vineri, 2 noiembrie 2007

Copilărie pierdută

Ale copilăriei clipe
Curg cascade de-amintiri
Şi mă-ntreabă multe glasuri:
„Anii aceia un’ s-au dus?”
Un fior mă trece iarăşi,
Gânduri triste mă pătrund.
Oare-anii copilăriei, oare...
Eu când i-am pierdut?
Şi un geamăt singuratic,
Cu o rimă ne-nţeleasă,
Ani dragi ai copilăriei,
N-aţi plecat voi oare-agale,
Cu paşi mulţi şi singuratici...
Prea devreme?

7 comentarii:

Grațiela spunea...

din pacate, mai devreme decat trebuia... :-<

Andreea-Otilia spunea...

Wow! Tu crezi ca anii copilariei au plecat?... Adica, esti copil pana la 18 ani...

Joc de nuanţe spunea...

Eşti copil până când vrei tu... am avut poezia asta temă pentru şcoală anul trecut :)) Nu mai şii minte? Şi am zis să o pun şi pe blog :p

Andreea-Otilia spunea...

Ai dreptate! Am avut aşa ceva la temă! Uitasem... Si, intr-adevăr, suntem copii cât vrem noi... Dar tu ... Nu te mai crezi copil?...

Joc de nuanţe spunea...

Ba da. :| De ce?

cristea mihaela spunea...

Imi place foarte mult.

Evelyn spunea...

esti...trista,foarte trista