Toţi suntem gri.

sunt şoapta din delirul tău isteric.

tu urlii iar şi eu nu mai aud nimic. te-aud doar când taci.

tăcerea ta e cea mai plăcută. nu e ca nicio altă tăcere.

mi-am lăsat timpanul iar acasă, şi inima...

dar ceva nu e bine. încă mai simt suflul lumii. îl aud.

ţi-aş da sufletul cu totul, să ai grijă de el. ţie.

ba nu. probabil l-ai tatua cu egocentrismul tău...

m-aş sfâşia de lume.

aş pluti pe cer. nu mi s-ar mai părea atât de departe.

am visat că sunt un nor. un nor n-are nevoie de suflet.

vreau să fiu un nor pe pământ să se plimbe lumea prin mine

să-i simt vii cu mişcă

cum se grăbesc şi înjură

întârzie iar la şcoală sau la muncă.

lipsa asta de organizare îi domină.

vreau să-i înghit, să-i simt în mine respirându-mi sângele

dansând pulsaţia.

nu! nu! nu! sunt un nor! nicio pulsaţie.

doar a lor. şi nici măcar.

un nor cenuşiu şi umed...

aş şterge cuoarea ruginei de pe gard,

aş şterge culoarea vieţii din voi.

eliberată, întreaga lume ar fi a mea.

mi-am găsit aiurări în eternitatea momentului.

vreau să înghit lumea înainte să mă înghită ea pe mine.

eternitatea e eternitate atâta timp cât momentul e viu în noi

eternitatea ar fi eternitate dacă timpul ar sta cu-adevărat în loc când iubim

dar timpul fuge cu iubirea noastră cu tot.

claxoane mă trezesc la realitate. eram dramatică, din nou.

nostalgia eternităţii iluzorii... of!

aş simţi zâmbetul înflorind în mine...

de-ar rămâne semaforul galben pentru totdeauna...