marți, 10 februarie 2009

către tine iar

Cu entuziasm naiv şi ochi vioi

ai întrebat: Care-i cel mai penibil lucru?

Am surâs:

Să fii poet.

N-ai înţeles, ci doar m-ai privit cu ochii mari,

îndoindu-ţi gâtul cu capul blond atârnând.

Ai fi întrebat de ce,

dar n-ai făcut-o. Aşteptai.

Chiar e ăsta cel mai penibil?

M-a surprins.

Nu... cred că cel mai penibil e să încerci să fii poet.


Încerc în zadar s-aşez

în rime perfecte

în versuri perfecte

mesajul perfect.

Şi ce reuşesc? Să pun pe gânduri capul tău blond de copil

care zâmbeşte.


Alergai iar pe strada din faţa blocului meu

de data asta însă te-ai oprit

să mă saluţi.


Îţi scriu din nou – deşi ştiu sigur că nu îţi mai e dor

dar mie mi-e.


Mă vei întreba: Ce e dorul?

Iar eu îţi voi răspunde fără să zâmbesc de astă dată:

O prostituare a simţurilor.