Aş bea cafea. De ce? Tocmai fiindcă nu am voie. Aş putea bea cafea dacă ai mei s-ar duce la înviere, dar nu se duc, aşa că mă mulţumesc cu o inocentă ciocolată caldă, dureros de dulce. Nu mă încântă cu nimic, până şi ciocolata amăruie e prea dulce în clipa asta, dar nu-mi edulcorează cu nimic sufletul sau senzaţia din clipa asta, inexplicabilă - şi tocmai azi!
M-am trezit cu o oarecare stare de bine, eram voioasă şi optimistă, dar pe înserat am început să nu mai suport soarele molatec ce-a lenevit toată ziua şi mi-a furat şi energia, petalele cândva albe ale florilor de măr care mureau în fiecare clipă sub paşii mei, zâmbetele astea forţate din jurul meu şi oamenii ăştia trăind, trăind! şi parcă murind în orice clipă. Ce s-a întâmplat? Nu ştiu.
Apune.
Aş fi vrut să mă delectez cu ceva muzică, dar parcă mă zgârie pe ureche. Din nou blocată între "nu ştiu" şi "poate". Noaptea trecută mi-am petrecut-o amintindu-mi... multe, multe, de când hău până în momentul respectiv, al rememorării. Cică oamenii care tac şi nu vorbesc despre problemele lor sunt mai îndureraţi. Nu ştiu ce să zic. Mă gândeam la mai multe opţiuni, gen că îi doare îndestul de tare cât să fie un chin să-şi amintească, fie nu sunt destule încât să explodeze. Nu mai înţeleg nimic. Îmi pun întrebări tâmpite a căror răspuns nu mă mai impresionează aproape niciodată, fac tam-tam din nimicuri numai să nu stau degeaba, mă agit pentru lucruri care nu pot fi schimbate, mă gândesc că "dacă" bla "poate" bla. Detest aceste două cuvinte, "daca", "poate" => ipotetic, adică inutil. E ca şi cum m-aş zgândări singură în rană. Masochism e un cuvânt des folosit de tinerii sadici pasionaţi de a scrie, fiindcă sună bine cică. Poate e doar asta, dar cred că sunt masochistă sentimental, chiar mă joc de-a durerea. Poate că habar n-am de fapt ce zic, dar unele clipe triste le extind la infinit şi mă înec în mireasma lor ameţitoare, care controlează toate simţurile rămase în favoarea unei mari senzaţii: durerea. Repet a nu ştiu câta oară: am înnebunit!
Cineva mi-a zis: Nebunia e frumoasă.
Nu e. Sau dacă e, nu e mereu, sau dacă e, înseamnă că asta e nu e nebunie, e o enigmă. Cine ştie? Cine mai ştie? Ce mai ştie?
Şi doamne... ce e şuvoiul ăsta de amintiri? Ce-mi scapă?
Paranoia.

quote of the day: I don't mind stones in my path. I collect them and save them all. One day I'll build a castle.

Sugarcult - Pretty Girl