sunt geamuri prin venele tale
ce lasă sângele să vadă pentru ce pulsează.
să vadă ce ochii tăi nu pot!
sunt rafturi în pieptul tău
ce-adună senzaţii.
în cutiile de pe nervi sunt păstrate imagini prăfuite de ieri. multe zile de ieri la un loc.
pe clavicule stă-ntins extazul. şi geme.
iar lacrimile se-adună-n fiere. acum ştii ce-i gustul ăla dubios. amărăciunea.
vezica e plină. aştept să mă golesc de tine.
The Cat Empire - The Lost Song
luni, 27 aprilie 2009
duminică, 26 aprilie 2009
slin
o secundă părea să treacă-ntr-un minut
şi ceasul se legăna pe fundul retinei.
peretele se întindea spre fereastra larg deschisă.
orizontul se clătina singur. semăna cu primăvara.
corcită.
pompează verde-n infinit. şi cică fluturi. în stomac.
şi... sânge! clocotind în vene. Nu cred.
corpul uman e-un tomberon. asta se ştie. la fel şi sufletul.
aşteaptă să fie golite. eliberate!
dar nu poţi. ai cântărit infinitul?
-nu.
exact!
nu poţi suci luna ca s-o decojeşti.
revenind. suflet = tomberon.
te-ai uitat în tine recent?
mare păcat!
regrete - foi de ceapă, rotocoale, înfăşurate pe os;
teama - un peşte putrezit în gura căruia respiră inima;
ura - gutui feliate subţire ce miros a sulf;
încântarea - salate verzi cu sos de soia;
toate aceste ciocolăţi greţoase şi mucegaiul aspru de pe branză -
atâtea care pot şi nu pot fi explicate.
de nodulii sufletului se lovesc fantome
ale unui trecut ce se cere actualizat -
păcat că nu se poate!
ce-i cu frunza asta? ce-i cu plasa asta?
sunt rânjete ironice în ea.
ce e suflul ăsta? căci tare rece e. dar mirosul?
se scurge din suflet gunoiul să facă loc altor jeguri.
Sandi Thom - Lonely Girl
quote of the day: In the beginign all I could see was the end. Now at the end, the beginings draws me back.
şi ceasul se legăna pe fundul retinei.
peretele se întindea spre fereastra larg deschisă.
orizontul se clătina singur. semăna cu primăvara.
corcită.
pompează verde-n infinit. şi cică fluturi. în stomac.
şi... sânge! clocotind în vene. Nu cred.
corpul uman e-un tomberon. asta se ştie. la fel şi sufletul.
aşteaptă să fie golite. eliberate!
dar nu poţi. ai cântărit infinitul?
-nu.
exact!
nu poţi suci luna ca s-o decojeşti.
revenind. suflet = tomberon.
te-ai uitat în tine recent?
mare păcat!
regrete - foi de ceapă, rotocoale, înfăşurate pe os;
teama - un peşte putrezit în gura căruia respiră inima;
ura - gutui feliate subţire ce miros a sulf;
încântarea - salate verzi cu sos de soia;
toate aceste ciocolăţi greţoase şi mucegaiul aspru de pe branză -
atâtea care pot şi nu pot fi explicate.
de nodulii sufletului se lovesc fantome
ale unui trecut ce se cere actualizat -
păcat că nu se poate!
ce-i cu frunza asta? ce-i cu plasa asta?
sunt rânjete ironice în ea.
ce e suflul ăsta? căci tare rece e. dar mirosul?
se scurge din suflet gunoiul să facă loc altor jeguri.
Sandi Thom - Lonely Girl
quote of the day: In the beginign all I could see was the end. Now at the end, the beginings draws me back.
sâmbătă, 18 aprilie 2009
Aş bea cafea. De ce? Tocmai fiindcă nu am voie. Aş putea bea cafea dacă ai mei s-ar duce la înviere, dar nu se duc, aşa că mă mulţumesc cu o inocentă ciocolată caldă, dureros de dulce. Nu mă încântă cu nimic, până şi ciocolata amăruie e prea dulce în clipa asta, dar nu-mi edulcorează cu nimic sufletul sau senzaţia din clipa asta, inexplicabilă - şi tocmai azi!
M-am trezit cu o oarecare stare de bine, eram voioasă şi optimistă, dar pe înserat am început să nu mai suport soarele molatec ce-a lenevit toată ziua şi mi-a furat şi energia, petalele cândva albe ale florilor de măr care mureau în fiecare clipă sub paşii mei, zâmbetele astea forţate din jurul meu şi oamenii ăştia trăind, trăind! şi parcă murind în orice clipă. Ce s-a întâmplat? Nu ştiu.
Apune.
Aş fi vrut să mă delectez cu ceva muzică, dar parcă mă zgârie pe ureche. Din nou blocată între "nu ştiu" şi "poate". Noaptea trecută mi-am petrecut-o amintindu-mi... multe, multe, de când hău până în momentul respectiv, al rememorării. Cică oamenii care tac şi nu vorbesc despre problemele lor sunt mai îndureraţi. Nu ştiu ce să zic. Mă gândeam la mai multe opţiuni, gen că îi doare îndestul de tare cât să fie un chin să-şi amintească, fie nu sunt destule încât să explodeze. Nu mai înţeleg nimic. Îmi pun întrebări tâmpite a căror răspuns nu mă mai impresionează aproape niciodată, fac tam-tam din nimicuri numai să nu stau degeaba, mă agit pentru lucruri care nu pot fi schimbate, mă gândesc că "dacă" bla "poate" bla. Detest aceste două cuvinte, "daca", "poate" => ipotetic, adică inutil. E ca şi cum m-aş zgândări singură în rană. Masochism e un cuvânt des folosit de tinerii sadici pasionaţi de a scrie, fiindcă sună bine cică. Poate e doar asta, dar cred că sunt masochistă sentimental, chiar mă joc de-a durerea. Poate că habar n-am de fapt ce zic, dar unele clipe triste le extind la infinit şi mă înec în mireasma lor ameţitoare, care controlează toate simţurile rămase în favoarea unei mari senzaţii: durerea. Repet a nu ştiu câta oară: am înnebunit!
Cineva mi-a zis: Nebunia e frumoasă.
Nu e. Sau dacă e, nu e mereu, sau dacă e, înseamnă că asta e nu e nebunie, e o enigmă. Cine ştie? Cine mai ştie? Ce mai ştie?
Şi doamne... ce e şuvoiul ăsta de amintiri? Ce-mi scapă?
Paranoia.
quote of the day: I don't mind stones in my path. I collect them and save them all. One day I'll build a castle.
M-am trezit cu o oarecare stare de bine, eram voioasă şi optimistă, dar pe înserat am început să nu mai suport soarele molatec ce-a lenevit toată ziua şi mi-a furat şi energia, petalele cândva albe ale florilor de măr care mureau în fiecare clipă sub paşii mei, zâmbetele astea forţate din jurul meu şi oamenii ăştia trăind, trăind! şi parcă murind în orice clipă. Ce s-a întâmplat? Nu ştiu.
Apune.
Aş fi vrut să mă delectez cu ceva muzică, dar parcă mă zgârie pe ureche. Din nou blocată între "nu ştiu" şi "poate". Noaptea trecută mi-am petrecut-o amintindu-mi... multe, multe, de când hău până în momentul respectiv, al rememorării. Cică oamenii care tac şi nu vorbesc despre problemele lor sunt mai îndureraţi. Nu ştiu ce să zic. Mă gândeam la mai multe opţiuni, gen că îi doare îndestul de tare cât să fie un chin să-şi amintească, fie nu sunt destule încât să explodeze. Nu mai înţeleg nimic. Îmi pun întrebări tâmpite a căror răspuns nu mă mai impresionează aproape niciodată, fac tam-tam din nimicuri numai să nu stau degeaba, mă agit pentru lucruri care nu pot fi schimbate, mă gândesc că "dacă" bla "poate" bla. Detest aceste două cuvinte, "daca", "poate" => ipotetic, adică inutil. E ca şi cum m-aş zgândări singură în rană. Masochism e un cuvânt des folosit de tinerii sadici pasionaţi de a scrie, fiindcă sună bine cică. Poate e doar asta, dar cred că sunt masochistă sentimental, chiar mă joc de-a durerea. Poate că habar n-am de fapt ce zic, dar unele clipe triste le extind la infinit şi mă înec în mireasma lor ameţitoare, care controlează toate simţurile rămase în favoarea unei mari senzaţii: durerea. Repet a nu ştiu câta oară: am înnebunit!
Cineva mi-a zis: Nebunia e frumoasă.
Nu e. Sau dacă e, nu e mereu, sau dacă e, înseamnă că asta e nu e nebunie, e o enigmă. Cine ştie? Cine mai ştie? Ce mai ştie?
Şi doamne... ce e şuvoiul ăsta de amintiri? Ce-mi scapă?
Paranoia.
quote of the day: I don't mind stones in my path. I collect them and save them all. One day I'll build a castle.
Sugarcult - Pretty Girl
vineri, 17 aprilie 2009
în gropile de ciment spart
caut piese pierdute prin gropile de ciment spart
şi nu găsesc decât imagini scorojite de trecut.
ce te face să fii aşa?
unde ţi-e zâmbetul, copile, cândva atât de viu şi cald?
a adormit pe pagina îndoită a cărţii ce-n groapa de ciment spart ai aruncat.
de ce?
căci trecutul rămâne un trecut şi prezenzul continuă prin prezent spre viitor.
nu voi mai avea ocazia să indrept pagina îndoită a cărţii,
dar voi avea ocazia să învăţ din nou să zâmbesc.
mă-nvârt în jurul unei cozi de poezie...
poate că versurile sunt nişte pui de iepure
mici, pufoase şi tăcute, dar cu ochi mari şi plini de
negru... sau de roşu... sau de imaginea ta.
Lake of Tears - Headstones
duminică, 12 aprilie 2009
leapşa
Leapşă de la un copil dulce.
Now the rules.
1. Fiecare om care primeşte leapşa trebuie să completeze definiţiile celor 5 cuvinte primite şi să dea mai departe alte 5.
2. Definiţiile nu trebuie să arate stil dicţionar, ci să fie cât mai originale.
Now the rules.
1. Fiecare om care primeşte leapşa trebuie să completeze definiţiile celor 5 cuvinte primite şi să dea mai departe alte 5.
2. Definiţiile nu trebuie să arate stil dicţionar, ci să fie cât mai originale.
1. dimineaţă - e atunci când alerg pe străzi de nebună şi soarele răsare în spatele meu.
2. frumuseţe - ei bine, pentru mine cuvântul ăsta presupune multe aspecte, căci sunt o persoană, hai să nu zic pretenţioasă, că e mult, şi nici perfecţionistă că deja mă flatez singură, dar îmi place să critic, să comentez, să observ detalii (de fapt numai detaliile cred că le văd, că în mare e prea la îndemână ca să observ şi eu), dar frumuseţea reală cred că e un copil blond alergând în soarele vesel al verii.
3. infinit - când aud cuvântul ăsta mă gândesc la lipsa legii gravitaţiei. prăbuşire în gol sau plutire în neant.
4. mare - o baltă.
5. neatins - am stat să mă gândesc la asta. nimic filozofic nu mi-a trecut prin minte. poate cerul.
leapşa merge către Anda, Mări şi Rada.
prietenie
zâmbet
poezie
primăvară
muzică
2. frumuseţe - ei bine, pentru mine cuvântul ăsta presupune multe aspecte, căci sunt o persoană, hai să nu zic pretenţioasă, că e mult, şi nici perfecţionistă că deja mă flatez singură, dar îmi place să critic, să comentez, să observ detalii (de fapt numai detaliile cred că le văd, că în mare e prea la îndemână ca să observ şi eu), dar frumuseţea reală cred că e un copil blond alergând în soarele vesel al verii.
3. infinit - când aud cuvântul ăsta mă gândesc la lipsa legii gravitaţiei. prăbuşire în gol sau plutire în neant.
4. mare - o baltă.
5. neatins - am stat să mă gândesc la asta. nimic filozofic nu mi-a trecut prin minte. poate cerul.
leapşa merge către Anda, Mări şi Rada.
prietenie
zâmbet
poezie
primăvară
muzică
vineri, 10 aprilie 2009
Înnebunind.
Mă-ntreb cât o să mai suportăm lumea asta. Cum nu ne scârbeşte mâncarea asta pe care o atingem, o mestecăm şi-o înghiţim, pielea asta hidoasă care ne acoperă carnea, carnea asta care ne acoperă oasele, sângele ăsta care ne arde venele, impurităţile pielii, lucrurile pe care le atingem, mucii care ne curg şiroaie din nas când suntem răciţi, excrementele, casa în care locuim şi toate câte le atingem!? Oamenii care se apropie de noi, libidinoşii care ne zâmbesc în autobuze, greţoşii plictisiţi de vieţile lor, chinuindu-se să le plictisească şi pe ale noastre, toate asta cum de nu ne îngreţoşează, cum le lăsăm să ne flateze?! Nimic nu ne scârbeşte cu adevărat, aşa că nimic nu ne supără cu adevărat, deci nimic nu ne bucură cu adevărat. Nu gândim destul de mult, nu ne punem probleme îndeajuns şi trecem cu vedederea toate clipele fie ele triste sau fericite, concluzia este că habar nu avem să trăim ceva cu adevărat. Mă bucură neliniştile astea, clipele astea triste fiindcă le simt altfel, le simt vii. Cogito, ergo sum. Nu. Simt, deci exist. Nu contează ce, ci cum laşi asta să te afecteze, curios cum durerea asta mă face să zâmbesc, şi nu ironic - ca de obicei, ci, culmea!, sincer.
Vreau să mi-o iau în cap, să mă bucur de vacanţă, să dorm în aer liber, să alerg dimineaţa, să-mi pictez unghiile în culori absurde, să mă uit la Sailor Moon (chiar dacă l-am mai văzut odată şi dacă e pueril, chiar prostuţ), să nu las nicio clipă aiurea, să profit, să urlu în gura mare, să distrug liniştea publică, să nu-mi pese. Vreau să simt de acum încolo fiecare clipă aşa cum le-am simţit pe ultimele - intense, reale, dureroase şi hmm... care să fie cel mai potrivit cuvânt? Overwhelming.
Iată cum o luăm iar pe arătură. Heheh.
Sailor Moon - Moonlight
Vreau să mi-o iau în cap, să mă bucur de vacanţă, să dorm în aer liber, să alerg dimineaţa, să-mi pictez unghiile în culori absurde, să mă uit la Sailor Moon (chiar dacă l-am mai văzut odată şi dacă e pueril, chiar prostuţ), să nu las nicio clipă aiurea, să profit, să urlu în gura mare, să distrug liniştea publică, să nu-mi pese. Vreau să simt de acum încolo fiecare clipă aşa cum le-am simţit pe ultimele - intense, reale, dureroase şi hmm... care să fie cel mai potrivit cuvânt? Overwhelming.
Iată cum o luăm iar pe arătură. Heheh.
Sailor Moon - Moonlight
joi, 9 aprilie 2009
debit uimitor dimineaţa la 9 într-o dată de 9
Ce face aprilie din oameni?! Aparent multe, de fapt - nimic. Oamenii n-au nevoie de ajutor.
Mă plimbam pe aceleaşi străzi cândva atât de umblate de mine şi de noi că mă mir că nu există paşii noştrii adânc imprimaţi în pământ, dacă lumea s-ar lăsa atinsă de lume... s-ar vedea, dar nu se vede, deci totul e intact. Nu contează cine, ci când. De ce? nu există. Întrebări nu sunt meritate. Trăieşte din plin fiecare clipă şi restul nu contează. E timp să plângi, să râzi, să urlii de veselie, să fii nesimţit, să îţi ceri scuze, să roşeşti, să te îmbufnezi - să faci orice - alege o zi, o zi de la Dumnezeu şi fă ce vrei cu ea! De fapt, fă tot ce vrei şi nu vrei, trăieşte fiecare moment, exagerează, dacă simţi, nevoia anumite lucruri - nu lăsa nimic trecut cu vederea! Fă o poză, scrie un rând, zâmbeşte unui total necunoscut - dar alege şi tu necunoscutul, nu oricare, alege fiindcă ai opţiunea asta, şansa asta, ocazia! - îmbrăţişează-ţi prietenii, nu-i mai lăsa să putrezească în aceleaşi locuri ca întotdeauna, trage de ei sau epuizează-te încercând, te simţi bine arată, te simţi rău - arată. Nu înţelege greşit, nu trebuie să fii transparent, trebuie sa fii tu! Şi tu poate fi o persoană mult mai grozavă decât persoana care încerci să fii. Nu te uita strâmb ca şi cum n-ai înţelege, nu te uita mândru ca şi cum ar fi adresare directă, dedicaţie către tine din inimaaaaaaaa meaaaa deschisă, doamne, uşile-s de porţelan, întotdeauna am ştiut, dar sunt frumoase şi nu le voi lăsa să se spargă. Nu te lăsa amăgit, nu da înapoi, nu face nimic din ce crezi că nu e bine, nu zice nu acestor lucruri doar fiindcă e a nu ştiu câta oară când le auzi sau citeşti undeva, când o să le simţi pe pielea ta o să înţelegi nevoia de a le spune la rândul tău şi poate o vei face. Da, viaţa e mişcare şi e-n pas alergător, da, viaţa te aşteaptă, dar să nu depăşim cele 15 minute acceptate, că dup-aia-i nesimţire şi chiar de ai avea norocul să te mai aştepte, nu te va privii la fel de frumos ca pe altul care a fost mai punctual.
O să fac baloane mari din gumă de mestecat, o să zâmbesc de 86000 de ori pe zi, o să scriu poezii, o să comunic unde e de comunicat, o să tac unde e de tăcut, o să ascult muzică ska şi indie cât de tare îmi îngăduie amărâtul de timpan al mamei - săraca!, o să citesc mult şi multe şi o să mă simt bine, o să vă iubesc pe voi şi lumea pentru că într-un mod ironic şi ciudat simt că aşa trebuie, într-un mod ironic şi ciudat - zâmbesc! O să mai am căderi nervoase, sunt sigură, o să mă enervez şi-o să trăznesc şi bocănesc şi-o să am toane - toţi o să avem! Nu, Ioana, nu trebuie să fii singură, tristă, întrebările care ridică alte întrebări nu trebuie să te întristeze, trebuie să te bucure că aflii ceva nou - chiar trebuie! Poate că noi două ne-am înşelat şi Einstein s-a bucurat în clipa aia şi a râs când i-a trecut următoarea întrebare prin minte. Poate că nu ajungem mereu în acelaş punct, dacă suntem - aşa cum spui tu - două puncte rătăcite în goblen, două greşeli - cred că ar trebui să ne bucurăm - ieşim din tipic, poate că în jurul nostru se va face un model nou şi-atât de frumos că vom fii singure uimite. Poate zici că sunt naivă acum, ţi-am zis, ar fi fost plăcut să fiu mai naivă - n-o să mă opresc niciodată din gândit prea mult şi dacă voi fi tristă îmi va trece, şi dacă vei fi tristă şi întrebările-s prea multe şi ai pierdut şirul o să fie cineva să-ţi dea un răspuns şi dacă timpul trece, hai să nu-l lăsam să treaca pe lângă noi ca până acum. Nu suntem doua omuleţe pe o autostradă în jurul cărora roiesc maşini, poate că nici nu ne dăm seama, poate e senzaţia asta de singurătate fiindcă mergem prea în faţă, toata lumea e în urmă şi le e teamă să ne ajungă, poate ca noi mergem în sus şi toţi înainte, poate drumurile s-au despărţit şi asta-i explicaţia, poate deja am scris prea mult şi nimeni nu mai citeşte, poate am înnebunit! Iată, Mări, că o zic din nou, am înnebunit, dar cumva nebunia asta mă bucură - fiindcă e nebunie. Hah! No explications required. Ştii, Mări, şi tu eşti undeva pe goblenul ăsta unde nu ţi-e locul, dar locul unde eşti acum nu ar mai însemna nimic fără tine, o să îţi explic. Sper să te încânte ideea asta geniala a Ioanei cu viaţa ca un goblen, mi se pare superb modul cum priveşte şi explică. Şi tu, Anda, doamne... sunt atâtea greşeli pe lume şi ce minunate sunt greşelile - dacă viaţa ar fi o problemă de matematică ar fi distrusă, dar nu e! Anda, nu e pueril, e frumos, tot ce gândeşi poate fi frumos, depinde cum o gândeşti, orice răutate, orice nimic poate să sune frumos, chiar dacă în esenţă e urât! urât! Doamne, cât am scris! Şi-am pomenit oameni atât de dragi mie, ahh, zici că ţin discurs, mi-ar plăcea să ţin un discurs, dar nu mă pricep la vorbit coerent prea multă vreme, nu ma pricep nici la scris coerent prea multă vreme, uite cum o dau din una în alta! şi e plăcut. E bine când nu te dai bătut, când ai curajul să înţepeneşti în loc dacă simţi că nu e de mers înainte, mai ales dacă locul unde vrei să te opreşti e întunecat şi rece. O să stau lângă tine tot timpul, o să vezi! Sunt oameni şi oameni, clipe şi clipe, sentimente şi sentimente, dureri şi dureri. Toate trec. Doamne! Nu asta contează! Ci cum le trăieşti pe moment. Trăieşte intens orice durere, orice sentiment, orice clipă, cu orice om - fiindcă aşa eşti real, nu viu, real! Fii cald, nu fii rece, nu lăsa sufletul să-ţi fie de sticlă, mai bine să fie... un pietroi undeva la soare, decât delicateţea rece, mai bine căldură aceea trucată, ce dacă? se simte bine - pe moment, zici, dar se simte, doamne! Ok. Delir. M-am oprit. Debit mirific astă dimineaţă! Doamne, e dimineaţă! M-am trezit la 6, heheh, e 9. Am trăit cu 3 ore mai mult ca voi, leneşilor!
Şi dacă tot mi-am menţionat oamenii favoriţi, atunci hai să nu omit pe nimeni. Salut Corina, Mary şi Bubu!
Na, Adina, menţiona-te-aş, ca să citeşti şi tu!
Şi ca să fie Adina fericită (mwha! menţionare dublă, parşivitate ce eşti!!!!) am să îi mulţumesc prietenului meu cel mai bun, ghiozdanul, pentru că nu e rupt decât în vro 4 locuri şi încă se mai ţine bine!
Ingrid Michaelson - Be Ok
Mă plimbam pe aceleaşi străzi cândva atât de umblate de mine şi de noi că mă mir că nu există paşii noştrii adânc imprimaţi în pământ, dacă lumea s-ar lăsa atinsă de lume... s-ar vedea, dar nu se vede, deci totul e intact. Nu contează cine, ci când. De ce? nu există. Întrebări nu sunt meritate. Trăieşte din plin fiecare clipă şi restul nu contează. E timp să plângi, să râzi, să urlii de veselie, să fii nesimţit, să îţi ceri scuze, să roşeşti, să te îmbufnezi - să faci orice - alege o zi, o zi de la Dumnezeu şi fă ce vrei cu ea! De fapt, fă tot ce vrei şi nu vrei, trăieşte fiecare moment, exagerează, dacă simţi, nevoia anumite lucruri - nu lăsa nimic trecut cu vederea! Fă o poză, scrie un rând, zâmbeşte unui total necunoscut - dar alege şi tu necunoscutul, nu oricare, alege fiindcă ai opţiunea asta, şansa asta, ocazia! - îmbrăţişează-ţi prietenii, nu-i mai lăsa să putrezească în aceleaşi locuri ca întotdeauna, trage de ei sau epuizează-te încercând, te simţi bine arată, te simţi rău - arată. Nu înţelege greşit, nu trebuie să fii transparent, trebuie sa fii tu! Şi tu poate fi o persoană mult mai grozavă decât persoana care încerci să fii. Nu te uita strâmb ca şi cum n-ai înţelege, nu te uita mândru ca şi cum ar fi adresare directă, dedicaţie către tine din inimaaaaaaaa meaaaa deschisă, doamne, uşile-s de porţelan, întotdeauna am ştiut, dar sunt frumoase şi nu le voi lăsa să se spargă. Nu te lăsa amăgit, nu da înapoi, nu face nimic din ce crezi că nu e bine, nu zice nu acestor lucruri doar fiindcă e a nu ştiu câta oară când le auzi sau citeşti undeva, când o să le simţi pe pielea ta o să înţelegi nevoia de a le spune la rândul tău şi poate o vei face. Da, viaţa e mişcare şi e-n pas alergător, da, viaţa te aşteaptă, dar să nu depăşim cele 15 minute acceptate, că dup-aia-i nesimţire şi chiar de ai avea norocul să te mai aştepte, nu te va privii la fel de frumos ca pe altul care a fost mai punctual.
O să fac baloane mari din gumă de mestecat, o să zâmbesc de 86000 de ori pe zi, o să scriu poezii, o să comunic unde e de comunicat, o să tac unde e de tăcut, o să ascult muzică ska şi indie cât de tare îmi îngăduie amărâtul de timpan al mamei - săraca!, o să citesc mult şi multe şi o să mă simt bine, o să vă iubesc pe voi şi lumea pentru că într-un mod ironic şi ciudat simt că aşa trebuie, într-un mod ironic şi ciudat - zâmbesc! O să mai am căderi nervoase, sunt sigură, o să mă enervez şi-o să trăznesc şi bocănesc şi-o să am toane - toţi o să avem! Nu, Ioana, nu trebuie să fii singură, tristă, întrebările care ridică alte întrebări nu trebuie să te întristeze, trebuie să te bucure că aflii ceva nou - chiar trebuie! Poate că noi două ne-am înşelat şi Einstein s-a bucurat în clipa aia şi a râs când i-a trecut următoarea întrebare prin minte. Poate că nu ajungem mereu în acelaş punct, dacă suntem - aşa cum spui tu - două puncte rătăcite în goblen, două greşeli - cred că ar trebui să ne bucurăm - ieşim din tipic, poate că în jurul nostru se va face un model nou şi-atât de frumos că vom fii singure uimite. Poate zici că sunt naivă acum, ţi-am zis, ar fi fost plăcut să fiu mai naivă - n-o să mă opresc niciodată din gândit prea mult şi dacă voi fi tristă îmi va trece, şi dacă vei fi tristă şi întrebările-s prea multe şi ai pierdut şirul o să fie cineva să-ţi dea un răspuns şi dacă timpul trece, hai să nu-l lăsam să treaca pe lângă noi ca până acum. Nu suntem doua omuleţe pe o autostradă în jurul cărora roiesc maşini, poate că nici nu ne dăm seama, poate e senzaţia asta de singurătate fiindcă mergem prea în faţă, toata lumea e în urmă şi le e teamă să ne ajungă, poate ca noi mergem în sus şi toţi înainte, poate drumurile s-au despărţit şi asta-i explicaţia, poate deja am scris prea mult şi nimeni nu mai citeşte, poate am înnebunit! Iată, Mări, că o zic din nou, am înnebunit, dar cumva nebunia asta mă bucură - fiindcă e nebunie. Hah! No explications required. Ştii, Mări, şi tu eşti undeva pe goblenul ăsta unde nu ţi-e locul, dar locul unde eşti acum nu ar mai însemna nimic fără tine, o să îţi explic. Sper să te încânte ideea asta geniala a Ioanei cu viaţa ca un goblen, mi se pare superb modul cum priveşte şi explică. Şi tu, Anda, doamne... sunt atâtea greşeli pe lume şi ce minunate sunt greşelile - dacă viaţa ar fi o problemă de matematică ar fi distrusă, dar nu e! Anda, nu e pueril, e frumos, tot ce gândeşi poate fi frumos, depinde cum o gândeşti, orice răutate, orice nimic poate să sune frumos, chiar dacă în esenţă e urât! urât! Doamne, cât am scris! Şi-am pomenit oameni atât de dragi mie, ahh, zici că ţin discurs, mi-ar plăcea să ţin un discurs, dar nu mă pricep la vorbit coerent prea multă vreme, nu ma pricep nici la scris coerent prea multă vreme, uite cum o dau din una în alta! şi e plăcut. E bine când nu te dai bătut, când ai curajul să înţepeneşti în loc dacă simţi că nu e de mers înainte, mai ales dacă locul unde vrei să te opreşti e întunecat şi rece. O să stau lângă tine tot timpul, o să vezi! Sunt oameni şi oameni, clipe şi clipe, sentimente şi sentimente, dureri şi dureri. Toate trec. Doamne! Nu asta contează! Ci cum le trăieşti pe moment. Trăieşte intens orice durere, orice sentiment, orice clipă, cu orice om - fiindcă aşa eşti real, nu viu, real! Fii cald, nu fii rece, nu lăsa sufletul să-ţi fie de sticlă, mai bine să fie... un pietroi undeva la soare, decât delicateţea rece, mai bine căldură aceea trucată, ce dacă? se simte bine - pe moment, zici, dar se simte, doamne! Ok. Delir. M-am oprit. Debit mirific astă dimineaţă! Doamne, e dimineaţă! M-am trezit la 6, heheh, e 9. Am trăit cu 3 ore mai mult ca voi, leneşilor!
Şi dacă tot mi-am menţionat oamenii favoriţi, atunci hai să nu omit pe nimeni. Salut Corina, Mary şi Bubu!
Na, Adina, menţiona-te-aş, ca să citeşti şi tu!
Şi ca să fie Adina fericită (mwha! menţionare dublă, parşivitate ce eşti!!!!) am să îi mulţumesc prietenului meu cel mai bun, ghiozdanul, pentru că nu e rupt decât în vro 4 locuri şi încă se mai ţine bine!
Ingrid Michaelson - Be Ok
miercuri, 8 aprilie 2009
haotica viziune
se repetă. se repetă. se repetă.
continuă. continuă. continuă.
casetofon blocat.
CD zgâriat.
mi se înmoaie tâmplele,
îmi explodează tusea.
bronşită. cronică.
bubat pe toboganul îndoit al gurii.
opreşte puroiul! să nu mai clocotească!
de ce stai pe loc?
pământul se roteşte, deci sunt oricum
în mişcare. tu nu simţi?
norii nu se mişcă. nu. nu.
ci pământul.
cerul stătea pe loc
şi azi ca-n orice altă zi,
în timp ce soarele decupa felii de păpădie
în bucăţele mici.
albinele ţiuiau înmuiate în polen,
iar primăvara zburda în galben.
ce culoare urâtă! câh!
bronşită.
gât sec
fântână pe-un teren pietros.
găleata argintie atârnă deasupra gâtului.
e plină de licheni.
opriţi pomparea de criptogame în stomac!
Cherry Poppin' Daddies - Shake, shake senora
continuă. continuă. continuă.
casetofon blocat.
CD zgâriat.
mi se înmoaie tâmplele,
îmi explodează tusea.
bronşită. cronică.
bubat pe toboganul îndoit al gurii.
opreşte puroiul! să nu mai clocotească!
de ce stai pe loc?
pământul se roteşte, deci sunt oricum
în mişcare. tu nu simţi?
norii nu se mişcă. nu. nu.
ci pământul.
cerul stătea pe loc
şi azi ca-n orice altă zi,
în timp ce soarele decupa felii de păpădie
în bucăţele mici.
albinele ţiuiau înmuiate în polen,
iar primăvara zburda în galben.
ce culoare urâtă! câh!
bronşită.
gât sec
fântână pe-un teren pietros.
găleata argintie atârnă deasupra gâtului.
e plină de licheni.
opriţi pomparea de criptogame în stomac!
Cherry Poppin' Daddies - Shake, shake senora
marți, 7 aprilie 2009
repede. viaţa e întradevăr mişcare.
un-doi-trei, un-doi-trei
paşi şi-o pirueta.
titirezul ăsta nu se mai opreşte.
zac ofiliţi trandafiri, au petalele prea amorţite să mai simtă;
rostogol,
pufulete roz,
adună-n palmă fericire, apoi arunco-n zare
what goes up must come down!
un enter nu-ţi rezolvă problemele
oamenii aleargă
oameni
norii ăia stau să cadă -
plouă cu aer cu miros de primăvară.
un-doi-trei, un-doi-trei
paşi şi-o pirueta.
ce caută dantela răsucită pe carton?
nu faptul că ai tutu te face balerină.
învârţi vată de zahăr pe un deget,
lipeşti pe marginea buzei gustul,
tatuezi în colţul ochiului mulţumirea,
şi fugi
căci oamenii aleargă -
lumea e-n viteză
şi totul se desfăşoară prea repede.
trecem cu vederea repede.
iubim prea repede.
plângem prea repede.
ne aruncăm cu capu-nainte imediat.
râdem înainte ca bancul să se sfârşească.
râdem la bancuri seci pe care nu le înţelegem.
doua clătite în deşert. una se-mpiedică şi-i sare gemul.
hohot.
ce se întâmpla dacă se împiedica cealaltă?
acelaşi lucru.
dacă se împiedicau amandouă?
hilaritate dublă
in viziunea
amputaţilor neuronal.
ca mine.
tragem concluzii prea repede.
iertăm prea repede.
detestăm prea repede.
facem sex prea repede.
ce e dragostea?
da-o-ncolo.
cuvintele măreţe implică multe cuvinte mici.
uităm prea repede.
zâmbeşte mult, nu cântări - doar mult
de fapt
nu spune doar
nimic nu e doar
totul e concret
dacă vrei
să trăieşti!
deschide ochii.
scrie mai puţin, dar mai consistent.
şi ai rabdare.
lumea e-n viteză
nu încerca să o prinzi din urmă.
contezi. aşa că te va aştepta.
un-doi-trei, un-doi-trei
paşi şi-o pirueta.
vama veche-fericire
paşi şi-o pirueta.
titirezul ăsta nu se mai opreşte.
zac ofiliţi trandafiri, au petalele prea amorţite să mai simtă;
rostogol,
pufulete roz,
adună-n palmă fericire, apoi arunco-n zare
what goes up must come down!
un enter nu-ţi rezolvă problemele
oamenii aleargă
oameni
norii ăia stau să cadă -
plouă cu aer cu miros de primăvară.
un-doi-trei, un-doi-trei
paşi şi-o pirueta.
ce caută dantela răsucită pe carton?
nu faptul că ai tutu te face balerină.
învârţi vată de zahăr pe un deget,
lipeşti pe marginea buzei gustul,
tatuezi în colţul ochiului mulţumirea,
şi fugi
căci oamenii aleargă -
lumea e-n viteză
şi totul se desfăşoară prea repede.
trecem cu vederea repede.
iubim prea repede.
plângem prea repede.
ne aruncăm cu capu-nainte imediat.
râdem înainte ca bancul să se sfârşească.
râdem la bancuri seci pe care nu le înţelegem.
doua clătite în deşert. una se-mpiedică şi-i sare gemul.
hohot.
ce se întâmpla dacă se împiedica cealaltă?
acelaşi lucru.
dacă se împiedicau amandouă?
hilaritate dublă
in viziunea
amputaţilor neuronal.
ca mine.
tragem concluzii prea repede.
iertăm prea repede.
detestăm prea repede.
facem sex prea repede.
ce e dragostea?
da-o-ncolo.
cuvintele măreţe implică multe cuvinte mici.
uităm prea repede.
zâmbeşte mult, nu cântări - doar mult
de fapt
nu spune doar
nimic nu e doar
totul e concret
dacă vrei
să trăieşti!
deschide ochii.
scrie mai puţin, dar mai consistent.
şi ai rabdare.
lumea e-n viteză
nu încerca să o prinzi din urmă.
contezi. aşa că te va aştepta.
un-doi-trei, un-doi-trei
paşi şi-o pirueta.
vama veche-fericire
nu asta vrem să auzim, dar n-avem încotro.
nu mai pot
gândi
zâmbi
alerga
striga de veselie
face lucrurile pe care le adoram altă dată
nu mai am puterea să fac
baloane mari din săpun
când suflu
mi se opreşte respiraţia.
nu mai pot
plânge
mi-au îngheţat ochii în poziţia asta.
nici măcar baloane de salivă nu mai pot face.
se zdrobesc imediat de vârful limbii.
ketotifen
amoxicilină
aerius
erdomed
flavotan
şi
vitamine.
opreşte xalatanul să mai curgă,
porneşte adrenalina
şi curajul.
de s-ar vărsa absint pe pantalonul tău
nu ai mai scoate pata.
de-ar fi un loc liber pe orice scaun din oraş
n-ai ştii. deci tot în picioare ai sta.
de-aş ştii la ce oră o să scoţi capul pe geam
aş fi acolo să-ţi înfig un ou în ţeastă.
şi revolta! doamne, revolta!
viaţa e minunată, doamne, când trăieşti!
şi-o simt pulsând prin mine
mai vie ca orice!
ce poate fi mai viu ca viaţa? moartea.
cum aşa?
moartea e toată viaţa adunată la un loc.
ştii cum se numeşte gustul ăsta?
nu vei mai afla.
şi tot ai vrea... să minţi!
gândi
zâmbi
alerga
striga de veselie
face lucrurile pe care le adoram altă dată
nu mai am puterea să fac
baloane mari din săpun
când suflu
mi se opreşte respiraţia.
nu mai pot
plânge
mi-au îngheţat ochii în poziţia asta.
nici măcar baloane de salivă nu mai pot face.
se zdrobesc imediat de vârful limbii.
ketotifen
amoxicilină
aerius
erdomed
flavotan
şi
vitamine.
opreşte xalatanul să mai curgă,
porneşte adrenalina
şi curajul.
de s-ar vărsa absint pe pantalonul tău
nu ai mai scoate pata.
de-ar fi un loc liber pe orice scaun din oraş
n-ai ştii. deci tot în picioare ai sta.
de-aş ştii la ce oră o să scoţi capul pe geam
aş fi acolo să-ţi înfig un ou în ţeastă.
şi revolta! doamne, revolta!
viaţa e minunată, doamne, când trăieşti!
şi-o simt pulsând prin mine
mai vie ca orice!
ce poate fi mai viu ca viaţa? moartea.
cum aşa?
moartea e toată viaţa adunată la un loc.
ştii cum se numeşte gustul ăsta?
nu vei mai afla.
şi tot ai vrea... să minţi!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)