joi, 22 ianuarie 2009

Ambră.

Se aude pârâitul obosit al unităţii, iar în aer e un miros de ars amestecat cu portocale. Aţe, pastile, telefoane, tichete, cleşti, pluşuri, iconiţe, pietre, DVD-uri, cărţi, forfecuţă, brăţări, agende, creioane, veioză verde, lumină slabă, ceai de fructe de pădure, firimituri, plicuri, biscuiţi - asta este lumea mea din exterior. Privirea de ansamblu asupra tabloului unei zile obişnuite în viaţa unui om care s-ar putea, la fel de bine, să nu fiu eu. Senzaţii peste senzaţii, doar păreri naive, concepte diferite şi o nouă acuzare. Viaţa mea e un tribunal. N-am martori şi sunt propriul meu avocat. Sunt legată cu venele înnodate ale frunzei de frasin de un scaun din pulpă de portocală. N-ai cum să percepi funia sângerândă care este încolăcită deasupra stomacului meu. Aberaţii, toate vi se par aberaţii. Nebunia nu e nebunie. Nebunia e doar o normalitate superioară vouă pe care o negaţi fiindcă vă sperie. Să fi nebun azi e normal, să fii normal înseamnă să fii nebun. Înţelege asta cum vrei tu. Înţeleg fraza de ieri diferit azi. Miros de budincă. Simt cum mi se ondulează pe limbă savoarea unui puf de zahăr. Nu-mi plac multe lucruri. Nu-mi place minciuna, nu-mi place fumul de ţigară, nu-mi place senzaţia asta ciudată de deasupra stomacului meu. Nu-mi place că nu-mi place să fac ceea ce trebuie să fac. O să mă acomodez. Mai am nevoie de încă 16 ani, cel puţin, dar va fii bine. Naiv, nu? Acru e miezul oricărui lucru, de aceea mai bine ne rezumăm la coajă, e mai lejer şi nu ne ustură gura, gâtul şi pereţii intestinali de care se izbeste miezul sfârtecat. Zic lucruri urâte, gândesc lucruri urâte, dar oarecum reale. Mă dor durerile tuturor, pentru că mai presus de toate, durerea ta, prietene, devine automat şi durerea mea. Sunt condusă de verbul "a simţi". Îmi pierd identitatea prin tine, îmi pierd identitatea prin mine. Mă pierd. Dar oare e ceva de pierdut? Oare am avut? Sau pierderea e de fapt conştientizarea neajunsului? Nici eu nu ştiu ce spun. Mint. Sigur că ştiu. Dar mă încurc între cuvinte complicate ca să vă complic şi să vă implic şi pe voi în aiureala mea. Degetele mele s-au înmuiat ca pişcoturile în lapte şi-mi tremură cum tremura pişcotul între dinţi. S-a lipit de trupul meu uleiul menit să-mi repună în mişcare circuitele, dar m-am defectat. A curs ulei prin crăpătura ce nu ai prevăzut-o. Mi s-au sfărâmat golurile.


5 comentarii:

Anna_2507 spunea...

Exprimarea ta 'prietene'... e la modul general? :-?

Cred ca pierderea e 90% constientizarea neajunsului... pentru ca problemele pot exista dar nu vor exista cu adevarat [pentru tine sau pentru altii] pana cand nu ne dam noi seama ca sunt acolo...

Joc de nuanţe spunea...

Hmm... general printre prietenii mei, adică nu un oarecare în mod special, ci toţi cei care poartă aceasta denumire.

Adina spunea...

"Nebunia nu e nebunie. Nebunia e doar o normalitate superioară vouă pe care o negaţi fiindcă vă sperie."
Ai dreptate,toată lumea e speriată de nebunie,neştiind de fapt că fiecare e nebun în felul lui,doar că unii se manifestă diferit.Nu există normalitate sau nebunie.Bariera dintre cele doua a dispărut cu mult timp în urma.

Joc de nuanţe spunea...

Nu neapărat. Există doar diverse forme de nebunie şi diverse grade.

Tiribomba stricata spunea...

ba, chestia asta are prea multe fraze reale ca sa pot sa dau copy/paste la toate.

genial, femeie !

te iubesc!

[ce frumos contrasteaza commu' meu pe langa celelalte]