Definiţii

Istoria artelor – un vals trecut printr-un prezent continuu,

dansând pe ritmuri contrare melodiei.

Balet, un vârf de ac înfipt în rozuri dantelate,

Patinaj, tăind în carnea sensibilităţii noastre,

Dansul alunecând pe muchia muzicii,

Gimnastica, un cerc duhnind a contorsionări forţate,

Sportivi purtaţi pe podiumuri fragile.

Fotografia rupând din viaţă clipe memorabile,

imagini contrastând nebune!

Cinematografia – frânturi de cuvinte animate...

mă dor toate momentele lucide.

Nu contează... nimic.

Toţi suntem gri.

sunt şoapta din delirul tău isteric.

tu urlii iar şi eu nu mai aud nimic. te-aud doar când taci.

tăcerea ta e cea mai plăcută. nu e ca nicio altă tăcere.

mi-am lăsat timpanul iar acasă, şi inima...

dar ceva nu e bine. încă mai simt suflul lumii. îl aud.

ţi-aş da sufletul cu totul, să ai grijă de el. ţie.

ba nu. probabil l-ai tatua cu egocentrismul tău...

m-aş sfâşia de lume.

aş pluti pe cer. nu mi s-ar mai părea atât de departe.

am visat că sunt un nor. un nor n-are nevoie de suflet.

vreau să fiu un nor pe pământ să se plimbe lumea prin mine

să-i simt vii cu mişcă

cum se grăbesc şi înjură

întârzie iar la şcoală sau la muncă.

lipsa asta de organizare îi domină.

vreau să-i înghit, să-i simt în mine respirându-mi sângele

dansând pulsaţia.

nu! nu! nu! sunt un nor! nicio pulsaţie.

doar a lor. şi nici măcar.

un nor cenuşiu şi umed...

aş şterge cuoarea ruginei de pe gard,

aş şterge culoarea vieţii din voi.

eliberată, întreaga lume ar fi a mea.

mi-am găsit aiurări în eternitatea momentului.

vreau să înghit lumea înainte să mă înghită ea pe mine.

eternitatea e eternitate atâta timp cât momentul e viu în noi

eternitatea ar fi eternitate dacă timpul ar sta cu-adevărat în loc când iubim

dar timpul fuge cu iubirea noastră cu tot.

claxoane mă trezesc la realitate. eram dramatică, din nou.

nostalgia eternităţii iluzorii... of!

aş simţi zâmbetul înflorind în mine...

de-ar rămâne semaforul galben pentru totdeauna...

Nu e nevoie de titlu sau de-opinii. Ş-aşa n-avem identitate, suntem doar un personaj colectiv în faza de negare. Epilogul s-a terminat de mult...

Nu mai ştiu ce să scriu, ce să ascult, pe cine să ascult, ce să citesc, la ce să mă uit, ce sfaturi să dau, sau orice altceva. Nu mai ştiu nimic şi nici nu sunt sigură dacă mai vreau să ştiu ceva. Nimic nu pare să mai aibă sens.
E ceva în aer...
La dracu! Nu-i nimic în aer. Suntem doar noi. Nu acceptăm că ne schimbăm, nu acceptam că vântul bate în direcţia asta şi ne intră părul în ochi, nu ne convine să ne tundem ca să evităm să ne mai intre părul în ochi, nu ne convine programul de dimineaţa fiindcă e cafeaua prea amară şi nu mai avem timp să o îndulcim, că e frig, că ninge şi ne udă părul şi ni se strică freza şi ne intră zăpadă în încălţămintea de cârpă fiindcă iubim animalele şi nu vrem să purtam nimic de piele, că nimeni nu asupa gropile decât cu gunoaie, că maşinile poluează prea mult, că el te iubeşte prea puţin, că tu nu-l iubeşti destul cât să insişti, că nu pricepe, că tu nu vrei, că încearcă, nu vrei să încerce, că visează, nu vrei să speri, că bate vântul iar. În cealaltă direcţie. N-o să înţeleagă nimeni. De ce? Fiindcă de fapt toată lumea înţelege, dar nu vrea să creadă că înţelege fiindcă e prea uşor, prea evident. Ar părea că ne zbătem degeaba. Şi nu-i aşa?
Iar bate vântul. Nu-mi mai intră părul în ochi. Nu ştiu de ce. Pur şi simplu...
La şcoală profii te enervează, materia e lungă şi plictisitoare, tu nu vrei să citeşti ce zic ei, tu vrei să citeşti ce vrei tu, tu nu vrei să faci tema aia, titlul nu îţi place, scrisul tău e prea ascuţit, profei nu-i convine, ai dat lucrare, logic că ai copiat tot, ş-aşa cui îi pasă dacă eşti inteligent sau prost? Oricum nu te crede nimeni. Ai opinii? Păstrează-le. Nu corespund cu ale profei. Scrii o poezie. O văd câţiva. Zic că le place. Nu zău? Tot aia! Cine ştie să aprecieze? Nimeni. Ţi se sugerează îmbunătăţiri la ce ai scris. Nu vrei să ştii oricum. Ce-i al tău, e al tău. Vreau să mă audă lumea şi vreau să mă audă aşa, fără şlefuiri. Poezia ei e mai buna ca a mea. De ce? Căci a mai "şlefuit-o" cineva. Cum pot s-o condamn?
E doar o muncă în echipă. Îmi place munca în echipă, doar că pe proiectul muncii în echipă se trec toate numele, nu doar al meu. Sub titlul poeziei vreau doar numele meu! Ce dacă nu le place tuturor? Or fi câţiva nebuni care-o să zică din suflet: "Uite asta sună bine. Iată aici un gând genial!".
Vreau să urlu! O lume întreagă să m-audă.
Penibil...
Şi ce? Tu eşti chiar mai penibil! Toţi suntem. De ce?
Fiindcă nu ştim să ne apreciem, nici pe noi, nici pe ceilalţi. Ne lăsăm conduşi de... de ce? De ce am învăţat în şcoală. Şi ce-am învaţat? Ştiţi ce? Nimic concret. Astea sunt doar ipoteze. Oameni au creat o groază de ipoteze şi le-au concretizat şi dovedit şi noi le credem. Bine! Crede-le şi tu! Ştii ceva? Vreau şi eu ipoteza mea proprie. Eu o creez, ţi-o zic, o crezi şi poartă-mi numele-n istorie... ş-aşa nimănui nu-i pasă dacă eu sau dacă tu... dacă Einstein sau Ghiţă de la colţul străzii. Suntem prea egocentrici.
Şi de ce n-am fi?
E iarnă şi ţi-e frig şi plângi. Te duci la cel mai bun prieten acasă şi ăsta îţi zice: "Lasă-mă, am şi eu problemele mele!!" Ce poţi să spui? Că ale tale sunt mai importante? Nu poţi.
Pleci. Iar eşti afară în frig. Îţi cumperi o cafea. La dracu! Iar e prea amară...

vise

drumul ăsta e pavat cu vise uscate

pe care calc fără să-mi pese, pe care calci fără să ştii

pe care le striveşti fără să vrei sau să ai de-ales.

azi sigur nu te mai pierzi în visare,

căci visarea e moartă. ai călcat visele toate.

priveşti de la etaj cum fantasme se ridică şi cad la loc

e imposibil să se înalţe de tot. le suflă vântul şi alunecă pe-asfaltul desenat

cu culori de ieri şi culori de azi, poate mâine chiar se va zări o culoare

pe puzzleul incomplet de pavele uscate

plin cu vise ce şuşotesc printre lacrimi amare

dorinţe de mult abandonate.

am crescut eu, au crescut şi ei

am uitat cum era vise de copil s-avem

şi le-am lăsat, abandonate, vise orfane, dorinţe sugrumate...

Astenia din spatele geamului aburit

Frunzele mângâie în caderea lor,

Delicate, aerul şi ating,

Odată cu moartea, pământul.

Privesc prin geamul aburit

Cum vara moare…

Şi simt în pieptul meu

Cum focul entuziasmului dispare.

E toamnă… din nou.

Astenie de sfârşit de vară…

Privesc prin geamul aburit

Spre tine, cum speri degeaba

Să găseşti o speranţă prin mine,

Dar în ochii mei nu mai sclipeşte

Decât imaginea becului de-afară.

Astenie de sfârşit de vară…

Ce mă împiedică să te iubesc?

Fiindcă nu e voinţa mea...

Poate e faptul că nu ştiu

Care buton activează iubirea...

Song of the day:
Beirut - Elephant Gun
Lyrics of the day:

And it rips through the silence of our camp at night
And it rips through the silence, all that is left is all that I hide

Alcoolul nu te face mare!

Fumul ţigării se înalţă în sictir,
Tremură vinul fierbinte din pahar,
E glasul vinului care mă cheamă
În şoaptă, rugător şi suav.

Mai cade-o frunză roşă pe asfalt.
E toamnă. Beau.

Eu sunt copilul din capul mesei
Care urmărea părinţii cum
Pe gat vinul il dadeau,
Eu sunt copilul din capul mesei
Care acum priveşte paharul
Aproape gol din care bea.

Sunt trist. Caut putere-ntr-un pahar.
Şi am găsit arzând în mine...
O iluzie de etanol...
Alcoolul nu a crescut în mine
Decat o poftă mai mare de alcool.

Sughit zgomotos şi ameţit.

Şi aiurez despre clipe pierdute,
Dar nu-mi dau seama
Că le-am pierdut în acest pahar...

Song of the day:
Senses Fail - Martini kiss
Lyrics of the day:
There's poison in my drinking glass
Don't stop just sip it down
And in a swirling masquerade of sound
My body hits the ground
I'm beautiful when I'm asleep,
Martini kisses land on my blistered bloody scarlet lips

Simt lacrimi mari

Simt lacrimi mari, fierbinţi

Cum se preling prin carne.

Şi tare-as vrea să urlu,

S-agonizez uimirea ce-o resimt.

Carnea obrazului mi-o sfâşie,

Fără resentimente, lacrima arzândă.

De ce nu ştiu?

De ce toate raspunsurile-s vagi?

Fiindcă doar unul e răspuns

şi nimeni nu îl ştie.

De ce? Fiindcă-i prea simplu

ca să-ţi dai seama că de fapt

acest imens înseamnă

doar atât...

Viaţă plină de afirmaţii inutile,

Viaţă înecată în clipe fără rost.

Şi urme mari în carne

Au imprimat în ele suferinţa

Lacrimii cazute prin obrazul

Unui străin anost.

Tu nu şti cine sunt

Şi nici nu-ţi pasă.

Cât de frumos e chipul

Brăzdat de suferinţe!

Atâta vezi. Nu-ţi pasă.

La urma urmei

Şi ochii-aceia vii

tot văd prin tine.

Song of the day:

Epica - Cry for the moon

Lyrics of the day:

Follow your common sense
You cannot hide yourself
behind a fairytale forever and ever

Chip în oglindă

Stă şi mă priveşte din spatele oglinzii
Un chip mutilat de furtunile vieţii.
Stă şi aşteaptă nimicul din lume,
Stă şi aşteaptă ca sensul vieţii
Să dea nimicului din ochii ei un nume.
Întorc spatele figurii împietrite,
Zâmbesc, de parcă nimic nu ar conta.
Mă pierd in rime... şi pierd rime.
Caut un ritm... o muzicalitate
Şi tot ce găsesc e ceea ce lipseşte
Din toate vorbele,
Din toate dorinţele,
Din tot ceea ce tu...
Nimic din ceea ce eu...

Cuvinte lipsă din versurile mele,
Golurile ce nu le va umple nimeni.
O istorie în acest an,
O istorie ce nici nu există.
Luni pierdute, noua luni pierdute,
Căutând în ochii mei privirea sa.
Mă izbesc din nou de chipul din oglindă
Şi zăresc pe obrazul fetei
Ce mă priveşte din spatele sticlei
Un zambet şters, fără expresie,
Afişat doar de impresie artistică,
Fără un rost, precum există tot.
Pentru a pieri. Trăim pentru a muri.
Murim pentru c-am trăit.
Trăim pentru a greşi.
Greşim pentru a trăi.
Paradox, ne scufundăm în paradox.
Şi nu ne pasă. Ne prefacem...
Totul e bine! Dar nici măcar nu ştim,
Nici măcar nu trăim îndeajuns
Pentru a descoperi adevărtul sens
Al simplului, infirm cuvânt: fericire.
Nici măcar nu ştim ce înseamnă...
Un simplu, inocent cuvânt: iubire.
Am pierdut o rimă...
Am mai pierdut un sens.
Am pierdut o lacrimă,
Am ratacit un oftat,
Un cântec fără nume,
Ce viaţă în nonsens!
Ca un vis... pierdut departe...
Ca o chemare în şoaptă,
Te-aştept şi tu... şi tu...
Nici nu cred că ai de gând
Să te arăţi vreodată...
Hazard, surâde-mi măcar de-această dată.



Song of the day:
Bach - Toccata And Fugue

Melancolie

Şi trăiesc o viaţă ce nu-i a mea,

Şi visez un vis ce nu-i al meu

Şi întind mâna spre tine,

Idealul meu pierdut,

Dar nu găsesc decat un hău necunoscut.

M-am pierdut din nou

Într-o melancolie ce nu este a mea.

Song of the day:
Chopin-´´Winter wind´´,Etude,Op.25,no.11

senzaţii.gânduri.sau doar o părere.

Nu ştiu dacă vouă vi s-a întâmplat aşa ceva, însă mie da, şi nu de puţine ori.
Mă trezesc având senzaţii noi, pe care, deşi le recunosc, nu le înţeleg. M-am trezit de multe ori căutând în dicţionar sensul unor cuvinte pe care le ştiu deja, dar pe care atribuite direct persoanei mele nu le prea pot percepe, asta fiindcă mă indoiesc de autenticitatea lor, autenticitatea senzaţiilor acelora. Poate fiindcă sunt noi, poate fiindca e prima oară când le întâlnesc. Dar nu e general valabil. Ţi se întâmplă de mai multe ori în viaţă să te îndrăgosteşti - fie de o persoană, de o melodie, de un obiect sau de orice altceva, tu şti mai bine. Dar senzaţia e diferită de fiecare dată. Uneori, atât de diferită că te întrebi dacă nu cumva confunzi senzaţiile şi te apuci şi cauţi ca prostul prin dicţionare, sperând să înţelegi ce ţi se întâmplă de fapt. Deşi şti, tu şti sigur ce se întâmplă, dar tot ţi-e frică, o frică de neînţeles că te-ai putea înşela, că senzaţia asta nu e a ta, sau dacă e a ta nu înseamnă ceea ce tu crezi iniţial că înseamnă - e altceva!
Atâtea lucruri rămân de neînţeles, atâtea senzaţii ne vor juca pe veci pe degete, atâtea gânduri vor apărea subit şi ne vom întreba dacă sunt chiar ale noastre.
Nu de multe ori m-am simţit ca un pion, un pion nesemnificativ pe imensa tabla de şah a vieţii, aşteptând ca cineva să-mi îndrume următoarea mişcare. Şi oare, dacă e chiar aşa, şi nu sunt decât o piesă a unui joc, oare cum vom şti când cineva a câştigat? Şi oare o vom lua de la capăt sau totul se va termina şi vom fi aruncaţi cu toţii într-o cutie împânzită de senzaţii în alb şi negru...

Song of the day:
Cedry2k-Capcanele timpului
Lyrics of the day:
Nu mai vorbesc, nu mai fac nici un gest, nu mai zâmbesc
Noapte de noapte, rupt de realitate

Exist, dar trăiesc oare?

Rămâi trist şi fără cuvinte în faţa unei noi provocări, eşti nervos si agitat. Iar nu şti ce să faci. De ce ţi-ar păsa ţie? Dintre atâţia oameni de ce tocmai ţie? Fiindcă tu ai fost acolo de fiecare dată. Aşa te simţi tu, aşa se simte cel de lângă tine, aşa se simt toţi. Nu face nimeni nimic şi totuşi fiecare se simte implicat până peste cap şi victimă, de fiecare dată când ceva merge prost. Şi-atunci e vina tuturor, doar a sa nu.
Aşa suntem toţi. Poate că de fapt suntem fiecare cate o bucată dintr-un suflet măreţ, care se va reconstitui odată cu moartea tuturor sau poate... niciodată. Sortiţi pieirii, sortit pieirii. Poate că fiecare din noi este o mică bucată de zeu. Adică... un nimic. Nimic individual, dar luaţi împreună suntem totul. Dar asta nu ne face să ne simţim mai bine.
Toţi vrem să fim cineva, dar şi tu şti foarte bine că vrei să fi cineva pentru tine, prin tine. Nu-i aşa?
Nu poţi concepe să fi la fel ca mulţi din jurul tău, nimic special prin tine.
E trist, dar poate fi adevărat.
Alte supoziţii, alte idei...
Oare câţi şi câte s-au mai gândit la asta până acum? Oare...
Schiţezi un zâmbet chinuit. Poate că-i bun şi ăla. Decât să rămâi pe veci inexpresiv şi trist, în ochii şi ai tăi şi-ai lumii.
Zici că eşti un simplu obiect. Poate că exişti, dar trăieşti cu-adevărat? Simţi viaţa pulsând prin venele tale? Sau simţi doar agonia existenţei?
A trăi înseamnă a simţi, a exista înseamnă doar a fi.
Tu simţi? Eu da şi de multe ori cred că simt totul mai intens ca oricine altcineva. Poate că-s doar existenţă mai semnificativă decât a ta. Sau poate... doar mi se pare.

Song of the day:
Joe Anderson - Hey Jude
Lyric of the day:
Take a sad song and make it better

Alte întrebări fără de răspuns.

Nesomn şi-o altă hârtie mânjită de creion.
Oră târzie şi aşteptare. Aşteptarea cui? Sfârşitului. Cărui sfârşit?
Ambiguu. Trăim într-un univers ambiguu o viaţă ambiguă printre temeiuri ambigue. Mă simt pierdută într-o visare de vise inutile.
Şi iar îmi zgârie luna, cu razele ei, obrazul. În ochii mei se răsfrânge lumina, umezindu-mi ochii. Parcă aud cum se izbeşte lumina de totul dimprejur. Îmi astup urechile şi închid ochii. Aud venele pulsând. Ce sunet trist! Aş zice că urlă de durere. Cine poate şti ce mistere ne curg prin vene?
E limpede că prea curând nu vom afla.
Si mâzgălesc încă o filă a vieţii numai cu întrebări intile. Nu mă miră. E tipic.
Mulţi ne punem întrebări şi ne stresăm asupra răspunsurilor care probabil că nici nu există. Ne complicăm degeaba. Nefiind mulţumiţi cu binele cu care-am fost cuvântaţi ne căutăm de lucru cu norocul.
Alte poveşti despre hazard.
Am să rup foaia asta, am s-o mototolesc şi-am s-o arunc. Sper să nu o prinzi tocmai tu.

Song of the day:
The Servant - Cells
Lyrics of the day:
I watch them watch me I watch them too
Across the street across the room
I dress myself like a charcoal sketch
My eyes are brown and my hair's a mess

E fericire sau tristeţe?

Iar plângi fără motiv? Iar te întrebi de ce? Altă criză infantilă sau poate de data asta e ceva serios. Cum să fie tocmai acum? Niciodată n-a fost.
Îi vezi pe toţi zâmbind în jurul tău şi... ce să faci? Zâmbeşti şi tu. Îi zâmbeşti în faţă tristeţii, dar ea ştie mai bine că te doare.
Toate lumea e tristă în interior şi toată lumea ştie asta. Ne sforţăm să fim fericiţi şi subit ne amintim că de fapt iar ne păcălim singuri. Sau poate ne păcălim că suntem trişti? Dacă e aşa, atunci ce e durerea asta din sufletul meu? Poate că e fericirea şi eu nu pot să o pricep. Se zbate să iasă la suprafaţă în disperarea ei, atât de tare-ncât mă doare.
Cum o fi de fapt? Iar întrebări obsesive şi clasice şi, evident, lipsite de răspuns.
Vâjâie în mintea mea idei şi vorbe nerostite, prea timide, prea stupide ca să le mai las la îndemâna altcuiva decât a mea. Le simt cum îmi ard în vârful limbii, dar nu le pot rosti. Nu par să se formeze în realitate. Ele n-au trup, doar spirit. Nu vor să prindă viaţă adevărată. Doar păreri.
Oricum, cred că şi eu sunt doar o jalnică idee pe acest pământ...
Eşti trist? Şi eu.

Song of the day:
Jet-Look What You've Done
Lyrics of the day:
Take my photo off the wall
If it just won't sing for you
'Cause all that's left has gone away
And there's nothing there for you to do

The end of the world as we know it.

Şi acum entuziasmată să vă spun cum a fost sfârşitul lumii vă anunţ cu o imensă durere în suflet că s-a amânat. Da, îndtradevăr, n-am murit încă. Ţineţi bine minte - încă.
Vai, dar nu mă aşteptam la un asemenea deznodământ, adică inexistent. Ne continuăm viaţa liniştiţi. Liniştiţi? Am vrea noi. Mă rog, unii. Majoritatea ne pricepem să ne complicăm existenţa şi asta de obicei în disperarea noastră de a ne-o simplifica sau înfrumuseţa sau mai ştiu eu ce alte idealuri mai au alţii.
Ce lume tristă, întradevăr tristă. Complicaţii, filozofii... atâtea presupuneri că ce simplu ar fi totul dacă nu ne-am complica noi. Oare? Ce ar fi simplu? Să nu ne fi complicat şi să fi rămas la facutul focului cu două pietre şi locuitul în peşteră? Sau oare complicaţia adevărată de-abea noi o trăim?
Şi ce e atât de dificil, totuşi?
Totul pare aşa de uşor, aşa de la îndemână. Orice informaţie e uşor de găsit, că doar există internetul, dar fiind condamnaţi să nu depunem un efort substanţial, deja e banal, trăim o rutină, nu e nevoie să căutam în zeci de cărţi pentru a găsi informaţia care ne intereseaza, acum totul e la un click distanţă. Şi pentru ce? E prea simplu. Deja nici nu mai interesează. Mai nimeni nu mai citeşte, nimeni nu mai apreciază cultura...
Vai de capul nostru!
Totul e prea simplu, aşa că ne complicăm viaţa socială. Că tot s-au riscat recent câteva certuri interesante in centru. Din păcate, n-am fost de faţă. Mare tragedie!
E trist. Nici măcar nu mai pot asculta muzică de ceva timp încoa. Mai aud aiurea câteva note. Întamplător doar. Nici muzica n-o mai pot savura, nu mai e necesar să asculţi versurile, dacă te interesează dai pe google si le cauţi, melodia deja nu o mai auzi. Te-ai obişnuit cu fondul muzical aşa că parcă nici n-ar exista de multe ori. Şi te trezeşti tresărind când brusc începe o melodie care iese din obişnuit.
Nu mai simţim muzica. Nu mai simţim nimic.
Totul se pierde "într-o mare de biţi".
Poate că deja e sfârşitul lumii. Poate că lumea de fapt a sfârşit de mult şi sunt doar eu, un spirit rătăcit, aflat în faza de negare, încă sperând la existenţă.
Întrebare întâlnită peste tot, în orice minte: Oare vom şti vreodată?

Song of the day:

Ziggi - Need to Tell You This

Lyrics of the day:
Been through rain and sunshine.
Still we keep tracking on.

O altă zi marcată în calendarul vieţii.

Nervi. Încerc să uit care-s motivele. Lumea se duce de râpă. Oameni încăpăţânaţi! Mi s-a luat de toţi ăştia care promovează cu mândrie prostia. Şi ca de obicei se vor simţi alţii decât cei vizaţi, numai că cei vizaţi sunt prea ocupaţi ca să citească ei bloguri. Ei sunt pă trend şi o ard pe hai cinci, frate!
Mda... iar sunt extrem de prietenoasă. N-am mai avut nervi de mult şi deh, nu se putea acum la sfârşit de vacanţă şi ce mai vacanţă!!
Hai să facem o recapitulare... ce am facut până acum?
1. Campul de 5 zile de la începutul vacanţei;
2. Feteşti şi Constanţa de la sfârşitul vacanţei;
3. Pierdut vremea în centru, că doar e tr00.... ;
4. Am citit nici 10 cărţi vacanţa asta... credeam că citisem mai multe, dar am făcut o revizuire şi de fapt nu-s cine ştie câte... ;
5. Măcar am dormit mult;
6. Măcar am făcut jogging...

Şi nu-mi mai dau seama... whoaa!!! Cât dinamism! Wow! Incredibil!
Şi acum începe şcoala şi trebuie să-mi amintesc tot ce am uitat astă vară. Mult noroc mie şi vouă aflaţi în situaţia asta. Mă rog... unii n-au ce-şi aminti.


Şi mâine iar e sfârşitul lumii. Noi murim cam des!
Deja devine aiurea atâta tam-tam. Mă rog, aiurea e de mult, dar acum e în exces.
Probleme adolescentine de tot râsul! Criza vârstei! Oameni şi mai în criză în jur! Emo... cooleri... hi faivişti... trulea.

Mergeam azi liniştită spre casă împreuna cu Anda şi evident că eternul cocalar de toate zilele trebuia să aibă şi el un cuvânt de spus. Doi idioţi, unul mai beat ca celălalt încep să se ţină după noi. M-am trezit că idiotul mă împunge şi nu se ţine bine pe picioare aşa că i-am dat un şut şi mi-am continuat drumul cu măscăriciul urlând în spate şi d-abea mişcându-se... mai şi purta cu el un iz tipic.
Uneori chiar mă mir că n-a venit "apocalipsa" sau poate că trăim un pseudosfârşit în fiecare zi.
Eh... ce-o fi o fi. Revin mâine să vă spun cum a fost sfârşitul lumii!

Song of the day:
Get Set Go - Sleep
Lyrics of the day:
I can't sleep for all the clamor and the clang of all the people as I'm singing all these same old love songs

La mulţi ani, Ilinca!

La mulţi ani, Ilinca! şi regrete eterne că nu am mai postat nimic că ştiu că eşti dornică să mai citeşti aberaţii de-ale mele.
Azi nimic interesant. Lenevit şi luat Anda peste picior.
Şi cam asta ocupaţia pe ziua de azi şii... ah, da! am scris şi-o poezie, dar nu v-o arăt!

Acum tună. În sfârşit va ploua. Oraşul ăsta devine sufocant. Nu mai avem unde sta, centrul e invadat şi plicticos, Zăvoiul e nasol, în gară cocalari, Morrison neinteresant... n-ai unde, dom'ne. Stau şi completez integrame. Lipsă de ocupaţie. De citit nu mai am chef. Conferinţe idioate cu oameni mai mult sau mai puţin idioţi. Lume in degradare.
Am ajuns să mă plâng. E grav! Azi s-o dus hiperactivitatea mea. Eh, o lăsăm pentru maine.

Today's song:
Rilo Kiley - Portions for Foxes
Today's lyric:
I know I'm alone if I'm with or without you

Vandalizăm Boromirul!

Proaspăt întoarsă acasă am ieşit cu fetele in oraş şi dupa câteva certuri şi împăcări şi bla bla-uri stupide dă-i, nene şi te plimbă.
Nu sunt extraordinar de încântată de revenire, dar nici tristă, căci sincera să fiu, Constanţa este un oraş, in definitiv, urât. Prin unele cartiere ai impresia că o să îţi cadă blocurile cu totul în cap.
Trecând peste asta, azi minunata deplasare prin oraş a ajuns la punctul culminant în momentul în care, stând în faţa Boromirului încercând să ne dăm seama încotro să mergem noi, coboară de la terasă sau ce naiba o fi aia, eternul cocalar al zilelor noastre, cu ţigara între degete.
La un moment dat, tot stând noi acolo, observăm cum din coşul de gunoi de alături ieşea fain frumos fum. O caterincă idioată despre cum va lua foc Boromirul din cauza deşteptului care a aruncat ţigara şi în minutul următor de trezim că iese din patiserie o tanti blond-roşcată cu faţa suptă şi începe să urle la noi că ne-a văzut, vezi Doamne, fumând sau ceva de genul şi că sunt gaze acolo şi ca vrem să aruncam Boromirul (sau mai de grabă coşul de gunoi) în aer, după care conchide victorios că dacă nu stingem "focul" că o să cheme poliţia.
M-am enervat şi am început să ne răstim şi noi la ea şi dupa ce i-am zis că nu mai cumpărăm niciodată din Boromir, numai d-ale dracu, ne-am cărat. Pe drum am realizat că vinovatul era eternul cocalar de toate zilele care a aruncat ţigara nestinsă în coş. Apreciem că nu ai vrut să poluezi asfaltul, dar dacă tot voiai să faci ceva drăguţ trebuia să o faci până la capăt.
Românii nu pot pur şi simplu să facă ceva bine de la început până la sfârşit. Voinţă nulă.
Şi aşa ziua de azi s-a încheiat cu multe râsete şi idei despre afişe anti-ţaţa din Boromir şi dificila misiune de a evita cumpărarea din locul acela blestemat. Şi aşa a rămas fără clienţi fideli. Noi care cumpăram de o groază de ori pe zi numai de acolo.
Asta este! Poate dă faliment. (am vrea noi)

Song of the day:
Born Jamericans - Give you my love
Lyrics of the day:
Me say
De girls dem nowadays, all dem really want,
Expensive jewl-a-ries and fancy cars
Nuff Dona Karan and now a crisp Benz Sedan
Mr. Quality ah dem perfect man but hear di plan

La Constanţa

Furat de la Mări

“List seven songs you are into right now. No matter what the genre, whether they have words, or even if they’re not any good, but they must be songs you’re really enjoying now, shaping your summer. Post these instructions in your blog along with your 7 songs. Then tag 7 other people to see what they’re listening to.”


Să se auto-taguiască lumea că mie mi-e lene and stuff... (evident, cum să nu îmi fie mie lene?)

1. E.M.I.L. - Stări amare
2. Coma - Trei minute
3. Alternosfera - Astă vară
4. Sherwood - Middle Of The Night
5. Mad Caddies - Drinking for 11
6. Reel Big Fish - Where Have You Been
7. Vama - Fotomodele




Şi evident că acum ascult E.M.I.L. şi aştept sa se răcorească să merg să mă plimb prin Constanţa. Eu la shopping o să fie al naiba de interesant.

Song of the day:
Ad Litteram ft. Verita Saga - Unde
Lyrics of the day:
Uitarea a rescris o carte
Pe care am citit-o şi am uitat-o
Dar am primit-o
Şi am plimbat-o
Peste vechile mele răni
Căci am băut otrava din căni
Pană la fund

Teste de la Mări

Your Intrapersonal Intelligence Score: 96%

Your Intrapersonal Intelligence is Very High You've spent a lot of time introspecting, and it's really paid off. You are comfortable with who you are, and you have a life philosophy that you are happy to live by. And you're always re-evaluating what you believe. Because you learn something new about yourself each day!

How Does Your Intrapersonal Intelligence Rate?

What Your Favorite Color Green Says About You:

Balanced --- Relaxed --- Flexible Compassionate --- Philosophical --- Humble Loyal --- Inventive --- Unique

What Does Your Favorite Color Say About You?

You are a Hippie

You are a total hippie. While you may not wear birks or smell of incense, you have the soul of a hippie. You don't trust authority, and you do as you please. You're willing to take a stand, even when what you believe isn't popular. You like to experiment with ideas, lifestyles, and different subcultures. You always gravitate toward what's radical and subversive. Normal, mainstream culture doesn't really resonate with you.

Are You a Hippie?

You Are 73% Manic

You're so energetic, it's almost like you have a superpower. If you can dream it, you can do it. And without stopping for sleep. Just make sure you harness your energy for good - not evil!

Are You Manic?

Your Taste in Music:

90's Alternative: High Influence 90's Rock: High Influence Punk: High Influence Ska: High Influence 80's Alternative: Medium Influence

How's Your Taste in Music?

Your Reputation Is: Mean Girl

You rule through teasing and intimidation.. Yet, people would give the world to be your friend

Do You Have A Bad Girl Reputation?

You Are Gummy Bears

You may be smooshie and taste unnatural, but you're so darn cute.

What Kind of Candy Are You?

Your Inner Color is Orange

Your Personality: A total daredevil, you'll try any thrill. You're easily bored and you prefer to be on the go. You in Love: You see love as an adventure, and you find most men dull. You need someone who challenges you! Your Career: Your ideal job is flexible, fun, and maybe a little dangerous. You have the makings of a private investigator or extreme athlete.

What's Your Inner Color?