duminică, 10 mai 2009

nebunie abstractizată

ne drogăm cu lumină solară
fiindcă doar asemenea însoriri se leagă de oamenii ca noi.
ne lingeam unul-altuia rănile provenite din acest război
al emoţiilor. şi limba mea era aspră.

rupeam petalele florilor
de dragul jocului. le torturam şi-apoi le aruncam.
ne comportăm nepăsător
fiindcă nu ştim nimic de consecinţe. speram
degeaba la un infinit de răspunsuri
ascunse printre flori.

dacă aş putea păcăli clipa asta
aş bloca timpul în loc înainte de a duce pufuletele la gură doar
ca să aflu dacă mi-ar cădea dintre degete sau ar levita.
curiozităţi absurde închise într-un sertar.

printre atâtea cămăşi cu buzunare rupte,
pantaloni cu şliţurile descheiate,
idei perverse de aţe aruncate,
modele desenate
pe bucăţi de cârpă,
speranţa tâmpă
mototolită într-un colţ de suflet mutilat
.....................................................
în cele din urmă, aşa-i că am eşuat?




whitesnake - showdown

Un comentariu:

Adina spunea...

Ultima strofa si primul vers :X
Mai ales primul vers.Suna asa...divin...si totodata copilaros, in sensul bun.