miercuri, 21 ianuarie 2009

către tine

nu ţi-am mai scris ca înainte,

de fapt, nu ţi-am mai scris deloc.

poate, poate ţi s-o face dor.

am obosit!

nu-nţelegi, nu-nţelegi că lumea se autoconsumă? că timpul se dilată?

eşti... pierdut în zare.

nu-ţi dai seama, nu conţientizezi clipa ce-a trecut,

îî vei duce dorul, lasă că ştiu eu mai bine.

şi vei cere, da! vei cere să îţi scriu din nou

măcar un rând cu litere subţiri şi ascuţite... cu creionul!

câte şi mai câte?

azi am văzut un copilaş blond alergând pe străduţa din faţa blocului meu.

zâmbea.

zâmbea când alerga. zâmbea când a trecut pe lângă mine.

am tresărit auzindu-i respiraţia agitată.

cât de viu! cât de real! cât de aproape de mine...

acel suflu inocent de copil blond

care zâmbeşte.

se conturează obsesiile.

da, ştiu, doar oamenii slabi au obsesii.

dar oamenii fără obsesii sunt banali.

lume de vicioşi superficiali!

nu ţi-am mai scris de mult aşa că n-ai de unde ştii că ieri...

am plâns.


4 comentarii:

evelyn spunea...

E foarte sensibila poezia asta, dar in acelasi timp dura si incapatana...

Heliana tu esti?

Joc de nuanţe spunea...

Îmi pare şi mie parcă ceva mai altfel poezia asta... dar cred că ai folosit nişte cuvinte care mă descriu destul de bine. :)

Tiribomba stricata spunea...

oh Lord... :))

Copilaşul blond... foarte faină !

Copilaşii blonzi sunt extraordinari

senzatiimoi spunea...

"Schimb de vicii,nimic anormal
Caut in continuu,o iesire din banal"

Frumos:) :x