marți, 29 iulie 2008

Ne complicăm viaţa...

Plictiseala is no longer a problem.
Pe lângă faptul că timpul îmi este ocupat cu ieşiri în oraş, pierdut vremea cu friends, filme şi tot felul de aiureli, încerc să mai şi citesc. Şi am tot căutat o carte prin casă pe care nu am citit-o încă şi care să mi se pară ok şi acum câteva zile am găsit "Arta creaţiei" de Pavel Coruţ. De fapt, cartea asta o am în geantă de la inceputul verii şi-mi tot zic să o citesc, dar dintr-un motiv sau altul tot amân. Mă apucasem de "Adam şi Eva" de Rebreanu. Altă carte care voiam de mult să citesc. Primele 23 de pagini sunt geniale, aflate sub titlul: "Începutul". În schimb, începând cu pagina 24 mi se pare o aiureală şi parcă îmi aduce oarecum aminte de "Cartea nopţilor", deşi n-aş putea zice că se aseamănă cumva, poate fiindcă sunt nişte aiureli amândouă, adică trase de păr şi sună ca nişte legende şi numele sunt ciudate, doar că primele 3 nopţi pe care am apucat să le citesc mi-au plăcut. Beletristic vorbind, cartea mi se pare foarte reuşită. Pasajele descriptive sunt frumoase, aş zice, dar ideea aiuritică şi punctarea obsesivă pe incest [sau poate doar mi se pare mie anormal şi asta îmi atrage cel mai mult atenţia]. Oricum, având cartea asta în format digital, nu ştiu dacă o să o mai termin, n-am mai citit de câteva luni din ea... aia e! Cât despre "Adam şi Eva" probabil că o să o mai răsfoiesc când nu voi mai avea nimic de lecturat la îndemână.

Ei bine, acum câteva zile m-am apucat de citit "Arta creaţiei" de care am pomenit mai sus. Deşi numarul paginilor lecturate nu este tocmai sclipitor. În mod normal aş fi terminat o carte în cateva zile, mai ales o carte ca asta [mă refer la număr de pagini, nu conţinut când zic: ca asta!], dar, sinceră să fiu, eu chiar rumeg fiecare cuvânt şi citesc cu foarte mare atenţie şi interes, mai ales pasajele care pomenesc de religii.
Îmi place îndemnul şi expunerea atâtor posibilităţi, deşi mi se pare la un moment dat prea serioasă. [taking life too serious can be a bad habit.]
În ultimul timp am observat cum ne place nouă, oamenilor, să ne complicăm inutil existenţa. Cel puţin, eu... mi-am făcut hobby din asta.
Aşa, şi ziceam de cartea asta. Ei bine, mi se pare foarte fain modul în care a abordat Pavel Coruţ problema sărăciei patriei noastre. Deşi câteva dintre persoanele care m-au văzut cu cartea asta au zis: "Pavel Coruţ? Omul ăsta e ciudat." sau replici similare. Mie mi se pare, să zic, aproape genial [asta dupa ce am lecturat doar jumatate din o singură carte de-a sa], poate până la sfârşit o să mi se pară genial de la un cap la altul. Stilul foarte direct poate sa fie motivul ce îl face un pic ciudat în ochii oamenilor, adică, eu observ continuu cum lumea asta devine tot mai incapabilă de comunicare şi de vină e doar porcăria asta de messenger, care nu face decât să distrugă comunicarea dintre oameni. Toţi îţi zic pe mess toate tâmpeniile şi când vrei să comunici cu ei face to face toată lumea tace. De ce? Fiindcă acum eşti faţă în faţă cu omul şi îi vezi reacţia, care poate fi neplăcută de multe ori. Pe mess poţi să spui orice, să înjuri pe oricine. Ce păţeşti? Nimic. În realitate îţi mai primeşti şi o scatoalcă dacă ai deschis gura aiurea. Toată lumea prinde curaj când nu vede expresia omului şi cum pe mess nu-i vezi decât poza de la avatar, care nici aia nu e prea expresivă, în multe cazuri, destul de piţiponcească şi jalnică [dar, stai! ce pleonasm! cuvintele astea sunt cam sinonime]. Dar deja am deraiat de la subiect, sau mai de grabă, am facut o paranteză cam mare.
Oricum, cartea asta demonstrează ce ţară bogată am fi dacă am şti, sau nu!, daca am vrea să ne comportăm cum trebuie şi să acţionăm cum trebuie, dacă am fi mai ambiţioşi şi mai, hai să zic, buni. Adică, românii îşi găsesc scuză pentru prostia individuală o incultura naţională. Ia, nu mai spune? Românii, slavă domnului, că sunt deştepţi, dar îndoctrinaţi. Veche doctrină creştină cunoscută de toată lumea: "Crede şi nu cerceta!" îmi răsună în minte. Uşor e doar să crezi şi să nu te stresezi, să nu fi măcar un pic curios. Dar aici nu e vorba de curiozitate în sine, e vorba de teamă, de ce ai putea afla de fapt...

Vorbeam ieri cu o prietenă despre români şi comunism şi chestii de genul ăsta şi am ajuns să discutăm despre obsesia asta pentru extratereştrii şi spatiul cosmic şi bla bla şi că vor americanii sau Dumnezeu ştie care sa trimită în spaţiu nu ştiu ce aparatura pe cea mai apropiată stea să vadă tot omul ce e acolo. Păi bine dom'ne că vezi ce e la 80-90 de ani lumină distanţă şi nu vezi ce e în faţa ta. Bine că ne stresăm de ce nu cunoaştem şi e deja prea mare pentru noi şi ignorăm ce e în faţa noastră. Nu suntem capabili să ne înţelegem pe noi înşine, dar vrem să ajungem la extratereştrii or crap like that...
După cum spuneam, ne complicăm singuri existenţa. Inutil.
Acum să văd cine se va obosi să citească toată harababura asta.





Song of the day:
Mad Caddies - Drinking for 11
Lyrics of the day:
Gotta try, gotta try for tomorrow
you can't see through today
There's nowhere left to stay
Sometimes I feel like I'm out here all alone,
Just one in a million stuck with no place left to go

4 comentarii:

Tiribomba stricata spunea...

Da ba :>
De specificat ca...
Vorbeai cu mine :>
Mi-a placut discutia de ieri :>
Mai ales ca am trecut pe langa Kaufland

Joc de nuanţe spunea...

Tot blonda rămâi. xD

Jane spunea...

Da ma,sunt total de acord.
Toti prefera sa vorbeasca pe mess decat sa te aiba in fata lui.
Si ai dreptate,face to face e muuuuuult mai bine pentru ca poti sa-i vezi reactiile persoanei,nu sa isi exprime asta printrun emoticon cu subinteles .Pe mess poti sa spui orice,habar n-ai cine se afla in spatele nickului/monitorului si etc.
Plus ca..asa ne pierdem toti...

Si chestia cu extraterestrii..No comment.

Joc de nuanţe spunea...

Mă bucur că eşti de acord cu mine, Flori.
Şi chiar că aşa ne prierdem toţi.