miercuri, 9 martie 2011

16/25

16 - A movie that disappointed you the most


Nu e deloc un film prost doar că nu mă așteptam să ia doar (o bucată, de altfel, din) titlul cărții și numele personajelor și să schimbe total esența cărții... și m-a enervat destul de tare când a început cu împușcături și luminițe și nu înțelegeam despre ce e vorba, după care m-am lămurit. Până și caracterul personajelor a fost alterat și mă enervasem că în Pelican Brief mi se păruse că o făcuseră pe Darby cam mimoză... dar aici cred că scenaristul nici n-a citit rezumatul cărții. Sau dacă l-a citit l-a citit pe sărite și n-a fost capabil să rețină care personaj ce făcea. Lui Nicholas din apartament i se furaseră niște dischete, nu un mp3 și nu era prea îngrijorat pentru că dischetele importante erau la Marlee în apartament, iar în film făcuse o criză de isterie. Nu intră nimeni la Marlee în apartament prin efracție. Nu se întâlnea cu Fitch într-un troleu sau ce era chestia aia din film, mă rog... și Fitch nu făcea pe nebunul de capul lui, își trimitea pechinezii după ea și ea reușea să scape de ei în general. Și multe altele. Nu vreau să mă gândesc. Dacă n-aș fi citit cartea mi s-ar fi părut ok filmul... dar am citit-o și mi-a plăcut. Mult.

Joan Jett - You Don't Own Me

Niciun comentariu: