m-am săturat să-nghit atâta plastic în curând şi pielea mea va fi din cauciuc sintetic iar organele din plastifiant şi mi se vor plimba prin trup până când anatomia nu va mai avea niciun sens pentru mine
medicamentele mă vor transforma într-un roboţel de jucărie cu ochi din nasturi şi nasul - un şurub
nu vreau să încetez să simt aşa cum simt eu nu vreau să devin altceva din cauza tăcerii voastre după ce strig după voi şi la voi nu vreau să tac aşa ca voi şi am să vă scot dopurile din urechi cu unghiile mele lungi şi albe
te tot sun şi nu răspunzi telefonul îl ai în geantă dar auzul nu înţeleg unde ţi-l ţii
Şi am aflat. Sunt un om defect. Mă zbat, mă cred născută cu un scop, dar nu, mi-am ratat existenţa. Şi credeam că e d-abea la început. Mai sunt şanse. Mai sunt? Mai îmi daţi? Mai merit? Uneori cred că mă zbat pentru un ideal care nu e al meu. Probabil nu mi-l permit. Poate şi aerul pe care-l inhalez nu e cel care trebuie. Cred că-l fur cuiva. (e o chestie ciudată cu aerul zilele astea) Poate că sunt cineva care nu sunt şi trebuie să îmi dau seama cui i-am furat şi eşuat viaţa. Şi să-mi cer scuze, apoi să-mi dau seama cine sunt eu. Sau poate doar faptul că nu sunt îndeajuns de bună pentru mine mă face să mă gândesc aşa, când de fapt ăsta-i modul în care totul trebuie aranjat. S-a stabilit dinainte. N-am dreptul să comentez. Şi-aş vrea să ştiu unde greşesc. E oare când păşesc? Sau când gesticulez? E oare în modul cum mă spăl pe cap? În faptul că nu ma pieptăn? În modul cum îmi freamătă celulele şi-mi urlă coloana vertebrală: O să mă frâng dacă mai stai în poziţia aia la calculator! Ce este de fapt?! Neajuns. Vibrează cerul de calomnii şi se scurge ploaie. Ce sincron! Între vreme şi stare. Adevărul individual se transformă într-o minciună universală. Sunt departe, departe de cineva care-aş putea fi eu.
de ce mereu celor urâţi le găsim scuze? că dacă n-ar avea nasul aşa mare doar de era părul ceva mai des de-ar slăbi puţin la picioare un tratament facial şi n-ar mai fi aşa urât/ă
în schimb când vine vorba de cei frumoşi dacă nu şi-ar coafa astfel părul n-ar mai avea şarm dacă n-ar purta ochelari (parcă are ochii prea mici) e prea slab/ă vocea-i este groaznică, dar ea e perfectă când tace
de ce facem asta? combatem nedreptatea? sau e doar frica de-a nu fi judecaţi prea dur acum c-am realizat că suntem urâţi?
sunt şoapta din delirul tău isteric. de ce doar urlii? ş-aşa... eu... te-aud doar când taci, dar te simt, te simt viu aproape de tâmpla mea dreaptă cobori încet îmi tatuezi gura cu egocentrismul tău -
şi m-aş sfâşia de lume! demisionez! Singurătatea În Colectivitate e prost plătită.
mai bine m-aş muta pe cer căci am visat că sunt un nor. un nor n-are nevoie de suflet. vreau să fiu un nor pe pământ. să se plimbe lumea prin mine.
să-mi respire aburul cenuşiu şi umed, înghit lumea (măsură de precauţie ca să nu mă înghită ea pe mine)
*
eternitatea ar fi eternitate dacă sintagma timpul stă în loc când iubeşti n-ar fi vrăjeală, dar iubirea prin timp doar îşi caută un unghi (ne)potrivit de unde să-ţi poată face cu mâna
claxoane mă trezesc la realitate... of! aş simţi zâmbetul înflorind în mine de-ar rămâne semaforul galben pentru totdeauna.
după ce îmi spăl claia creaţă îmi simt capul atât de uşor de uneori mă-ntreb oare e gol?!
şi şamponarea mă derutează de ce părul meu nu e la fel de creţ de fiecare dată? mutant.
iar am adormit în cadă şi m-am trezit când apa nu mi-a mai încăput în nas.
întrezăresc pe dopul căzii prinţese de săpun culegând bule de oxigen în coşuleţe verzi. acum încearcă să-şi îndese în coş degetul meu mic de la piciorul drept.
ce mă fac? mă gâdilă pe dosul unghiei. chiot. şi râdem cu nările pline de apă şi părul plin de clăbuci şi ochii aburiţi ...
mirosul şamponului mă face să mă gândesc la gumă de mestecat sau la pasta mea de dinţi - care nu e mentolată...
dar nu mai sunt copil nu mai consum şampon greşit.
dudul vrea să mă anunţe c-am înnebunit zi de zi se clatină când vin acasă (de parcă mă recunoaşte ca un câine docil) îmi arată (însă) direcţia cealaltă da, crede şi el că-s dusă pe cărări
zâmbesc în ploi nescrise pe tenuri imperfecte, dar pleoapele mele iubesc norii ce dansează-n gene
şi ţopăi pe frunze înecate ce vor să-mi danseze sub tălpi pe-alei pierdute printre blocuri plânse
dudul nu aprobă comportamentul deplasat -dansezi cu frunzele ce mor?!
toamna-i un funerariu colorat sau poate doar îşi poartă hainele de doliu pe dos?
întinde-mi, iubitule, sufletul tău cald la ora 1, 16 minute si 38 de secunde să ţi-l cuprind în braţe de data asta nu-i voi mai da drumul
sunt lucruri pe care căutăm să le interpretăm şi să le înţelegem, legându-ne de diverse teorii filosofice, numerologice, căutăm dincolo de cuvinte un sens - al unor cifre, al unei ore, care oricum pentru voi e doar o oarecare. timpul trece fără să-i pese de clipa pe care noi o vrem eternă, nu ţine cont de faptul că acum vreau să rămână acum până mâine. circulaţi, circulaţi! ne regăsim atât de diferiţi în aceeaşi zi... e aceeaşi zi? nu. viaţa e mişcare, timpul e goană, dar noi... noi de ce stăm pe loc? ... te-am mai trăit o dată... dar nu azi.
de-a v-aţi ascunselea te joci cu sentimentele tale şi te-au găsit e rândul tău să numeri acum pe el să îl găseşti trişează. nu-i nimic, poţi şi tu să joci aşa. dar caşti. te-ai plictisit? eu parcă nu. mi-a intrat în ritm jocul ăsta.
iubirea e un tatuaj. e o meduză care-ţi otrăveşte buricul.
e un tatuaj de la gumă. aplauze! încă le aud când mă simt singură.
de ce nu vine fericirea atunci când o chemi? fericirea nu e un prieten bun. vine atunci când ai mai puţină nevoie de ea fiindcă ştie că atunci tu ai uitat că există. ea ştie că te ascunzi şi că pituluşu' nu-l joci cu el, toanto!, îl joci cu tine.
nu ştii de ce copiii nu au solzi? fiindcă ei n-au apucat să crească şerpi pe limbă.
ridurile femeii de 73 de ani numără clipele de fericire din viaţa ei numărul firelor albe - vise tremurul mâinii - deşarte eşti singură, bunico? dar eşti măcar bunică? şi unde-s nepoţeii?
o gutuie în palma zbârcită să-ţi amintească de nopţile de iarnă când desenai pe geamuri cu degetul steluţe care lipseau din cer
nu eşti bunică esti doar bătrână ninsă de ani şi cu flori de gheaţă-n ochi
tremuri ca brazii toamna când nu vor să se dezbrace că-i ger şi râd de stejarii care nu şi-au permis nici anul ăsta haină
începem de mici atacuri cu pistoale cu apă şi bombardamente cu baloane apăsăm cu degete cârnăcioase pe trăgace de plastic rânjind cu dinţi de lapte minunea ţintei atinse şi apa e sângele copilăriei, iar ochii albaştrii bălţile trecutului păstrate-n cavităţi de lut.
tu mi-ai pătat carourile cu dungi bulinele cu steluţe şi x şi zero-ul l-ai transformat în ou şi cracă te cred malefic creezi din viaţă un pamflet şi-mi transformi lacrimile în râsete isterice îmi sperii siguranţa şi-mi topeşti expresivitatea îmi dezcleştezi dinţii şi-mi muzicalizezi scrâşnitul eşti un malefic hipiot mi-ai încreţit culoarea din ochi mocnind dansuri în jurul taberei cercetăşeşti în ultima seară dansator pe scoarţa sclipirii din colţ.
mi se sparge vocea atunci când buzele tale-mi ating gâtul mi se lichefiază sufletul sub privirile tale reci îmbinate cu un zâmbet cald nu înţeleg şi tresalt toată a neştiinţă printre îmbrăţişări ale organelor şi unduiri perverse nepermise printre geamantane bolduri şi flori de plastic sau dantele
priviri aruncate pe bancheta din spate napolitane răsturnate oops! opriţi chicotitul închideţi ochii lăsaţi-vă corpurile să doarmă duse aliniate şi-nghesuite de magneţi emoţionali la-ntâmplare printre scoici ne regăsim.
umeri ursuzi şi goi se prelingeau pe linia luminii parcă respirând individual mişcări de dans ale alergiilor la praf ce tac în ţesături marginale şi-şi beau chimii contestate-n minţi studioase anulate de cifre seci şi de neînţelegători lingvişti printre degete-mpletite-n opt joi la ora zece dimineaţă pe pervazul de lemn al geamului de la etajul doi şi jumătate.
şi printre spaţii oculare printre bănci şi ziduri pe culoarele surpriză în tuburi prin maţe prin cavităţi şi în spaţiile din parchetul vechi circulă mesaj şi vârfurile unghiilor printre firele de păr - aştepţi să-ţi zgârii scalpul cald cu pasională lipsă de forţă emoţională. şi vrem să ne iubim printre spaţiile reci dintre nisipuri.
din vârfurile degetelor îmi răsar pietricele umede şi mâna-mi devine o sculptură de nisip inexactă cu degete mai lungi - mai scurte greşeală-n palme asimetrice nimerind o viaţă ideală în puzzle-uri umane completăm suple răbufniri de aer cald.
nu-ţi vorbesc dacă nu-mi vorbeşti ţi-aş zâmbi, dar tu nu-mi zâmbeşti ţi-aş povesti, dar taci fiindcă vorbele-s minciuni sfruntate tu pari să te fi mutat pe strada 7 - Diferita Realitate rimele copilăreşti îmi ciuntesc mesajul dar nu-mi pasă cât timp nu-mi seacă glasul.
mă ustură buzele de dorul tău gura mea tânjeşte după jocul gurii tale obrazul meu cere să fie atins de genele tale clipeşte-mi chipul. până acum mi-a fost teamă să-nchid ochii. eşti drumul meu spre lumină şi uşa dinspre întuneric e palma ta întoarsă; îţi vait surâsul dimineaţa când întorc capul şi pe perna de lângă mine e doar un fulg.
urechile mele ţi-ar înghiţi vocea gura mea ţi-ar păstra etern sărutul ochii mei ar da foc suliţelor cu care mă străpung ochii tăi şi zilele ar fi infinite-n feeling dar s-ar duce repede căci sâmbăta e mai scurtă decât restul zilelor săptămânii şi poezia nu se mai scrie pe scoarţe de brad se scrie în expiraţiile fierbinţi ale staniolului imbrăţişat de brichetă îţi caut amorţeala degetului mare al mâinii drepte lunecând pe unghii ciopârţite dar bucle vineţii îţi vor mângâia braţele nedormite şi vei înţelege de ce se-nfioară pielea şi nu-i nevoie de cuvinte sau de gest sau de viteză sau de scări de bloc cu becuri sparte şi hârtii alunecate din buzunarul cercetaşului cu turul atârnând de parcă-ar fi spaţiu de depozitare-al senzaţiilor de ieri de care nu vrei să te desparţi întrebare rămâi etern răspuns eternul e o secundă-n cer nu ştii nu vrei nu pot nu cred nu se-nţelege dar m-opresc din scris căci aberez şi m-am pierdut printre rânduri de scrum dă drumul pieptului să pulseze violent
nu-mi place să v-aud băgându-vă organe, dar parcă-mi vine să v-ajut să le băgaţi în voi, să vă-ndesaţi tăcere în guri pofticioase de argou, să v-astupaţi vena cu seringi pline ochi de parcă sângelui i-e sete de morfină, de nenorociri antipatice de ieri de parcă hemoragia-şi aminteşte toate vazele din geamul de la mansardă sau de câte ori te-ai întors îanpoi în mă-ta de parcă-i clitorisul cheia către suflet sau picioarelor le pasă de nervozitatea ta absurdă-n care nu te poţi abţine să zici: maciuci! şi fiecare înţelege ce o vrea, ce-i convine sau sună mai idilic şi lungă-i, frate, îmi penetrezi timpanul cu ea căci aparent intră peste tot nesimţirea. înghiţi ţigara cu totul şi-ţi exprimi respectul printr-o flegmă pe pantoful negru al trecătorului la costum. ţi-e ciudă, tu ai găuri prin limbă, nas, urechi, sprâncene sau chiar şi-n spaţiile dintre degete, ai lanţ de câine la pantalon, pantalon rupt în genunchi, cu aţe atârnând şi cămaşa lui tactu din armată sau marină sau când şi unde dracu o fi purtat-o! eşti spânzurat cu un şiret negru de la adidaşii de ieri, iar celei în rochie cu dantelă albastră nici nu-i pasă.
Uneori aş vrea să mă opresc pe rândul ăsta şi să-l simt dur sub picioare, să simt rândul scris asfalt şi să astup gropile din el cu frunze. E toamnă şi-i placută imaginea scoarţei imbătrânite printre gratiile din geam. E plăcut fulguitul simpatic al unui vânt rătăcitor şi înfrigurat. Ne simţim pe pături ude întinse pe pietroaie, ne mirosim palmele îmbibate în parufumurile noastre, zâmbim cerului fumuriu şi nu ne vine să credem. Trăim! Nu mai dăm drumul senzaţiei de azi, doar azi, nu mâine, nu ieri. Am descoperit prezentul şi dragul de-al trăi, am descoperit stele căzătoare. Am văzut anul ăsta vreo 9. O singură dată mi-am pus o dorinţă şi cred, sper, mă gândesc că s-a cam împlinit. Zi-mi că-i aşa, că eşti adevarată, în sfârşit, palpabilă printre vise. Mă străbat multe gânduri, dar parcă-s fluide şi se duc, se scurg printre degete, nu ştiu. Am şomat o vreme, lăsându-te singur, nici nu-mi dădusem seama până când Ana mi te-a reproşat, dar nu-i nimic, am să mă lăfăi printre rime şi cuvinte (vesele acum, sper) şi-am să retrăiesc toate clipele pierdute. Acum hai să râdem în hohote, să nu regretăm nicio clipă, să facem iar liste, că deja prind drag de noua-mi capacitate. Şi-n încheiere un quote superb dintr-un serial superb (One tree hill): Believe that dreams come true everyday because they do.
St Lola In The Fields - Don`t say
Ahh şiii, Anda... LA MULŢI ANI!!!! woof you, my best friend pentru că au trecut anii şi noi împreună prin ei, pentru că râdem împreună chiar şi atunci când e de plâns, pentru că îmi suporţi toanele şi crizele groaznice care le fac uneori, pentru că eşti un copil dulce, pentru că mereu trecem peste, pentru că e aşa simplu să te iau peste picior, pentru că eşti o oamă teribilistă, pentru că eşti puerilă şi perversă, pentru că habar n-ai ce vrei, pentru că-mi place când recunoşti, umilă şi-mbufnată, că am avut dreptate, pentru că uneori zici nişte aberaţii mai mari ca tine, pentru că mă enervezi şi te-aş bate uneori, pentru că nu-ţi dai seama, pentru că eşti o bleagă şi pentru că o să-nveţi.
nu sunt eu fata din oglindă care desenează cu ruj roşu pe suprafeţe sticloase. nu sunt eu fata în blugi şi cămaşă verde, nu sunt fata care zâmbeşte sau cea care aleargă pe străzi ca o bezmetică nebună, nu sunt cea care te sărută pe creştet şi nici cea care te iubeşte.
sunt departe de-a fi fata care stă cocoţată pe spătarul băncii şi bodogăne despre diverse amănunte sau idei sau cea care se uită la lună şi se teme de ochiul orbului care o priveşte... nici cea care te încurajează când doar ea crede în tine, nici cea care stă pe bordură printre agitaţie şi stres printre energii negative printre boscheţi printre tenişi şi skate shoes sau bocanci luaţi din târg printre degete languroase.
eu sunt doar fata de pe raftul de jos al dulapului din dormitor... eu sunt fata din cutie.
ideile se vând la colţ de stradă, la tarabe cu finetti, bere platinată şi elice pentru ventilatorul tău din balcon care s-a dezhidratat. august ne topeşte unghiile de la picioare, oasele de sticlă şi răceala din ochi. trotinetele roz nu mai alunecă la fel pe străzile prăjite. ojăm zidurile-mbătrânite, plictisite de aceeaşi nonculoare, ne luăm propria formă pe care nu o mai lăsăm distorsionată de lumină. şuviţe de clipe animate pierdute prin baruri la margine de drum amorţit de-atâţia paşi. trec pe lângă geamuri haine duse de furtuni prin lume - donaţie de la vânt pentru tine. şlapii roşii cu buline cutreieră pământul în căutarea picioarelor perfecte. sunt nasturele căzut de la bluza lui preferată şi am 2 din 4 ochi prinşi între firele de iarbă. văd lumea ca un om - doar pe jumătate la fel de bună ca a mea.
prima băutură: lapteee. <3 prima mâncare: orez. prima amintire: un copil printr-un gard cu care mă jucam cu păpuşile la Făcăieni. primul gând frumos: zăpadăăăăăăă strălucitoareee! primul gând urât: prea multe ca să mi-l amintesc pe primul. judec oamenii prea rece. prima faptă bună: ajutat băbuţă să coboare scările. prima faptă rea: volei cu pisica Andei. primul contact cu calculatorul: jocul Hercules. prima senzaţie: uimire. prima enervare: nu-mi trece prin cap decât ultima. nu mă duc la Stufstock. prima spaimă: îmi luasem din greşeală şosete diferite când eram mică şi-am crezut că o să păţească ai mei ceva din cauza asta. prima emisiune tv: Teo? prima carte începută: 20 000 de leghe sub mări. îmi amintesc asta cel mai clar fiindcă dacă nu citeam 20 de pagini pe zi n-aveam voie afară (teoretic). primul vis: monştrii alergându-mă printr-un imens conac şi eu ascunzându-mă de ei într-o budă de lemn cu o lună cioplită-n uşă.
mai ştii când ne căutam printre frunzişuri? sigur că şti. mă priveai cu ochi vioi de sub tulpiniţe gălbui. te strecurai mică şi pătată, trăgând cu ochiul la tubul găurit prin care ploua dimineaţa şi zburai până la mine pe degetul arătător la care am unghia cea mai lungă şi roză. şi te priveam cum zburai spre gară şi te opreai pe ţeava albastră de pe partea centrală - înspre stradă şi te răsuceai şi răsuceai... deci mie... unde mi-e norocul?
1. Trăiesc să scriu şi scriu ca să trăiesc. 2. Îmi place ciocolata amăruie. 3. Nu suport minciuna. 4. Sunt obositoare. 5. Am probleme cu ochii şi în loc să mi-i odihnesc stau la calculator până dimineaţa. 6. Prietenii mei sunt prioritari. 7. Cititul mă linişteşte (depinde ce citesc, unele cărţi mă deprimă). 8. Cinefilă (sau undeva p-aci). 9. Îmi place să mă plimb. 10. Aş putea trăi din ceai şi biscuiţi. 11. Sunt spontană. 12. Încăpăţânată peste măsură. 13. Uneori vorbesc prea mult, alteori nu scot o vorbă. 13. Moody. 14. Paranoică. 15. Cred în fantome. 16. Mă sperii greu. 17. Am o imaginaţie bolnavă. 18. Îmi place să rod paie şi beţe de la îngheţată. 19. Mănânc coaja lămâii. 20. M-aş sui pe munţi zi de zi. 21. Nu-mi place la mare, o văd ca pe o baltă mare şi inutilă. 22. Aş fi vrut să fiu mulatră. 23. Cânt, încercând să ignor timpanele care-ar putea fi ciobite. 24. Am o obsesie proaspătă cu trupele Blazzaj şi The Snails. Aproape că numai asta ascult de vreo 2 săptămâni încoa. 25. Pot fi destul de malefică. 26. Complexată, deşi nu-mi place s-o recunosc. 27. Îmi notez replicile simpatice ale oamenilor. 28. Am multe ticuri verbale care mă calcă pe creier. 29. Nu ştiu să scriu corect în nicio limbă. Formă jalnică de agramare. 30. Ador oile. Sunt cele mai drăgălaşe animale. 31. Exagerez cu caterinca, devenind stresantă. 32. Mă-mbrac în funcţie de starea de spirit. 33. Uneori devin foarte dramatică. 34. Egoismul oamenilor mă complexează. 35. Vreau să locuiesc într-o bibliotecă. 36. Nu-mi place să las lucrurile neterminate, dar uneori fac asta. 37. Detest când mă contrazic singură. 38. Vreau la facultate. 39. Mă enervez dacă nu înţeleg ceva. 40. Nu ştiu ce e aia inteligenţă. Mi se pare relativă, tocmai fiindcă nu înţeleg ce e!!! ARGH! (getting angry now) 41. Vreau la Stufstock. 42. Mănânc pe banii altora. 43. Gesticulez oribil când sunt concentrată. 44. Mă uit în gol de uneori zici că-s schizofrenică. 45. Româna mi se pare cea mai expresivă şi frumoasă limbă. 46. Sunt leneşă. 47. Nu-mi plac oamenii care nu se asortează. Şi nu cred că haina nu-l face pe om. Te-mbraci cum îţi place şi consider că orice faci, te defineşte. 48. Mă răzgândesc repede. 49. Nu-mi plac oamenii care încearcă să fie drăguţi. 50. Nu-mi plac oamenii care încearcă să schimbe oameni. 51. Ipocrizia mă dezgustă. 52. Critic mult. 53. Când sunt sictirită e bine pentru tine să te dai de lângă mine, dar e bine pentru mine să rămâi acolo. 54. M-am tuns şi sufăr. 55. N-am culoare preferată, dar nu-mi place galbenul sub nicio formă şi nici movul, dar am o bluza mov. 56. Dacă am mulţi bani odată îi dau pe cărţi. 57. Ţin minte în detaliu ce vorbesc cu oamenii. 58. Ţin minte date importante, zile de naştere, ore şi minute la care se întâmplă chiar anumite chestiuni importante mie, dar cu toate astea sunt cam varză la reţinut date la istorie (nu că mi-aş bate capul). 59. Sunt o comodă! 60. Uneori m-aş bate. 61. Azi am fost tristă, dar ieri m-am distrat. 62. Speram să schimb lumea. M-am trezit la realitate. 63. Prăjitura cu nes e preferata mea. 64. Vara asta am aflat că-mi place ceapa. 65. Sunt varză la volei sau cel puţin, ieri I sucked big time! 66. Mai rezistentă la alcool decât majoritatea oamenilor pe care-i cunosc. 67. Judec oamenii destul de dur. 68. Nu suport să mă ciondănesc cu Corinel, de asta am grijă să se întâmple rar de tot sau şi mai bine!, să nu se întâmple. 69. Copiii îmi par adorabili! 70. Îmi place să fac poze cu aparatul Andei. 71. Sunt împiedicată şi stângace. 72. Mă lovesc des. 73. Sunt bătăuşă. 74. Îmi place să pup oamenii pe cap. (sper să n-aveţi mătreaţă) 75. Leapşa asta am văzut-o acum mai multă vreme pe un blog şi mi s-a părut faină, dar nu mai ştiu de ce n-am furat-o. 76. Mă deranjează când taicămeu are dreptate. 77. Aş vrea să fiu la fel de inteligentă ca tata. (iete, bă, aproape am un idol) 78. Când cad eu râd prima. 79. Mă gâdil foarte rău. 80. Râd gălăgios şi ciudat şi uneori fără oprire şi din motive stupide. 81. Vicky m-a introdus în lumea bancurilor cu Chuck Norris şi îi mulţumesc pentru asta. 82. Mi-ar plăcea să am o colecţie de bocanci. 83. La bătrâneţe vreau să mă fac designer vestimentar de babe. 84. Vreau sa fac prea multe lucruri deodată fiindcă sunt în conflict cu timpul. 85. Aş vrea să trăiesc din scris şi citit, dar... ehh, mai greu. 86. Mă termină psihic oamenii pisălogi. 87. Mi-e dor de Mări. D-abea aştept să-nceapă şcoala să stăm iar mult mult împreună. 88. Oamenii proaspăt treziţi mi se par haioşi. 89. Ţin uşa de la frigider deschisă când beau apă. 90. Îmi place să mănânc diverse improvizaţii de salată de fructe cu-ngheţată şi dulceaţă de vişine + biscuiţi şi ciocolată. 91. Dupa un an de zile melodiile lui Emeric Imre încă nu şi-au pierdut farmecul. Tot nu mă satur. 92. Îmi place toamna. 93. Am vrut să postez mult pe blog, dar am poezii prea lungi şi aberante ca să le pun p-aci. 94. Nu sunt curioasă. 95. Împletesc brăţări. 96. Cifrele 6, 7 şi 8 mă enervează şi astea sunt exact numerele camerelor care erau libere la pensiunea unde am stat când am fost la munte. 97. Îmi plac câinii mari. 98. Sunt atentă la detalii. 99. Încă sper.
era o bancă eu, ăla, ea, el şi celălalt o bere, trei pungi de pufuleţi, zgârcenia pungii cu seminţe şi un rom. ne-mpleteam picioarele, râdeam, distrugeam mituri şi trişsam vorbe, fumuri, bule şi chiţăituri metalice. se enerva, ea ţipa, apoi râdea ciudat, el se holba cu ochii-i mari, albaştrii, iar celălalt se războia cu nebunii de nisip şi lanţ de fier p-ăla nu-l ducea capul nici până la colţul străzii, iar eu mergeam clătinat spre coşul de gunoi să-mi abandonez durerile şi înfrânarea sufletească printre doze strivite de bere, şerveţele, ambalaje de chipsuri - noile lor colege de cameră. mă războiesc cu posterioare ce îmi interzic locul ales din spaţiu şi încerc să cuceresc banca de la marginea trotuarului pe care nu mai circulă nimeni dupa miezul nopţii decât eu, ăla şi uneori şi el. lemn proaspăt vopsit ne salută pe pantaloni coloraţi în noanţe lemnoase.
am dormit pe-un teanc de prosoape şi chiloţi am dormit între pat şi perete cu capul pe cel mai de jos sertar al dulapului cu capul pe o mânuşă şi un fes vechi de-al bolului cu zacuscă. eram îmbrăcată în fustă pliată şi tricou cu steluţe şi doi nasturi o lună albă şi-un cerc negru. căscau cutele adormite, iar cotul meu atingea parchetul de curând raşchetat şi sub pat se zăreau forme ciudate. erau doar genunchii mei zgâriaţi de somn.
privirea îmi urla, dar tu eşti surd de fapt sunteţi toţi orbi surzi muţi nepăsători blocaţi în lumi individuale privaţi de senzaţii răscolitoare şi gânduri amare cutreierând papilele gustative rigide ale raţiunii te chem între degete invalide cer pulsul moale ale siguranţei dar tu mi-l furi şi pleci cu el prin gări, staţii de autobuz, metrouri reci în miez de toamnă când mă întrebi -ce-s ăia fiori? -atingeri spirituale pe cefe mult prea calde.
dacă-ţi par un pion atunci te-nşeli că-s un nebun sărind la şotron blocat la 6 - pătrăţel roşu iernatic în felul lui sângeriu. s-a finit! trebuie să aleg între 7 şi 8. de ce simt două numere cu ghinion? ajung la nori dacă aterizez în paşii oacheşi ai cifrei ultime? bănuiesc că doar mă scufund printre licurici.
e aşa tristă strada la 12 noaptea privită de la balcon - ca un cartonaş verde uitat pe birou fără notiţe mâzgălite pe suprafaţa-i anevoioasă.
caut să deschid uşa acestui suflet, dar am tot tras de ea până am rămas cu clanţa-n mână. sunt blocată într-o casă scobită pe suprafaţa unui gorun făcut pachet şi ţinut în buzunarul unui trecător plictisit pe strada unde s-a tăiat, proaspăt, iarba în jurul stâlpului cu plăcuţa nr. 9.
-nu mai juca şah pe întuneric! ridici din umeri. te prefaci sau chiar nu înţelegi? strategia vieţii e poate mai uşor de gândit pe întuneric. vorbe sau fapt? răsuflii în pernă. ţi-ai luat lumea-n cap ca să-ţi populezi vidul intelectual şi-ai plecat aiurea să provoci nebunii hoinari pe pavajele colorate greşit sau doar cauţi curbarea buzelor excitând guri doritoare de parfumuri ale reginelor din autobuze, de pe băncuţa din faţa blocului sau doar rătăcite aprinzându-şi ţigara la colţ.
mi-am luat gresie în formă de flower-power şi nişte iarbă să asup golurile. păcat că inima e plină de buruieni nedorite. ţi-ar amorţi organele să le tot smulgi.
Gâlceava zilelor de ieri ne ţine încă între degetul arătător şi cel mare, este încă viu galopul iezilor pe suprafaţa retinei, ca o ofrandă albă adusă zilelor senine... râdeam sub umbrela fierbinte găurită de privirile noastre curioase enunţate prin iubiri care ne amintesc că noi n-am înghiţit împreună razele de soare.
Stephen King ar dansa limbo pe masa ta din bucătărie tâind în carne vie de şobolan bolnav de gripă ţi-ar curăţa mucegaiul de pe plictiseală cu o poveste despre trenul care era cât pe ce să-i strivească şoseta. cresc piramide ale gândului mărunt pe sufletul tău, iar viaţa ta-i o salată de fructe servită de-un înaltoc brunet cu ochi căprui care zâmbeşte galeş şi-ţi cântă la chitară o baladă armonioasă. şi mi-ai salvat, Adino, brăţara de la orfelinat, abandonată în desişuri - puteam s-o pierd şi-aş fi urlat de nervi la pământul dezinteresat, la încheietura mea surdo-mută. te-ai orientat printre pavaje iar antaresuri vesele îţi indică salut c-o roată suspendată busola îţi indică estul în sud-vest iar tu alergi după buburuza galbenă ce ţi-a dus norocul către o străduţă lăturalnică unde luceşte sidefiu un felinar îmbătrânit. un lătrat, miros de levănţică, trei cărţi pe fiecare raft şi un pachet de bancuri seci, cât timp eu - îţi voi zâmbi cu strungăreaţă!
eu sunt un nimeni, dar marea întreagă e a mea şi 6 832 105 fire de nisip îmi aparţin le-aş împleti în 7 apoi decora cu alge creţe şi cu stele de mare aurite - melancolii de vară congelate-n amintiri.
pană de curent intelectual frigider în flăcări surâsuri îngheţate cartierul nostru - ca un suflet ambalat în oase boante şi piei reci virgine de temperaturi emoţionale. te cunosc? sau aş vrea... ? un gând care nu ...................... mă va înfiora.
mă roade tristul gând că nu mai pot să simt la fel. cântarul e strivit de lipsa de trăiri. cad în fundătura propriei robii încerc s-ajung la baza norului înfipt în cuiul unui paradis particular. aştepţi să-ţi spele gândul criminal c-un picur al ploii de lumină. dar nu-i nicicând de-ajuns, nicicând nu scapi de chemarea lugubră a ochiului felinei ce-şi ascute fălcile la tine în stomac. şi mă fixezi cu privirea ei ştiind că-s doar un amărât necunoscut ce-a picurat pe a sa limbă ceanura propriei credinţe şi o negare, un refuz, un ultim zâmbet celor care nu îşi mai cară în spinare resemnarea.
Dă-mi fiori de roz atingeri de februarie cearceafuri ude de lumină şi pulsuri stopate în amurg! Opreşte-mi glasul ce te strigă şi amăgirile parfumate cu ploaia ce mi-ai desenat-o pe umerii-mi căzuţi. de dor.
Şi căutam să rămân printre razele de soare ce ard sărutări refuzate şi imagini crăpate pe suprafaţa retinei. Şi căutam să rămânem să ne păstrăm aici trăirile în staţia asta jegoasă de autobuz ce ne uneşte şi ne desparte aceasta clipă în firimituri. imaginea fugară de pe lentile guri ce-şi trăiesc vorbe de iulie născute din incendiile emoţionale ale iernii.
din hol îţi scriu câteva rânduri şi ţi le strecor pe sub uşă să ţi le imprim pe gând fără să aştept un răspuns. căci ştiu că în simţirea asta se lucrează cu jumatăţi de măsură.
Am mers prea mult cu ochi închişi Călcând peste umbrele mele Credeam că-n lumină se gasesc amintirile zilei de ieri. Fugeam spre nicaieri, cu mâinile-ntinse spre cer cu-o lacrimă stinsă în scrum Şfichiuiam cu degetul prin aer Chemări puerile la adresa rândunelelor Canţaţi-mi un anotimp amar cântaţi-mi, căci încet dispar Printre crengi instabile de stejar Printre culori arse de-anotimp Am să pictez un punct pe fruntea ta copil defunct Dar ai să-i dai singur culoare din paleta ta de flori Ah, priveşte-ne de sus, spirit rebel al anilor cântaţi Cum am ajuns să cer parfum de buze Să-ţi simt cu-acelaşi simţ, cu toată firea! pulsul veninos ce-mi înfierbântă Empireul spiritual Sau poate doar un gând banal ce-mi refuză alienarea. Nu-mi refuza conceptele profane Nici mesajele răcnite parcă din cutiile poştale, uzate
vreau ca vara asta să ningă! anotimp nenorocit şi insensibil. doar sufletul mi-l lasă-nzăpezit şi stau şi curăţ de pe marginea firii mocirla. mă aşez pe pervazul geamului ce dă în stradă cu scârţâituri şi furnicături de timpi morţi lasă claxoanele să-ţi umple trupul aşa cum umple tunetul o casă goală. nu-ţi mai fie teamă de însăşi temeri lasă-mă să îţi vorbesc lângă baraj înainte să te-arunci. vor dormi peştii pe braţele tale lungi - precum crengile de prun şi ochii tăi vor fi două bule de apă sparte de catargul adormit la baza mării. şi caut gheaţa de pe fundul retinei s-o scurg verdelui senil cu chemări barbare. comandă, nu cerere un făcut - niciun ideal! totu-i realizabil. încovrigată în alburi de apă pufoasă, în propria groapă originală şi plăcută număr stelele stinse şi îmi las venele înlocuite de fire de iarbă - mi se scurge sevă pe os femurul crapă trecătorii nu observă îl calcă-n continuare. mă întreb cu fiecare trecător aceeaşi întrebare. las isteria să-mi lipească-ncheieturile mă-ncolăcesc mai tare dacă ar avea covrigul ăsta gaură sufletul mi-ar rămâne întreg. caut pe fundul căzii pline trupul fericirii mărunt, schilod, cocoşat şi albit d-atâta stat pe tuşă. scot dopul şi alunecă pe ţeavă trecătorii.
Astăzi, 6 iulie 2009, acum, ora 23:07 ţin să menţionez că nu mai înţeleg absolut nimic, că neuronii mei se clatină a somn, îmi pun la îndoială propriile convingeri şi îmi afişez slăbiciunea pe amărâtul ăsta de blog şi mă întreb de ce încă nu m-am oprit. ZZzzZZzz. Semnul întrebării sună interpretabil în vid. Mă păcăleşti. Dar ce e şi mai grav e că... mă păcălesc. Mă pierd printre zgomotele făcute de roţile maşinilor, printre frâne bruşte, printre fire de iarbă, picuri de polen, bâzâituri de insecte, ciupituri de purici şi mâncărimi nesimţite. Ascult zăngănitul fierului şi simt vibraţiile incontrolabile şi semnalele solare vii, dar cumva reci sub învelişul de lumină. Credeam că înnebunesc negăsindu-mi picăturile, mă simţeam ca din cărţi - din nou! Şi focul ăsta mocnind încă e tot din cărţi. Se simte dureros, dar nu-mi dau seama dacă findcă s-ar stinge sau ar creşte. Mai are vro valoare oricum ar fi? E ca o poveste fără sfârşit sau ca basmele, de oricâte ori le-ai citi niciodată nu se schimbă ceva, totul rămâne la fel. Cum de exită echilibrul ăsta? Oare şi noi retrăim de sute sau chiar mii de ori aceleşi vieţi şi nici nu ştim? Şi un dumnezu plictisit se asigură că noi o să ne facem sfinţeşte datoria de a trăi conform unui plan bine stabilit dinainte. Dar de ce n-avem şi noi carneţele d-alea ca prinţul din Happily N'ever After, ca să şim exact ce căutăm. Dar nu-i aşa simplu. Păi se putea? Hell no! Simt că mă tot învârt în jurul aceleiaşi idei. Ameţesc.
M-am grăbit... sau poate mă înşel. Aaaarrghh! Prea mulţi "poate". Nu-mi plac chestiile ipotetice, totuşi mă înconjor de ele. Stop aici! Trebuie să-mi scutur niţel praful de pe suprafaţa minţii. Hai să facem echilibristică pe aţa încărcată de culoare a vieţii, hai să sărim şi să riscăm şi să tragem concluzii pripite, să nu mai zicem "poate" sau "probabil", să zâmbim atunci când e grav şi să ne încredem, să căutăm o idee inovatoare pentru momentul acum, să îmi pieptăn câteva şuviţe din părul meu dubios, să vorbeşti mult şi eu să te ascult, să sărim de la etaj şi să aterizăm pe o plapumă de iarbă, să trasăm dungi cu carioca pe hartă, să ne imaginăm că putem să înotăm... prin aer, să râdem până ne paralizează maxilarele, să ne certăm, să ne ignorăm, să ne isterizăm, să-mi urlaţi în ureche că sunt obositoare, să ridic din umeri, să strâng mărunţiş în portofelul Andei, să văruiesc un zid, să fiu ajutată să-l caut pe Spiridon, deşi pare absurd şi aberant, să trecem peste, să nu vă mai uitaţi ciudat la cei care poarta bocanci vara, să numărăm stele, să nu ne mai oprim la 69...şi să o lăsăm pe Corina să zică steale în loc de stele, şi să mă opriţi din a mai zice bancuri cu Chuck Norris, să îmi respectaţi conceptele, deşi nu le aprobaţi, să mă bucur acum fiindcă asta e o listă, yay!, să ascultăm muzică la maxim, să bem apă din sticla de şampanie, să ne amăgim, să vedem He's just not that into you de nenumărate ori, să apreciem prieteniile astea, să iubim clipele astea, să nu mai credem în banal, să ne prefacem că nu ştim ce e chiar şi atunci când am putea avea impresia că îl trăim, să depăşim momentul, să ascultaţi melodii d-ale mele şi o să ascult şi eu d-ale voastre, să ne forţăm să plângem la drăciile la care ne holbăm de zor, să alergăm prin ploile reci de vară, ca ploaia de azi, să citesc mult, să trecem peste, să n-o las pe Anda să se arunce, să ghicim în cărţi, să stingem toate calculatoarele pentru o zi, să le scoatem din priză, să facem schimb de tastaturi, să-mi daţi un microfon să-mi înregistrez nenorocita aia de melodie pe care nu o găsesc pe nicăieri în afară de trilulilu, să număr nodurile de la brăţări, să facem poze la nori. Era acum 2 zile norul ăsta care arăta exact ca România. Din păcate, a înghiţit-o un câine-nor.
Ştii clipele alea care-ţi taie răsuflarea? Eu nu le înţeleg. Fiecare om percepe asta într-un anume fel care mie mi se pare absurd. De altfel, multe lucruri mi se par. Azi am folosit peste normă cuvântul "trist". De ce? Nu ştiu. Cadrul meu familial asta îmi inspiră: trist. Sinceritatea expusă îl doare pe emiţător mai mult decât pe receptor, fiindcă doar aceluia îi pasă de părerile sale. Ce s-a întâmplat? Ce se tot întâmplă? Cumva mă blochez din nou. Înainte obişnuiam să inventez poveşti, să creez personaje, să mă joc de-a romanciera. Acum doar gravez sentimente pe ecrane luminoase, pe foi mototolite, în ochii mei. Căutam ameţeala asta de mult, dar cumva, acum nu mă ajută. Şi să tac şi azi pentru că acum 8 zile a fost pustiu? Mă simt ca un bumerang. Nu trebuie să explic asta. Bănuiesc că se înţelege. Am să mă apuc din nou de poezie. De fiecare dată când stau mai multe zile fără să scriu mă simt ca şi cum m-aş trăda sau aş abandona... m-aş abandona pe mine. Care-i cuvântul pe care-l caut zilei de azi? Amnezie. Uit. Uit ce-am visat, deşi îmi place să-mi notez vise, să încerc să le înţeleg... şi mă simt iar la fel ca în acele zile în care sunt epuizată şi afirm la sfârşit: s-a terminat doza de fericire azi. Aşa e! Zău. Dacă nu-mi pot lua energiile de la cei din jur, dacă n-am de unde-mi lua energiile nu pot să mă bucur decât uneori de lectură, dar nici măcar. Sau poate mă înşel, poate amnezia asta nu este caracteristică lui azi. Poate că tu ai dreptate, dar poate n-ai. Caut prea multe semnificaţii, mă agit până nu mă mai înţelegi, îmi schimb expresia, starea, componenţa, mă transform... În ce? Aiurez? Se poate. Azi citeam aiurea pe internet, că nah. Şi găseam atâtea spirite încrezute. Vă cred instabili. Pe toţi. De ce? Fiindcă vă făliţi cu ideile voastre, cu replicile, cu sclipirile, cu frazele construite complicat. Ce sens are? De ce aş sta să rumeg ceea ce voi consideraţi genial dacă pe mine nu mă atrage? Sunteţi trişti tocmai fiindcă nu înţelegeţi tristeţea sau tocmai fiindcă fugiţi de ea. Poate că acum vorbesc cu sinele meu. N-am de unde ştii. Poate-mi citeam propriile cuvinte şi mă regăseam şi dezamăgeam şi renegam. Dar nu-i aşa. Nu-i loc de regret. Da, fug. Destul de repede, sper. Simt un glonte-n capul ăsta al meu. Cum de unde ştiu cum se simte aşa ceva? Imaginaţie! Baliverne, spui? Te înşeli. Dacă nu-ţi creezi propria plămădire a minţii, atunci nu crezi nimic. Fiindcă tu eşti ceea ce tu creezi în spatele scoarţei umane proprii. Iar ăsta e lucru al imaginaţiei. Nu te mint, serios! Mi se plimbă prin şanţurile creierului, apoi prinde viteză şi ca o torpilă îmi extermină... emoţia. Îmi plâng de milă, eh? Asta e. Mi-am propus să nu mă mai vait, aşa că n-o voi face. Voi plasticiza un răget. Noapte bună!
