încheiere

Şi am aflat. Sunt un om defect. Mă zbat, mă cred născută cu un scop, dar nu, mi-am ratat existenţa. Şi credeam că e d-abea la început. Mai sunt şanse. Mai sunt? Mai îmi daţi? Mai merit? Uneori cred că mă zbat pentru un ideal care nu e al meu. Probabil nu mi-l permit. Poate şi aerul pe care-l inhalez nu e cel care trebuie. Cred că-l fur cuiva. (e o chestie ciudată cu aerul zilele astea) Poate că sunt cineva care nu sunt şi trebuie să îmi dau seama cui i-am furat şi eşuat viaţa. Şi să-mi cer scuze, apoi să-mi dau seama cine sunt eu. Sau poate doar faptul că nu sunt îndeajuns de bună pentru mine mă face să mă gândesc aşa, când de fapt ăsta-i modul în care totul trebuie aranjat. S-a stabilit dinainte. N-am dreptul să comentez. Şi-aş vrea să ştiu unde greşesc. E oare când păşesc? Sau când gesticulez? E oare în modul cum mă spăl pe cap? În faptul că nu ma pieptăn? În modul cum îmi freamătă celulele şi-mi urlă coloana vertebrală: O să mă frâng dacă mai stai în poziţia aia la calculator! Ce este de fapt?! Neajuns. Vibrează cerul de calomnii şi se scurge ploaie. Ce sincron! Între vreme şi stare. Adevărul individual se transformă într-o minciună universală. Sunt departe, departe de cineva care-aş putea fi eu.


Dalida - Pour ne pas vivre seul

cronic

eram bolnave rău
ţineam lighene lângă pat
şi deja nu mai ştiam
care-i cu voma mea
şi care-i cu a mamei

iar eu mă întrebam
dacă sănătatea e o boală bună
şi dacă miroase a un spital gol

eram copil
nu-nţelegeam
de ce mama scuipă sânge
şi de ce burta mea era umedă şi caldă

sau de ce tata ne aducea ceaiuri fierbinţi
şi se uita cu mine la desene animate

deşi este şi mai confuz faptul că azi se uită
fără mine


Morcheeba - Fear And Love

urâţilor

de ce mereu celor urâţi le găsim scuze?
că dacă n-ar avea nasul aşa mare
doar de era părul ceva mai des
de-ar slăbi puţin la picioare
un tratament facial
şi n-ar mai fi aşa urât/ă

în schimb când vine vorba de cei frumoşi
dacă nu şi-ar coafa astfel părul n-ar mai avea şarm
dacă n-ar purta ochelari
(parcă are ochii prea mici)
e prea slab/ă
vocea-i este groaznică, dar ea e perfectă când tace

de ce facem asta?
combatem nedreptatea?
sau e doar frica de-a nu fi judecaţi prea dur
acum c-am realizat
că suntem urâţi?


Jay-Jay Johanson - Far away

toţi suntem gri. (edit)

sunt şoapta din delirul tău isteric.
de ce doar urlii? ş-aşa... eu... te-aud doar când taci,
dar te simt, te simt viu
aproape de tâmpla mea dreaptă
cobori încet
îmi tatuezi gura cu egocentrismul tău -

şi m-aş sfâşia de lume!
demisionez! Singurătatea În Colectivitate e prost plătită.

mai bine m-aş muta pe cer căci
am visat că sunt un nor. un nor n-are nevoie de suflet.
vreau să fiu un nor pe pământ. să se plimbe lumea prin mine.

să-mi respire aburul cenuşiu şi umed,
înghit lumea (măsură de precauţie ca să nu mă înghită ea pe mine)

*

eternitatea ar fi eternitate
dacă sintagma
timpul stă în loc când iubeşti
n-ar fi vrăjeală,
dar iubirea prin timp doar îşi caută un unghi (ne)potrivit
de unde să-ţi poată face cu mâna

claxoane mă trezesc la realitate... of!
aş simţi zâmbetul înflorind în mine
de-ar rămâne semaforul galben pentru totdeauna.


Dream Theater - Endless Sacrifice

balada şamponului

după ce îmi spăl claia creaţă
îmi simt capul atât de uşor
de uneori mă-ntreb
oare e gol?!

şi şamponarea mă derutează
de ce părul meu nu e la fel de creţ de fiecare dată?
mutant.

iar am adormit în cadă
şi m-am trezit când apa
nu mi-a mai încăput în nas.

întrezăresc pe dopul căzii
prinţese de săpun culegând bule de oxigen în coşuleţe verzi.
acum încearcă să-şi îndese în coş
degetul meu mic
de la piciorul drept.

ce mă fac?
mă gâdilă pe dosul unghiei.
chiot.
şi râdem cu nările pline de apă
şi părul plin de clăbuci
şi ochii aburiţi
...

mirosul şamponului mă face să mă gândesc
la gumă de mestecat
sau la pasta mea de dinţi - care nu e mentolată...

dar nu mai sunt copil
nu mai consum şampon
greşit.


Arssura - Goluri in stomac

toamnă

dudul vrea să mă anunţe c-am înnebunit
zi de zi se clatină când vin acasă (de parcă mă recunoaşte
ca un câine docil)
îmi arată (însă) direcţia cealaltă
da, crede şi el că-s dusă pe cărări

zâmbesc în ploi nescrise pe tenuri imperfecte,
dar pleoapele mele iubesc norii ce dansează-n gene

şi ţopăi pe frunze înecate
ce vor să-mi danseze sub tălpi
pe-alei pierdute printre blocuri plânse

dudul nu aprobă comportamentul deplasat
-dansezi cu frunzele ce mor?!

toamna-i un funerariu colorat
sau poate doar îşi poartă hainele de doliu pe dos?

tu ce crezi, dudule?

e rece visul
că nu sunt
că nu eşti

doar un copac subţire ce se-nclină


Ingrid Michaelson - Morning Lullabies

fragment dintr-o zi oarecare într-o zi oarecare

întinde-mi, iubitule, sufletul tău cald
la ora 1, 16 minute si 38 de secunde
să ţi-l cuprind în braţe
de data asta
nu-i voi mai da drumul

sunt lucruri pe care căutăm să le interpretăm şi să le înţelegem, legându-ne de diverse teorii filosofice, numerologice, căutăm dincolo de cuvinte un sens - al unor cifre, al unei ore, care oricum pentru voi e doar o oarecare. timpul trece fără să-i pese de clipa pe care noi o vrem eternă, nu ţine cont de faptul că acum vreau să rămână acum până mâine. circulaţi, circulaţi! ne regăsim atât de diferiţi în aceeaşi zi... e aceeaşi zi? nu. viaţa e mişcare, timpul e goană, dar noi... noi de ce stăm pe loc?
... te-am mai trăit o dată... dar nu azi.

Kazi Ploae - Inextricabil

copiii nu au solzi

de-a v-aţi ascunselea te joci
cu sentimentele tale
şi te-au găsit
e rândul tău să numeri
acum pe el să îl găseşti
trişează. nu-i nimic,
poţi şi tu să joci aşa.
dar caşti. te-ai plictisit?
eu parcă nu.
mi-a intrat în ritm jocul ăsta.

iubirea e un tatuaj.
e o meduză care-ţi otrăveşte buricul.

e un tatuaj de la gumă.
aplauze! încă le aud când mă simt singură.

de ce nu vine fericirea atunci când o chemi?
fericirea nu e un prieten bun. vine atunci când ai mai puţină nevoie de ea
fiindcă ştie că atunci tu ai uitat că există.
ea ştie că te ascunzi şi că pituluşu'
nu-l joci cu el, toanto!,
îl joci cu tine.

nu ştii de ce copiii nu au solzi?
fiindcă ei n-au apucat să crească şerpi pe limbă.


Parov Stelar - Chambermaid Swing

iernatica vârstă

ridurile femeii de 73 de ani
numără clipele de fericire din viaţa ei
numărul firelor albe - vise
tremurul mâinii - deşarte
eşti singură, bunico?
dar eşti măcar bunică?
şi unde-s nepoţeii?

o gutuie în palma zbârcită
să-ţi amintească de nopţile de iarnă
când desenai pe geamuri cu degetul steluţe
care lipseau din cer

nu eşti bunică
esti doar bătrână
ninsă de ani şi cu flori de gheaţă-n ochi

tremuri ca brazii toamna
când nu vor să se dezbrace
că-i ger
şi râd de stejarii care nu şi-au permis
nici anul ăsta haină


Emeric Imre - Gara