duminică, 15 februarie 2009

Implicatului despre neimplicat

Prea puţine cuvinte sunt de spus în clipa asta sau poate aşa mi se pare mie. Am exagerat. Mi-e dor un pic de el, dar doar de el. Nu ai să înţelegi substanţa acestei propoziţii, dar într-o zi... cred că te va izbi înţelesul ei (şi pe tine, şi pe el). Om afla-o şi p-asta.
Azi m-am gândit mult. La ce? Eh... nici nu vrei să ştii.
Am rămas cu sechele, nici nu mai am loc d-altele. Trebuie să-mi fac o defragmentare şi scanarea sistemului este urgent cerută altfel va urma un shut down de urgenţă. Dacă e virus mecanic?
Să nu exagerăm. Doar prea multe erori deodată. O să fie bine.
Nici nu ştiu încotro mă îndrept, iar de unde am plecat e puţin ambiguu.
Ţi-am cerut ajutorul şi nu mi l-ai dat. M-ai indus în eroare. Cred că neimplicatul ar fi sărit imediat în ajutorul meu. Cred...
Tu te mulţumeşti să priveşti lung şi să zâmbeşti, aşa frumos. Lipseşte un clipit seducător din gene şi-al meu eşti în încleştarea unor braţe vizuale ce nu-ţi mai dau drumul, parşivule.
Iar el - un neimplicat atât de implicat şi afectuos... nu merită tratamentul ăsta, cum tu nu meriţi zâmbetul ce ţi l-am oferit, dar nici eu nu merit zâmbetul tău.
Faptul că nu ne merităm deloc ne face perfecţi unul pentru altul.
Şi uite cum neimplicatul duce la noi. Ăsta-i un noi prea numeros.


4 comentarii:

Tiribomba stricata spunea...

INTOCMAI :X:X:X

Constantinov Rada spunea...

neimplicatul pare a fi perfect.sau e iluzie?

Adina spunea...

"Faptul că nu ne merităm deloc ne face perfecţi unul pentru altul.
Şi uite cum neimplicatul duce la noi"

Neimplicatul ăsta face prea multe.

Joc de nuanţe spunea...

Neimplicatul asta cred ca e o stare ideala de spirit.:)