toamnă

dudul vrea să mă anunţe c-am înnebunit
zi de zi se clatină când vin acasă (de parcă mă recunoaşte
ca un câine docil)
îmi arată (însă) direcţia cealaltă
da, crede şi el că-s dusă pe cărări

zâmbesc în ploi nescrise pe tenuri imperfecte,
dar pleoapele mele iubesc norii ce dansează-n gene

şi ţopăi pe frunze înecate
ce vor să-mi danseze sub tălpi
pe-alei pierdute printre blocuri plânse

dudul nu aprobă comportamentul deplasat
-dansezi cu frunzele ce mor?!

toamna-i un funerariu colorat
sau poate doar îşi poartă hainele de doliu pe dos?

tu ce crezi, dudule?

e rece visul
că nu sunt
că nu eşti

doar un copac subţire ce se-nclină


Ingrid Michaelson - Morning Lullabies