joi, 17 februarie 2011

4/25

04 - A movie that makes you sad

Mă cutremură de-a dreptul. Chiar este cel mai trist film pe care l-am văzut cu cât mai mult cu cât e despre ceva ce cândva s-a întâmplat și nu demult.
Eu învățam să merg în 1994, iar în Rwanda mureau
800 000 de oameni;
ceea ce îmi amintește o scenă din Watchmen care m-a făcut să mă înfior când Dr. Manhattan se sărută cu Laurie și pe fundal arată o explozie nucleară. Cum Dumnezeu să-mi pun eu acum o problemă d-asta cretină gen oare cine și de ce moare acum și-n fiecare clipă, Dumnezeu să-i aibă spiritul în pază, și națiuni ca hutu și naziștii s-au apucat să căsăpească, lipsiți de remușcări, civilizații. Da, fiecare să-și apere specia.
Ce simt oamenii când comit o crimă? Cum era Zodiac... ce simțea Zodiac când ciuruia a nu știu câta victimă? Oare se gândea haha, iar am omorât un fraier și poliția n-are cum să mă găsească nici de data asta! Oare pentru unii crima-i ca pentru fumători țigara? Sau o altă nevoie a omului de a se simți de-o seamă cu Dumnezeu. Dar mai au criminalii ăștia un Dumnezeu? Și deja l-am pomenit de patru ori. Ș-acum mă gândesc la Shiki din Kara no kyoukai când a afirmat: You can only murder one person in your life. ș-apoi putem explica asta cu ajutorul lui Stalin: Moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni reprezintă doar o statistică.
Mda, când faci ceva pentru prima oară e mai greu, după care... deja te-ai învățat.

Niciun comentariu: