luni, 6 iulie 2009

Măturăm suflete

Astăzi, 6 iulie 2009, acum, ora 23:07 ţin să menţionez că nu mai înţeleg absolut nimic, că neuronii mei se clatină a somn, îmi pun la îndoială propriile convingeri şi îmi afişez slăbiciunea pe amărâtul ăsta de blog şi mă întreb de ce încă nu m-am oprit. ZZzzZZzz. Semnul întrebării sună interpretabil în vid. Mă păcăleşti. Dar ce e şi mai grav e că... mă păcălesc. Mă pierd printre zgomotele făcute de roţile maşinilor, printre frâne bruşte, printre fire de iarbă, picuri de polen, bâzâituri de insecte, ciupituri de purici şi mâncărimi nesimţite. Ascult zăngănitul fierului şi simt vibraţiile incontrolabile şi semnalele solare vii, dar cumva reci sub învelişul de lumină.
Credeam că înnebunesc negăsindu-mi picăturile, mă simţeam ca din cărţi - din nou!
Şi focul ăsta mocnind încă e tot din cărţi. Se simte dureros, dar nu-mi dau seama dacă findcă s-ar stinge sau ar creşte. Mai are vro valoare oricum ar fi? E ca o poveste fără sfârşit sau ca basmele, de oricâte ori le-ai citi niciodată nu se schimbă ceva, totul rămâne la fel. Cum de exită echilibrul ăsta? Oare şi noi retrăim de sute sau chiar mii de ori aceleşi vieţi şi nici nu ştim? Şi un dumnezu plictisit se asigură că noi o să ne facem sfinţeşte datoria de a trăi conform unui plan bine stabilit dinainte. Dar de ce n-avem şi noi carneţele d-alea ca prinţul din Happily N'ever After, ca să şim exact ce căutăm. Dar nu-i aşa simplu. Păi se putea? Hell no! Simt că mă tot învârt în jurul aceleiaşi idei. Ameţesc.


Punct.
Nu mai pot!



The Hush Sound - Hurricane

3 comentarii:

nu e nevoie de nume spunea...

kid,
smile

Prometeu spunea...

"urasc sa fac aceleasi lucruri in fiecare zi,e total aiurea,e ca si cum Dumnezeu a uitat sa tot scrie la destinele noastre si da un copy-paste in fiecare zi."

re-post(last summer).

:*

Get. spunea...

tu si cand esti goala tot frumos scrii >:D<