ultim salut

mă roade tristul gând
că nu mai pot să simt
la fel.
cântarul e strivit de lipsa
de trăiri.
cad în fundătura propriei robii
încerc s-ajung la baza norului
înfipt în cuiul
unui paradis particular.
aştepţi să-ţi spele gândul criminal
c-un picur
al ploii de lumină.
dar nu-i nicicând de-ajuns,
nicicând nu scapi de chemarea
lugubră a ochiului felinei
ce-şi ascute fălcile
la tine în stomac.
şi mă fixezi cu privirea ei
ştiind că-s doar un amărât
necunoscut
ce-a picurat pe a sa limbă
ceanura propriei credinţe
şi o negare, un refuz,
un ultim zâmbet
celor care nu îşi mai cară în spinare
resemnarea.


Feist - Honey, honey