luni, 21 septembrie 2009

Zi semnificativă

Uneori aş vrea să mă opresc pe rândul ăsta şi să-l simt dur sub picioare, să simt rândul scris asfalt şi să astup gropile din el cu frunze. E toamnă şi-i placută imaginea scoarţei imbătrânite printre gratiile din geam. E plăcut fulguitul simpatic al unui vânt rătăcitor şi înfrigurat. Ne simţim pe pături ude întinse pe pietroaie, ne mirosim palmele îmbibate în parufumurile noastre, zâmbim cerului fumuriu şi nu ne vine să credem. Trăim! Nu mai dăm drumul senzaţiei de azi, doar azi, nu mâine, nu ieri. Am descoperit prezentul şi dragul de-al trăi, am descoperit stele căzătoare. Am văzut anul ăsta vreo 9. O singură dată mi-am pus o dorinţă şi cred, sper, mă gândesc că s-a cam împlinit. Zi-mi că-i aşa, că eşti adevarată, în sfârşit, palpabilă printre vise. Mă străbat multe gânduri, dar parcă-s fluide şi se duc, se scurg printre degete, nu ştiu. Am şomat o vreme, lăsându-te singur, nici nu-mi dădusem seama până când Ana mi te-a reproşat, dar nu-i nimic, am să mă lăfăi printre rime şi cuvinte (vesele acum, sper) şi-am să retrăiesc toate clipele pierdute. Acum hai să râdem în hohote, să nu regretăm nicio clipă, să facem iar liste, că deja prind drag de noua-mi capacitate.
Şi-n încheiere un quote superb dintr-un serial superb (One tree hill):
Believe that dreams come true everyday because they do.



St Lola In The Fields - Don`t say


Ahh şiii, Anda...
LA MULŢI ANI!!!!
woof you, my best friend
pentru că au trecut anii şi noi împreună prin ei,
pentru că râdem împreună chiar şi atunci când e de plâns,
pentru că îmi suporţi toanele şi crizele groaznice care le fac uneori,
pentru că eşti un copil dulce,
pentru că mereu trecem peste,
pentru că e aşa simplu să te iau peste picior,
pentru că eşti o oamă teribilistă,
pentru că eşti puerilă şi perversă,
pentru că habar n-ai ce vrei,
pentru că-mi place când recunoşti, umilă şi-mbufnată, că am avut dreptate,
pentru că uneori zici nişte aberaţii mai mari ca tine,
pentru că mă enervezi şi te-aş bate uneori,
pentru că nu-ţi dai seama,
pentru că eşti o bleagă
şi pentru că o să-nveţi.

te iubesc.
>:D<


6 comentarii:

Prometeu spunea...

:*

Ninsori Oglindite spunea...

La multi ani!

Get. spunea...

mersi

Get. spunea...

aşa deci Heliiiiiiiiiiiiii şiiiiii euuuuuuuuuuuuuu te iubeeeeeeeeeeeesc :*:*:*:*:*:*:*:*:*:**:*:*:* PUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUP :X:X:X:X:X:X

Joc de nuanţe spunea...

sa cresti mare, copil >:D<

Vulgar Shoki spunea...

toti o izbim..a..iubim pe Geta.ba.