vineri, 13 februarie 2009

Nu ţi se pare ciudat, implicatule?

Dacă aş şti sigur că tu încă mă mai cauţi acum m-aş baza pe idee că cei ce se caută până la urmă ajung să se întalnească întâmplător, dar probabil că tu ai renunţat.
O mai conta?
Simţeam cum efectiv mi se topea faţa şi fiecare celulă din corpul ăsta blestemat în care mă simt captivă. Simţeam cum mă scurg încet din mine şi cum cine sunt se pierde. Cine voi rămâne în final? Mă asfixiez cu fiecare eliberare, mă blochez la fiecare început de drum şi explodez, mii şi mii de bucăţele minuscule aterizând peste tot, pe birou, pe podea, pe cărţulia aceea verde de lângă tine, pe genele tale lungi şi prin părul ciufulit. Mă ai toată la-ndemână împrăştiată prin fiecare colţişor din camera ta şi nu conştientizezi. Te privesc din gaura din perete unde obişnuia să fie un cui de care probabil atârna o poză înrămată. Care să fi fost oare? Nu-ţi mai aminteşti.
Aşa mult timp am lăsat în urmă?


Un comentariu:

Get. spunea...

Sa speram ca o sa revina... sa te lipeasca, saracu' inconstient!