Dop

vreau ca vara asta să ningă!
anotimp nenorocit
şi insensibil.
doar sufletul mi-l lasă-nzăpezit
şi stau şi curăţ de pe marginea firii
mocirla.
mă aşez pe pervazul geamului
ce dă în stradă
cu scârţâituri şi furnicături de timpi morţi
lasă claxoanele să-ţi umple trupul
aşa cum umple
tunetul o casă goală.
nu-ţi mai fie teamă de însăşi temeri
lasă-mă să îţi vorbesc
lângă baraj
înainte să te-arunci.
vor dormi peştii pe braţele tale
lungi - precum crengile de prun
şi ochii tăi vor fi două bule de apă
sparte de catargul
adormit la baza mării.
şi caut gheaţa de pe fundul retinei
s-o scurg
verdelui senil
cu chemări barbare.
comandă, nu cerere
un făcut - niciun ideal!
totu-i realizabil.
încovrigată în alburi de apă pufoasă,
în propria groapă
originală şi plăcută
număr stelele stinse
şi îmi las venele înlocuite de fire de iarbă -
mi se scurge sevă pe os
femurul crapă
trecătorii nu observă
îl calcă-n continuare.
mă întreb
cu fiecare trecător
aceeaşi întrebare.
las isteria să-mi lipească-ncheieturile
mă-ncolăcesc mai tare
dacă ar avea covrigul ăsta gaură
sufletul mi-ar rămâne întreg.
caut pe fundul căzii pline
trupul fericirii
mărunt, schilod, cocoşat şi albit
d-atâta stat pe tuşă.
scot dopul şi alunecă pe ţeavă
trecătorii.


Damien Rice - Sleep Don't Weep