nesimţirea nu se găseşte la dozaj

nu-mi place să v-aud băgându-vă organe,
dar parcă-mi vine să v-ajut să le băgaţi în voi,
să vă-ndesaţi tăcere în guri pofticioase de argou,
să v-astupaţi vena cu seringi pline ochi
de parcă sângelui i-e sete de morfină,
de nenorociri antipatice de ieri
de parcă hemoragia-şi aminteşte
toate vazele din geamul de la mansardă
sau de câte ori te-ai întors îanpoi în mă-ta
de parcă-i clitorisul cheia către suflet
sau picioarelor le pasă
de nervozitatea ta absurdă-n care nu te poţi abţine
să zici: maciuci! şi fiecare înţelege ce o vrea,
ce-i convine sau sună mai idilic
şi lungă-i, frate,
îmi penetrezi timpanul cu ea căci aparent intră peste tot
nesimţirea.
înghiţi ţigara cu totul şi-ţi exprimi respectul
printr-o flegmă pe pantoful negru al trecătorului la costum.
ţi-e ciudă, tu ai găuri prin limbă, nas, urechi, sprâncene
sau chiar şi-n spaţiile dintre degete,
ai lanţ de câine la pantalon,
pantalon rupt în genunchi, cu aţe atârnând
şi cămaşa lui tactu din armată sau marină sau
când şi unde dracu o fi purtat-o!
eşti spânzurat cu un şiret negru de la adidaşii de ieri,
iar celei în rochie cu dantelă albastră nici nu-i pasă.


Jack Savoretti - Dreamers