sâmbătă, 7 februarie 2009

Descoperirea implicatului



E defectă, vezi?
Ştiu că nu trebuia să fie aşa. E vina mea, întru totul. N-am vrut să ascult şi... îmi pare rău. Şi uite în ce situaţie am ajuns. Să ne luam altele noi. Şi separat! Iar noi am rămas cu cea defectă şi pare să se defecteze zi de zi mai mult, până o să se strice de tot şi-o să fie inutilă. Nu! Nu! Nu! Nu pot concepe aşa ceva. N-o să se întâmple asta. O să... o să o reparăm! Nu-i aşa!?
Şi tu vrei, o văd în ochii tăi şi o simt în zâmbetul tău. Sau oare e totul o minciună? Oare ţie nu-ţi pasă că s-a defectat? De fapt, cred că de la început a fost cam defectă. Am pornit greşit. Am fost nişte mincinoşi amândoi. Ne-am minţit unul pe altul şi am ajuns să-i minţim şi pe cei din jur şi pe noi înşine. Un joc murdar, asta e totul, un joc murdar unde ne întrecem care întărâtă pe celălalt mai tare. M-asculţi şi nu înţelegi. Altă făţărnicie, nu? Râzi de mine? Ei bine, râzi fericit, căci eu n-am râs o clipă de tine, deşi oportunităţi au fost destule. Am aşteptat... probabil de-asta am greşit, am aşteptat unde trebuia să fac ceva. D-abea acum am realizat şi nici acum n-aş fi realizat dacă...
Oare a fost noroc chior sau ghinion pur?

4 comentarii:

Tiribomba stricata spunea...

e bine ca, totusi... l-ai descoperit

Joc de nuanţe spunea...

dar e de ajuns, oare?

Nicoleta spunea...

nu, da e macar un inceput...

Joc de nuanţe spunea...

probabil. :)

dar n-am de unde ştii sigur că e începutul a ceva bun.