei în disperarea noastră de a ne-o simplifica sau înfrumuseţa sau mai ştiu eu ce alte idealuri mai au alţii.
Ce lume tristă, întradevăr tristă. Complicaţii, filozofii... atâtea presupuneri că ce simplu ar fi totul dacă nu ne-am complica noi. Oare? Ce ar fi simplu? Să nu ne fi complicat şi să fi rămas la facutul focului cu două pietre şi locuitul în peşteră? Sau oare complicaţia adevărată de-abea noi o trăim?
Şi ce e atât de dificil, totuşi?
Totul pare aşa de uşor, aşa de la îndemână. Orice informaţie e uşor de găsit, că doar există internetul, dar fiind condamnaţi să nu depunem un efort substanţial, deja e banal, trăim o rutină, nu e nevoie să căutam în zeci de cărţi pentru a găsi informaţia care ne intereseaza, acum totul e la un click distanţă. Şi pentru ce? E prea simplu. Deja nici nu mai interesează. Mai nimeni nu mai citeşte, nimeni nu mai apreciază cultura...
Vai de capul nostru!
Totul e prea simplu, aşa că ne complicăm viaţa socială. Că tot s-au riscat recent câteva certuri interesante in centru. Din păcate, n-am fost de faţă. Mare tragedie!
E trist. Nici măcar nu mai pot asculta muzică de ceva timp încoa. Mai aud aiurea câteva note. Întamplător doar. Nici muzica n-o mai pot savura, nu mai e necesar să asculţi versurile, dacă te interesează dai pe google si le cauţi, melodia deja nu o mai auzi. Te-ai obişnuit cu fondul muzical aşa că parcă nici n-ar exista de multe ori. Şi te trezeşti tresărind când brusc începe o melodie care iese din obişnuit.
Nu mai simţim muzica. Nu mai simţim nimic.
Totul se pierde "într-o mare de biţi".
Poate că deja e sfârşitul lumii. Poate că lumea de fapt a sfârşit de mult şi sunt doar eu, un spirit rătăcit, aflat în faza de negare, încă sperând la existenţă.
Întrebare întâlnită peste tot, în orice minte: Oare vom şti vreodată?



Song of the day:
Ziggi - Need to Tell You This
Lyrics of the day:
Been through rain and sunshine.
Still we keep tracking on.

6 comentarii:

Jane spunea...

Very nice,ca de obicei.
Si da,chestia asta cu sfarsitul..a inceput deja dar noi nu ne dam seama sau incercam sa ne prefacem ca nu vedem.
Zilele trecute mi-a zis cineva ca sunt o raritate doar cand a auzit ca citesc.Eram like..wtf?!
Dar dupa asta,nimic nu ma mai surprinde.
Am zis intrun comentariu de pe-aici ca ne pierdem..Gresit.Ne-am pierdut deja.

Joc de nuanţe spunea...

Poate, dar ce-ar fi să încercăm să ne recuperăm?

Jane spunea...

Cum sa ne recuperam?

Laura spunea...

Pacat ca prea putini oameni stiu fizica.

Joc de nuanţe spunea...

@Jane: Cu multă implicare, răbdare şi speranţă naivă... cred că atâta timp cât ne putem recupera (unii) pe noi înşine deja ajutăm la o recuperare universală.

@Laura: Păcat că prea puţini oameni mai au habar pe ce lume trăiesc, da' păi de fizică...

senzatiimoi spunea...

"Nu mai simţim muzica. Nu mai simţim nimic."

Mare dreptate ai avut aici:)