clătinare pe convingeri

nu mai suport
toată durerea
toată tăcerea
toate straturile de cărţi de joc
toate zarurile aruncate,
toate calculele,
toate greşelile
şi toate tăieturile.
foile mânjite de creioane mecanice,
minele frânte,
apăsând în conturarea îmbâcsită a literelor,
cuvintelor aiurate, neînţelese, neinteresante.
nu-ţi pasă.

nu mai suport
lumina asta răsfrântă în perdele,
toate culorile pierdute-n umbră,
toate foielile copacilor
şi norii frecându-se între ei,
iubindu-se, topindu-se, contopindu-se.

ţiglele se clătinau pe case.
cutremur?
nicidecum.
atunci?
privirea ţi se pierde,
retina ţi se sparge,
imagini noi se nasc,
moare palpabilul.
acum eşti nebun!

nu mai suport
tastele urlând,
monitoarele pâlpâind,
minciunile scrise in căsuţele de mess,
naivitatea acceptării.
de ce zicem da?
fiindcă da e mai puţin singuratic decât nu.

nu mai suport ziarele,
ştirile absurde.
violurile cu trâmbiţe şi tipografii sângerânde.
luptele inconştiente,
copilele inculte,
tsunami,
uragan,
incendiu,
inundaţie,
jaf!
omor!

ţi-am luat azi şi ultima suflare.
ţi-am despicat încheietura ca să văd
dacă încă mai clocoteşte
în mainile astea fiorul scrisului de mână.

nu mai suport materiile cenuşii
sub forme lichide,
fierbând, evaporându-se.

e greu să accept.
e greu să te accept,
e greu să recunosc

şi eu sunt la fel.

se cere altfel.
se cere nou.
schimbare. noutate.

dacă eu trăiesc viaţa altcuiva?
dacă trăim cu toţii vieţile unul-altuia?

prostii! prostii!
revoltă.

dorinţa de a schimba lumea,
de a aduce noul.
ce e nou?
cum putem să ne ţinem echilibrul
pe franghia convingerilor noastre
când e aşa subţire?

am vrea să fim trapezişti adevăraţi,
fără plasă dedesubt.

-ai cădea. şi te-ai pierde. în gol.
-şi tu.
-tu prima!
-îndrăzneşti?
-ca de fiecare dată.

iubesc şi urăsc durerea asta.
e prea vie. şi m-omoară.